VIDEO De la agonie la speranţă: o poveste despre supravieţuire şi compasiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După operaţie, recuperarea a fost rapidă, Okkhoy simţindu-se din ce în ce mai bine
După operaţie, recuperarea a fost rapidă, Okkhoy simţindu-se din ce în ce mai bine

Un tânăr de 7 ani din Bangladesh a trecut prin clipe de coşmar în ultimii doi ani. CNN relatează povestea unui copilului care, nu numai că a supravieţuit unui atac monstruos, ci este şi martorul cheie în procesul ce poate pune capăt unei probleme cu care Bangladeshul se confruntă frecvent: trimiterea forţată a tinerilor la cerşit.

Este şi povestea unor oameni care i-au arătat băiatului că binele există în egală masură cu răul, aceştia suportând cheltuielile tuturor operaţiilor suferite de el.

Pentru siguranţa lui, identitatea nu i-a fost dezvăluită, dar CNN l-a numit “Okkhoy”, care înseamnă “indestructibil“ în bengali.

Cum a început totul

În 2010, Okkhoy a fost ademenit de un grup de bărbaţi din cartierul său într-o fundătură. „M-au legat şi mi-au spus că mă vor forţa să cerşesc. I-am avertizat că îi recunosc şi că îi voi povesti tatălui meu cele întâmplate“.

În acel moment, unul dintre bărbaţi a luat o cărămidă şi l-a lovit pe Okkhoy în cap. Băiatul în vârstă de 7 ani, a căzut la pământ, pierzându-şi cunoştinţa, iar ceea ce a urmat a fost mult mai rău: i-au rupt mâinile, picioarele, l-au ţinut cu capul în jos şi i-au băgat o lamă pe gât. L-au tăiat pe piept şi pe burtă, iar actul final de brutalitate l-a reprezentat tăierea penisulului şi a testiculului drept.

Crezând că l-au omorât, atacatorii l-au lăsat în faţa unui depozit, intenţionând să se întoarcă mai târziu şi să-i arunce trupul în râu.

Okkhoy a fost găsit de mama sa care, îngrijorată de întârzierea băiatului, plecase în căutarea lui. „De abia l-am recunoscut. Era plin de sânge“, îşi aminteşte ea.

Okkhoy a fost dus la un spital din Dhaka, unde a stat internat trei luni, medicii reuşind să-i vindece toate rănile, cu excepţia organului genital. „E un miracol că a supravieţuit“, a declarat medicul ce l-a tratat.

Problema copiilor trimişi forţat la cerşit a fost adusă la lumină în anul 2008, prin filmul „Slumdog Millionaire“ („Vagabondul Milionar“), în care un copil din Mumbai este orbit în mod intenţionat pentru a câştiga mai mulţi bani prin cerşit.

Din nefericire, în ţările din sudul Asiei, aceste poveşti sunt reale, existând aşa-numita „mafie a cerşetoriei“. Copiii sunt răpiţi şi schilodiţi, atacatorii bazându-se pe compasiunea trecătorilor pentru a obţine mai mulţi bani.

Lupta pentru dreptate

Cazul lui Okkhoy ar fi trecut neobservat dacă tatăl său nu avea şansa să o întâlnească pe Alena Khan, avocat pentru protejarea drepturilor omului.

Când tatăl său a apelat la poliţie, a aflat că acest caz a fost deja raportat. Un individ s-a identicat drept unchiul băiatului şi a spus că Okkhoy a fost atacat de doi băieţi la locul de joacă. „Chiar credeţi că sunt capabili doi copii de o asemenea brutalitate?“, a fost întrebarea tatălui.

Cum de la poliţie nu a primit niciun ajutor, a apelat la un judecător, în speranţa că va afla adevărul. De acolo, însă, a fost trimis tot la poliţie, dar a avut norocul ca în acea zi să o întâlneasă pe Khan.

„L-am văzut neajutorat în faţa judecătorului şi mă tot gândeam că e vorba de un copil a cărui viaţă a fost distrusă, fără a exista o modalitate de a repara asta“, îşi aminteşte Khan. Ea a decis să aducă acest caz în atenţia publicului, prin intermediul unui post de televiziune local.

În câteva zile, au fost identificaţi cinci suspecţi care au fost acuzaţi de tentantivă de omor. Unul dintre aceştia a recunoscut atacul şi i-a demascat şi pe ceilalţi implicaţi. „După ce l-am lovit în cap, a căzut la pământ. Apoi, unul dintre bărbaţi a spus să-i tai penisul, aşa că i l-am tăiat. După aceea, un altul l-a tăiat pe burtă şi pe piept. O a treia persoană l-a tăiat pe gât cu o lamă“, a povestit agresorul pentru CNN.

