Împotriva dreptei, prin referendum
0A durat trei zile. Pentru un referendum, e mult. S-a putut vota şi în mod tradiţional, mergând la urne, dar şi online. Nou e, însă, altceva. A fost o consultare care n-a fost organizată de stat, ci de un partid. E vorba despre socialiştii francezi.
Jean-Cristophe Cambadélis, secretarul general al PS, a lansat ideea acestui referendum cu gândul la alegerile regionale, care se vor ţine în decembrie. Situaţia nu e deloc bună pentru socialişti, aflaţi pe locul al treilea în sondaje, după Republicanii lui Sarkozy şi Frontul Naţional al Marinei Le Pen. În plus, ei au fost abandonaţi de câţiva aliaţi tradiţionali: ecologiştii din EELV, staliniştii din Partidul Comunist şi radicalii din Partidul de Stânga, formaţiunea lui Jean-Luc Mélenchon, surpriza ultimelor prezidenţiale franceze. Pentru a recupera din terenul pierdut, liderii formaţiunii aflate la guvernare i-au chemat pe militanţi şi simpatizanţi ca, între 16 şi 18 octombrie, să răspundă la următoarea întrebare: „confruntaţi cu dreapta şi extrema-dreaptă, doriţi unitatea stângii şi a ecologiştilor la regionale?”.
Ceea ce sare în ochi imediat e definirea adversarului prin asocierea dreptei cu extrema dreaptă. Topirea celor două în cadrul „blocului reacţionar” e o tactică veche a socialiştilor francezi, chiar dacă Chirac sau Sarkozy au refuzat constant orice alianţă cu Frontul Naţional. În schimb, PS nu se fereşte să caute întovărăşirea cu extrema stângă şi cu fraţii ei ecologişti. De fapt, miza referendumului era folosirea presiunii aşa-numitului „popor de stânga” asupra conducerii partidelor cu care Cambadélis voia o alianţă la proximul scrutin. Din câte se pare, şi preşedintele Hollande ar îmbrăţişa opţiunea „dispersie = dispariţie”, în vreme ce premierul Valls ar fi de părere că PS trebuie să-şi îndrepte atenţia către alegătorii de centru, nu către cei de extremă stânga.
Nu a ieşit tocmai cum a vrut secretarul general al socialiştilor francezi. Dimpotrivă. Înainte de orice, posibilii săi aliaţi au criticat iniţiativa, spunând că nici măcar nu au fost preveniţi, înainte ca ea să fie anunţată public. Mai mult, câţiva ecologişti au lansat un... contra-referendum! Pentru a sublinia că importantă nu e unitatea stângii, ci coerenţa executivului care revendică această identitate politică, ei au supus atenţiei publice o altă întrebare: „vreţi ca guvernul să ducă o politică de stânga?”. Folosind aceleaşi date pentru votare şi acelaşi tip de afiş, dar organizând consultarea exclusiv online, ei au aruncat, de fapt, referendumul PS în derizoriu. Descumpănit, şeful socialiştilor a diminuat ambiţia pe care o legase de proiectul său: dacă, iniţial, anunţase că se aşteaptă la 300 de mii de voturi, cu câteva zile înainte de consultarea poporului, el a spus că speră să vină vreo două sute. Până la urmă, au fost puţin peste 250 de mii, din care 45% pe Internet.
Aproape nouăzeci la sută au răspuns „da”. Modul de organizare a fost, însă, aspru criticat. Pe bună dreptate. Urnele au fost improvizate din carton şi plasate în pieţe sau supermarchés, identitatea alegătorilor n-a fost controlată, iar votul multiplu, inclusiv online, se putea realiza cu uşurinţă. Unii ziarişti au testat toate deficienţele logistice şi au fost necruţători, contestând succesul operaţiunii PS. A fost pusă în discuţie şi suma cheltuită pentru întreaga operaţiune, câteva sute de mii de euro. Contra-referendumul ecologiştilor a costat doar 12 euro, necesari pentru a rezerva domeniul de Internet folosit. Cum publicitatea obţinută în presă de cele două tabere stângiste a fost relativ egală, s-a creat impresia că socialiştii risipesc resursele.
La stânga, efectul politic al mobilizării pare să fie nesemnificativ. Dreapta democratică s-a abţinut, în general, de la comentarii, preferând să pregătească alegerile. Dreapta extremă a rămas isterică.
Se încarcă comentariile...