De ce l-au ales pe Okkhoy? Din răzbunare, susţine tatăl băiatului.

Autorităţile continuă să caute alţi patru suspecţi despre care se presupune că fac parte din aceeaşi bandă. Deşi au fost mutată într-un loc sigur, familia lui Okkhoy se teme pentru siguranţa sa.

Înainte de atac, Okkhoy locuia împreuna cu familia sa într-o cameră mică dintr-o mahala din Dhaka. „Dar viaţa era frumoasă. Chiar dacă mâncam doar o dată pe zi, viaţa era frumoasă. Acum mi-e teamă. Da, suntem sub protecţie, da, ne ţin în siguranţă aici, dar teama nu dispare niciodată“, spune tatăl.

Okkhoy nu a fost niciodată la şcoală. Acum, el nu are în minte decât un singur gând: să-i pedepsească pe cei ce l-au atacat. „Mi-e teamă că va dori să-l găsească pe cel care i-a făcut asta şi să răspundă cu aceeaşi monedă. Va trăi într-o lume a răzbunării“, a adaugat tatăl.

Lucrurile încep să revină la normal

Aram Kovach, om de afaceri din Columbus, Ohio, a fost profund impresionat de povestea lui Okkhoy şi a decis să-l ajute.

„Am fost atât de impresionat de această poveste, încât de câteva zile mă gândesc numai la ea. Împreună cu soţia mea dorim să facem ceva pentru a ajuta băiatul şi pe familia sa“, se arată în emailul trimis de Kovach către CNN.

Băiatul avea nevoie de o operaţie de reconstruire a organului genital, operaţie ce nu se putea efectua în Bangladesh. Familia Kovach era hotărâtă să ajute, însă existau o sumedenie de impedimente: îi vor permite autorităţile lui Okkhoy să părăsească ţara pentru a face această operaţie? Cât de costisitoare este această intervenţia?

John Gearthart e directorul secţiei de urologie pediatrică a Centrului de Copii John Hopkins din Baltimore, Maryland. Considerat unul dintre cei mai buni urologi, era cel mai în măsură să-l opereze pe Okkhoy.

„Nu-ţi poţi imagina cum un om poate face asta altui om. Şi chiar dacă el locuieşte în Bangladesh, iar eu în Baltimore, să fiu capabil să schimb viaţa unui copil e motivul pentru care am ales pediatria“, spune medicul.

Gearthar a contactat o echipă de chirurgi care au acceptat să participe la această operaţie pro-bono.

Qatar Airways i-a permis lui Okkhoy să zboare gratuit. Cei de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie l-au pregătit pentru ceea ce avea să găseasca în Statele Unite, iar Kovach a fost de acord să suporte restul cheltuielilor.

Însoţiţi de avocatul Alena Khan, Okkhoy şi tatăl său au ajuns la casa din apropierea spitalului din Baltimore, unde au locuit pentru o lună.

După ce s-au întâlnit cu Aram Kovach, tatăl lui Okkhoy i-a pus o întrebare care-l măcina de ceva timp: „De ce faceţi asta pentru noi?“

„Pentru că îl iubesc. I-am simţit durerea şi am vrut să fac ceva pentru el. Dacă eram eu în locul lui, mi-aş fi dorit ca cineva să facă ceva pentru mine“, a răspuns Kovach.

Întrebarea ce îi frământa pe membrii familiei era dacă Okkhoy va putea avea copii. Aceasta era o întrebare la care medicii nu puteau da un răspuns. Aceştia spuneau că deşi arată ca un organ normal, nu va putea fi pe deplin funcţional şi că e foarte posibil să fie nevoie de chirurgie plastică pentru un implant. Vestea l-a devastat pe tatăl băiatului.

După 34 de minute petrecute în sala de operaţie, familia a primit veşti extraordinare: Okkhoy nu va avea nevoie de implant pentru că au descoperit ţesut funcţional sub piele, ceea ce înseamnă că băiatul va putea avea o viaţă sexuală normală.

Un viitor promiţător?

După operaţie, recuperarea a fost rapidă, Okkhoy simţindu-se din ce în ce mai bine. Acesta a mai rămas internat trei săptămâni pentru ca medicii să-l poată supraveghea.

Înainte de a pleca din Baltimore, Okkhoy a fost întrebat din nou care îi sunt ţelurile. Acesta a răspuns că vrea să devină medic: „Vreau să salvez oameni. Şi nu vreau să iau niciun ban pentru asta“.

Poate Okkhoy va lucra într-o bună zi ca medic chirurg la John Hopkins. Ar fi un miracol să se întâmple asta, spune un membru din personalul spitalului.

„Toată povestea e plina de miracole“, a adăugat tatăl lui Okkohoy.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite