Strategia SUA pentru construirea unui „Indo-Pacific liber şi deschis” este „o minciună”, China nu vrea influenţă în Pacific, iar oficialii chinezi nu „răspândesc ştiri false”. China la zi

Secretarul de stat american Blinken a ţinut pe 26 mai, la Universitatea George Washington, în cadrul „Asia Society”, un amplu discurs despre politica Statelor Unite al Americii faţă de China.

Partea chineză s-a mobilizat şi a caracterizat intervenţia Secretarului de Stat ca o acţiune ostilă la adresa ei, oficialul american „exagerând ameninţarea venită din partea Chinei printr-un limbaj ambalat cu atenţie, intervenind în afacerile interne ale Chinei, calomniind politicile interne şi externe ale Chinei şi încercând să suprime şi să îngrădească China”.

Strategia de răspuns a Chinei este tentativa de a demonta toate aserţiunile părţii americane, punct cu punct, rezultând un text amplu şi stufos, care nu face decât să reia şi să sistematizeze declaraţii anterioare punctuale la adresa Americii sau ale Vestului. În limbajul Beijingului, „să vorbim cu fapte şi cu cifre şi să dezvăluim lumii înşelătoria, ipocrizia şi nocivitatea SUA faţă de China”.

Remarcăm două aspecte din lunga reacţiei a părţii chineze, esenţială pentru a înţelege China de azi şi, mai ales, China de mâine:

1. Tonalitatea ridicată, ofensată şi ofensivă a discursului, care aminteşte, de fapt, de stilul pe care a fost consacrat în relaţia bilaterală de către Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru politică externă, Yang Jiechi, în faimoasa reuniune de la Alaska din 18 martie 2021, unde s-a întâlnit cei mai înalţi oficiali ai diplomaţiilor americane, respective chineze, şi au şocat audienţa – mai cu seamă partea chineză! - prin tonalitatea nemaivăzut a poziţiilor (analizele aici şi aici). China vrea să pară în ofensivă.

2. Strategia de comunicare a Chinei este relativ identică în stil cu cea a Federaţiei Ruse: nu doar că nu îşi asumă nimic din poziţia Occidentului, pe care o respinge de plano, dar reacţionează încercând să acrediteze ideea că, de fapt, orice ar face Federaţia Rusă – şi China, în acest caz – este mult mai puţin decât a făcut Vestul în general şi America în special. Ideea de bază este că Occidentul nu mai are supremaţia morală pentru a apostrofa nicio altă ţară, pentru că şi el a greşit cel puţin la fel de mult şi, prin urmare, nu are autoritatea morală de a „da lecţii cuiva”.

3. Dacă cele două strategii de comunicare, cea rusă şi cea chineză, sunt coordonate, nu putem ştii cu certitudine. Asistăm însă, indirect, la un „acord diplomatic”, mai mult sau mai puţin tacit, între Moscova şi Beijing care, în premieră, pe diapazoane diferite şi pe dosare diferite – Rusia pe cazul Ucrainei, China pe lumii întregi – practică acelaşi stil de diplomaţie şi pun pe masă acelaşi seturi de critici faţă de America şi faţă de Occident.

Cu ce rezultat şi câtă credibilitate? Greu de spus deocamdată, dacă ne raportăm la scara întregii planete.
Să trecem acum la partea a treia a răspunsului Chinei la strategia americană. Prima parte se poate citi aici, a doua parte aici, a treia parte aici.

A unsprezecea greşeală: SUA stabilesc noi coaliţii în „Indo-Pacific” pentru a consolida pacea şi stabilitatea în regiune şi pentru a lansa „Cadrul Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF)” deoarece „împărtăşeşte viziunea pe care o au ţările regionale şi oamenii din regiune: construirea unui Indo-Pacific liber şi deschis”.

Faptele: Aşa-numita viziune a Statelor Unite a construirii unui „Indo-Pacific liber şi deschis” este în esenţă o strategie de a crea diviziuni, de a incita la confruntare, de a submina pacea, ceea ce este contrar tendinţei vremurilor de dezvoltare paşnică şi de cooperare reciproc avantajoasă în regiunea Asia-Pacific.

„Strategia Indo-Pacific” a administraţiei americane este auto-contradictorie: SUA pretind că promovează „libertatea şi deschiderea” în regiune, în timp ce, în realitate, cooptează aliaţi pentru a crea un format de tipul „cinci-patru-trei-doi-unu” constituit din „Alianţa Cinci-Ochi” (The Five Eyes), Dialogul Cvadrilateral de Securitate (Quad), Alianţa militară trilaterală între SUA, Marea Britanie şi Australia (AUKUS), alianţe bilaterale şi Cadrul Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), formând „cercuri mici” exclusiviste şi forţând ţările din regiune să aleagă una dintre tabere.

AUKUS ajută Australia să construiască submarine cu propulsie nucleară şi să dezvolte arme hipersonice, crescând riscul unei curse regionale a înarmărilor. Sub pretextul combaterii pescuitului ilegal şi menţinerii rezilienţei lanţurilor de aprovizionare, Quad a urmărit cu fermitate cooperarea militară şi împărtăşirea informaţiilor. SUA au încurajat, de asemenea, implicarea NATO în Asia-Pacific.

Toate acestea sunt încercări de a materializa o „versiune Asia-Pacific a NATO” şi de a promova „descurajarea integrată” împotriva Chinei. Strategia Indo-Pacific a stârnit alarmă şi îngrijorare din ce în ce mai mare în multe ţări, în special în cele din Asia-Pacific.

Potrivit unor relatări ale BBC, în aprilie 2021, ministrul de externe al Noii Zeelande, Nanaia Mahuta a exprimat disconfortul Noii Zeelande cu privire la extinderea „Alianţei Cinci-Ochi” (The Five Eyes), făcând în acest fel presiuni asupra Chinei şi că Noua Zeelandă preferă să dezvolte în continuare relaţiile bilaterale cu China. La Summitul Special SUA-ASEAN, ţările ASEAN au subliniat aspiraţia pentru pace şi cooperare, nu pentru a lua parte la diviziune sau confruntare.

SUA au precizat că IPEF le vor permite să câştige competiţia în secolul XXI, explicând că această alianţă a fost concepută pentru a servi economia americană.

SUA au abandonat dezvoltarea Zonei de Liber Schimb în Asia-Pacific (FTAAP) pentru o lungă perioadă de timp, au părăsit Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) şi au refuzat să se alăture Acordului cuprinzător şi progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP). Acest lucru dezvăluie natura egocentristă a intereselor SUA şi abordarea lor selectivă faţă de instituţiile internaţionale. Este vorba despre interesele proprii ale SUA, nimic reciproc avantajos.

IPEF este un instrument politic al SUA pentru a-şi menţine hegemonia în economia regională. Esenţa este de a domina lanţurile de aprovizionare, lanţurile valorice şi noile sectoare economice şi de a exclude în mod deliberat anumite ţări. SUA au ales să armeze problemele economice ca fiind politice şi ideologice, folosind economia pentru a constrânge ţările regionale să aleagă între China şi SUA.

Reprezentantul comercial al SUA, Katherine Tai, a declarat public că IPEF este un „aranjament independent de China”. Secretarul pentru Comerţ al SUA, Gina Raimondo, a declarat că IPEF marchează restabilirea de către SUA a conducerii economice în regiune şi oferă ţărilor din regiune un plan de înlocuire a Chinei. Anterior, aceasta a declarat, de asemenea, că IPEF poate armoniza controalele la export şi alte „pastile otrăvitoare”, cum ar fi limitarea exportului de produse sensibile în China.

IPEF caută să stabilească reguli comerciale conduse de SUA, să restructureze sistemul lanţului industrial şi să „decupleze” din punct de vedere economic şi ştiinţific ţările regionale de China. Multe ţări din regiune sunt îngrijorate şi sunt de părere că preţul unei astfel de „decuplări” va fi uriaş. Fostul prim-ministru malaysian Mahathir Mohamad a declarat că orice alianţă comercială care exclude a doua cea mai mare economie a lumii nu este favorabilă unei cooperări comerciale multilaterale mai strânse în Indo-Pacific. Excluderea Chinei de către SUA nu este o problemă economică, ci una politică.

Aclamat ca fiind o cooperare de tip „abordare prin meniu”, IPEF acordă de fapt puţină atenţie nivelului de dezvoltare şi nevoilor reale ale ţărilor regionale. Abia acordă concesii ţărilor în curs de dezvoltare cu privire la reducerea tarifelor şi accesul pe piaţă, dar forţează ţările participante să accepte aşa-numitele standarde înalte ale SUA şi agendei lor unilaterale. IPEF se concentrează exclusiv pe interesele proprii ale SUA, nu şi pe nevoile altor părţi. Nu există niciun beneficiu reciproc în IPEF.

Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) a subliniat în raportul său „Perspective regionale asupra Cadrului Economic Indo-Pacific” că IPEF reflectă doar extinderea prezenţei economice a SUA în regiune, însă nu reuşeşte să abordeze problemele intereselor mai mari ale ţărilor regionale. Principala îngrijorare a ţărilor din regiune este că IPEF va aduce beneficii doar SUA, în timp ce împovărează ţările regionale care vor adera la acesta.

Reciful Crucea de Foc din Marea Chinei de Sud, ocupat de China. Imagine: People's Daily. Sursa aici.

A douăsprezecea greşeală: China a declarat că doreşte să stabilească o sferă de influenţă în regiunea Pacificului, să promoveze activităţile maritime ilegale în Marea Chinei de Sud, subminând pacea şi securitatea, libertatea de navigaţie şi comerţul. SUA vor continua să se opună activităţilor agresive şi ilegale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi de Est. Ele vor sprijini statele de coastă ale regiunii în a-şi susţine drepturile maritime, vor lucra cu aliaţii şi partenerii pentru a susţine libertatea de navigaţie şi de survolare şi vor continua să navigheze şi să survoleze în limitele permise de dreptul internaţional.

Faptele: China a susţinut întotdeauna calea dezvoltării paşnice, a aderat la cele cinci principii ale coexistenţei paşnice şi se opune practicii „cei mari şi puternici îi hărţuiesc pe cei mici şi slabi.”

SUA au promovat „teoria ameninţării venite din partea Chinei” şi au folosit aşa-numita „libertate de navigaţie” ca pretext pentru a submina suveranitatea, securitatea, drepturile şi interesele maritime ale Chinei, ceea ce reprezintă o ameninţare reală la adresa păcii şi securităţii regionale.

China a susţinut întotdeauna că egalitatea între ţări, indiferent de dimensiunea lor, respectă alegerea fiecărei ţări în ceea ce priveşte calea de dezvoltare care se potriveşte condiţiilor lor naţionale şi nu a căutat niciodată să stabilească vreo sferă de influenţă.

China urmăreşte o politică de apărare de natură defensivă şi o strategie militară de apărare activă. În dezvoltarea capacităţilor sale de apărare, China îşi propune să protejeze suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare şi nu vizează nicio ţară. Creşterea capacităţii de apărare a Chinei amplifică forţa pentru pace în lume.

China a fost prima care a descoperit, a denumit, a explorat şi a exploatat Insulele Mării Chinei de Sud şi apele aferente. De asemenea, a fost prima care a exercitat suveranitatea şi jurisdicţia asupra acestora într-un mod continuu, paşnic şi eficient. Suveranitatea Chinei asupra insulelor din Marea Chinei de Sud, drepturile şi interesele sale legate de acestea au fost stabilite de-a lungul istoriei. Au o bază istorică şi juridică deplină şi au fost susţinute de guvernele chineze succesive şi recunoscute de comunitatea internaţională.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în conformitate cu prevederile Declaraţiei de la Cairo din 1943 şi ale Proclamaţiei de la Potsdam din 1945, China a recuperat teritoriile ocupate ilegal de Japonia, precum Insulele Paracel şi Insulele Spratly şi, de atunci şi-a afirmat suveranitatea şi a consolidat jurisdicţia prin stabilirea denumirilor oficiale, publicând hărţi, realizând un sistem administrativ şi o garnizoană militară. Reluarea exerciţiului de către China a suveranităţii asupra Insulelor Mării Chinei de Sud nu este doar un act legitim şi legal de a moşteni drepturile stabilite de-a lungul istoriei, ci, de asemenea, face parte din ordinea internaţională de după al Doilea Război Mondial, fiind recunoscut de ţări din întreaga lume, inclusiv de SUA.

În prezent, cu eforturile comune ale Chinei şi ale ţărilor ASEAN, situaţia Mării Chinei de Sud a rămas în general stabilă. Odată cu implementarea deplină şi eficientă a „Declaraţiei privind conduita părţilor în Marea Chinei de Sud (DOC)”, toate părţile au intensificat dialogul, au gestionat corespunzător diferenţele, au aprofundat cooperarea şi au sporit încrederea reciprocă, făcând progrese în avansarea consultărilor privind „Codul de conduită (COC)” în Marea Chinei de Sud pentru a menţine împreună pacea şi stabilitatea în Marea Chinei de Sud şi pentru a injecta o dinamică pozitivă în securitatea, stabilitatea şi prosperitatea regională şi globală. De la apariţia pandemiei, toate ţările au convocat întâlniri prin intermediul videoconferinţei între oficialii de rang înalt privind punerea în aplicare a „Declaraţiei” şi au continuat să avanseze consultările cu privire la textul COC. Recent, dificultăţile impuse de pandemie au fost depăşite de toate părţile, primele consultări faţă în faţă cu privire la COC având loc în Cambodgia. Aceste evoluţii pozitive demonstrează pe deplin determinarea şi angajamentul ţărilor din regiune de a avansa ferm consultările în vederea COC.

China respectă şi sprijină libertatea de navigaţie şi de survolare de care se bucură toate ţările din Marea Chinei de Sud, în conformitate cu dreptul internaţional şi menţine în mod activ siguranţa şi trecerea nestingherită prin căile maritime internaţionale. De fapt, Marea Chinei de Sud este una dintre cele mai sigure şi mai libere căi maritime din lume. Cincizeci la sută din navele comerciale ale lumii, o treime din comerţul maritim internaţional şi peste o sută de mii de nave comerciale trec anual prin această zona maritimă. Libertatea de navigaţie şi de survol în Marea Chinei de Sud nu a fost niciodată o problemă.

Insulele Senkaku (sau Diaoyu Dao) şi insulele sale afiliate sunt teritoriul inerent al Chinei. Patrularea şi aplicarea legii Chinei în apele din apropierea acestora sunt măsuri legitime luate de China pentru a-şi exercita suveranitatea în conformitate cu legea şi sunt răspunsuri necesare la provocările japoneze care încalcă suveranitatea acesteia. Guvernul chinez protejează ferm suveranitatea şi integritatea teritorială şi nicio ţară sau forţă nu ar trebui să judece greşit acest lucru. În acelaşi timp, China îşi menţine angajamentul de a gestiona şi de a rezolva în mod corespunzător problemele prin intermediul dialogului şi consultării, depunând eforturi mari pentru menţinerea stabilităţii maritime. În 2014, China şi Japonia au ajuns la o înţelegere reciprocă bazată pe patru puncte pentru gestionarea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, care include un acord clar cu privire la gestionarea situaţiei din apropierea Insulelor Senkaku şi Marea Chinei de Est.

Acţionând sub logica doctrinei Monroe, SUA folosesc adesea politicile de putere şi actele hegemonice şi de agresiune pentru a submina în mod flagrant ordinea maritimă internaţională şi pentru a-şi menţine hegemonia maritimă. În cei peste două sute patruzeci de ani de istorie de la întemeierea Statelor Unite, doar şaisprezece ani acestea nu au fost implicate în război. SUA operează peste 800 de baze militare în 80 de ţări şi regiuni din întreaga lume. Cheltuielile lor militare care sunt pe primul loc în lume anual, reprezintă aproximativ un sfert din totalul cheltuielilor militare ale lumii, echivalent cu suma cheltuielilor militare ale următoarelor nouă ţări. SUA au prezentat recent un proiect de buget de apărare de aproximativ 813 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023. Menţinerea unor astfel de cheltuieli militare masive fac din SUA o adevărată „ provocare iminentă” pentru lume.

Ignorând istoria şi faptele ce ţin de problema Mării Chinei de Sud, SUA provoacă în mod deliberat dispute privind suveranitatea teritorială, drepturile şi interesele maritime şi seamănă discordie între ţările regionale. Statele Unite au devenit cea mai mare forţă care subminează stabilitatea şi alimentează militarizarea în Marea Chinei de Sud. Potrivit statisticilor unor instituţii relevante, numărul de activităţi de recunoaştere militară americană care vizează China s-a dublat cu mult în ultimul deceniu. În prezent, aproximativ cinci nave americane navighează în fiecare zi în apropierea ţărmului Chinei. În acest an, navele de război americane navighează prin strâmtoarea Taiwan în medie o dată pe lună, iar avioane mari de recunoaştere americane au zburat de peste opt sute de ori în apropierea Chinei, încălcându-i în mod repetat spaţiul aerian. Dornice să provoace probleme în Marea Chinei de Sud, SUA şi-au încurajat, de asemenea, aliaţii şi partenerii să trimită navele de război în regiune.

Pe data de 2 octombrie 2021, submarinul nuclear, USS Connecticut, a suferit o coliziune subacvatică în Marea Chinei de Sud. SUA au emis o declaraţie vagă cu privire la acest subiect abia după o săptămână, susţinând că submarinul s-a lovit de un obiect necunoscut. La aproximativ o lună după incident, SUA au declarat că submarinul „s-a ciocnit de un munte submarin care nu figurează pe hărţi”. Abia pe 23 mai 2022, Marina SUA a lansat un raport final cu privire la accident, însă explicaţiile oferite nu au fost deloc clare, nerăspunzând preocupărilor şi întrebărilor adresate de mulţi cu privire la intenţia submarinului, locaţia exactă a accidentului, dacă submarinul a intrat în zonele economice exclusive (ZEE) sau chiar în marea teritorială a altor ţări sau dacă accidentul a provocat o scurgere nucleară sau a deteriorat mediul marin.

Înainte de semnarea „Convenţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor mării”, în 1979, SUA şi-au început „Programul pentru Libertatea de Navigaţie”. Contestând noua ordine maritimă, mişcarea a încercat să maximizeze “libertatea” armatei americane de a cutreiera oceanele. Aşa numitul Programul FON nu este în concordanţă cu dreptul internaţional universal recunoscut, ignoră suveranitatea, securitatea şi drepturile şi interesele maritime ale multor ţări de coastă şi pune în pericol grav pacea şi stabilitatea regională. Scopul lui este, ca sub pretextul „libertăţii de navigaţie”, să promoveze hegemonia maritimă americană, căreia i s-au opus mereu ferm membrii comunităţii internaţionale, în special ţările în curs de dezvoltare.

Sursa aici.

A treisprezecea greşeală: Oficialii guvernului chinez răspândesc informaţii false.

Faptele: China este cea mai mare victimă a informaţiilor false, iar SUA este cel mai mare furnizor de informaţii false.

Partidul Republican şi Partidul Democrat al SUA se opun ferm unul altuia şi a devenit o parte din ecologia politică în SUA ca politicienii să se mintă, să se atace reciproc şi să se învinovăţească unul pe celălalt.

Potrivit unui sondaj realizat de Associated Press-NORC Center for Public Affairs Research şi de Pearson Institute at the University of Chicago, aproape jumătate din cei intervievaţi consideră că guvernul american este responsabil pentru răspândirea informaţiilor false.

SUA au folosit în mod repetat informaţii false pentru a purta războaie şi pentru obţine hegemonia la nivel mondial. Fostul secretar de stat al SUA, Colin Powell, a folosit o eprubetă cu „detergent de spălat” ca dovadă pentru a acuza Irakul de deţinere de arme de distrugere în masă iar, pe baza unui videoclip fals a acuzat guvernul sirian de utilizarea de arme biologice şi chimice împotriva propriului popor.

În 2019, Mike Pompeo, pe atunci Secretar de stat al SUA, a declarat public: „Am minţit, am înşelat, am furat. Am avut cursuri întregi de pregătire. Vă reaminteşte de gloria experimentului American? ”

Pe 4 mai 2022, în cadrul unei audieri în Congres, senatorul republican american Rand Paul a declarat fără menajamente: „Ştiţi cine este cel mai mare furnizor de informaţii false din istoria lumii? Guvernul SUA.”

Manipularea presei de către clasa politică americană afectează grav credibilitatea mass-mediei. Potrivit unui sondaj realizat în anul 2020 de compania americană de analiză şi consultanţă, Gallup, până la 60% dintre americani nu au încredere în mass-media, 33% dintre aceştia neavând deloc încredere în ea, ceea ce reprezintă o creştere de 5% mai mare decât în 2019.

SUA au inventat în mod repetat un număr mare de minciuni şi zvonuri cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, la problemele legate de Xinjiang, Tibet, Hong Kong, la democraţie şi drepturile omului, cum ar fi „teoria unei scurgeri din laborator”, „genocidul” şi „munca forţată”. Toate aceste minciuni au fost contrazise de fapte.

De la izbucnirea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, SUA au răspândit informaţii false despre China, lansând acuzaţii şi atacuri nefondate împotriva acesteia pentru a se eschiva de răspunderea pentru conflictele cauzate de expansiunea NATO spre Est. New York Times a publicat o ştire prin care a citat mai mulţi oficiali americani de rang înalt, care au declarat că partea chineză ar fi ştiut de dinainte de acţiunile militare ale Rusiei împotriva Ucrainei. La o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, reprezentantul Permanent al SUA la ONU, Linda Thomas Greenfield a declarat că partea chineză răspândeşte informaţii false pentru a sprijini Rusia, ceea ce este o adevărată invenţie şi o mare calomnie. În acelaşi timp, SUA au adăugat etichete speciale la tweeturile care partajează link-uri ale ştirilor din mass-media chineză, în timp ce închid ochii la mass-media occidentală care spun de fapt minciunile.

SUA folosesc dezinformarea ca instrument politic pentru a ataca şi a exercita presiune asupra Chinei, şi au format un lanţ de aprovizionare de retorică împotriva Chinei combinând „bani murdari, teorii false şi campanii de defăimare”.

În mod aparent, retorica împotriva Chinei vine din partea mass-mediei şi a unor politicieni, dar în realitate, în spatele ei se află un lanţ uriaş de capital. Unele instituţii şi organizaţii americane şi occidentale oferă „bani murdari” pentru a finanţa continuu grupuri şi persoane împotriva Chinei. Unele think-tank-uri şi instituţii academice au inventat „teorii false” pentru a modela opinia publică internaţională împotriva Chinei prin intermediul hegemoniei discursului occidental. Politicienii şi mass-media acţionează ca purtători de cuvânt care răspândesc minciuni despre China prin intermediul unor campanii masive de dezinformare.

Antropologul german Adrian Zenz şi Australian Strategic Policy Institute (ASPI) sunt exemple tipice de astfel de „producători de minciuni”. Au fabricat numeroase minciuni legate de Xinjiang. Adrian Zenz este membru al unei organizaţii de extremă dreapta fondată de guvernul american şi un membru cheie al unui institut de cercetare împotriva Chinei, înfiinţat şi manipulat de agenţia de informaţii americană. Aşa-numitele sale studii despre Xinjiang nu reflectă deloc credibilitate, merit intelectual sau integritate academică.

Potrivit relatărilor de presă, Departamentul de Stat al SUA şi producătorii de arme sunt principalii „finanţatori” străini ai ASPI, numai Departamentul de Stat al SUA oferind aproape 1,4 milioane de dolari australieni pe an, sumă cheltuită integral pentru proiecte împotriva Chinei. ASPI a răspândit o serie de minciuni şi informaţii false cu privire la probleme precum originea virusului SARS-CoV-2, securitatea datelor şi problemele legate de Xinjiang.

SUA nu numai că au obiceiul de a răspândi informaţii false despre China, ci, au şi obiceiul ca pe baza acestora să introducă măsuri pentru suprimarea şi limitarea Chinei, promulgând decrete legate de China şi impunând sancţiuni împotriva acesteia. În decembrie 2021, partea americană a promulgat aşa-numita „Lege pentru prevenirea muncii forţate a uigurilor” sub pretextul aşa-numitei preocupări privind „munca forţată”, interzicând complet importul de produse din Xinjiang şi denigrând situaţia drepturilor omului în Xinjiang, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului internaţional şi a normelor de bază ale relaţiilor internaţionale.

Partea chineză a folosit fapte şi cifre pentru a expune adevărul şi pentru a respinge minciunile şi zvonurile răspândite de partea americană, scopul acesteia fiind acela de a face cunoscut adevărul şi nu de a răspândi informaţii false. SUA nu se bazează pe fapte obiective, ci mai degrabă pe propriile interese, etichetând toate declaraţiile care nu sunt în concordanţă cu opiniile lor drept „informaţii false”, ceea ce reprezintă în esenţă o intimidare hegemonică în domeniul opiniei publice.

Sursa aici.

A paisprezecea greşeală: China ignoră şi încalcă regulile comerciale, iar manipulările sale economice i-au făcut pe lucrătorii americani să piardă milioane de locuri de muncă, afectând lucrătorii şi companiile atât din SUA, cât şi din întreaga lume. SUA se vor opune politicilor şi practicilor care distorsionează piaţa, cum ar fi subvenţiile şi barierele de acces pe piaţă, împiedicând guvernul chinez să continue să obţină un avantaj competitiv prin aceste mijloace.

Faptele: China şi-a îndeplinit cu fidelitate angajamentele asumate la aderarea la OMC. Este un apărător, un constructor şi un contribuitor la sistemul comercial multilateral. Esenţa relaţiilor economice şi comerciale dintre China şi SUA este beneficiul reciproc. Suprimarea nerezonabilă a Chinei de către partea americană în domeniile comerţului şi investiţiilor este cauza principală a fricţiunilor comerciale actuale dintre China şi SUA.

În cei peste 20 de ani de la aderarea Chinei la OMC, aceasta şi-a îndeplinit cu seriozitate angajamentele asumate în cadrul ei, a implementat la nivel naţional sistemul de management al tratamentului naţional de prestabilire plus o listă negativă, a extins în mod continuu deschiderea pieţei, a redus nivelul total al tarifelor de la 15,3% la 7,4% şi a crescut numărul sectoarelor de servicii deschise la aproape 120. În octombrie 2021, OMC a efectuat cea de-a opta revizuire a politicilor şi practicilor comerciale ale Chinei. Membrii au recunoscut pe deplin eforturile Chinei de a susţine sistemul comercial şi rolul său activ în OMC, apreciind realizările Chinei în ceea ce priveşte promovarea liberalizării şi facilitării comerţului şi a investiţiilor, o mai mare extindere şi progres în cadrul iniţiativei „Centura şi Drumul”.

Un oficial important al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a declarat că, în ultimele două decenii, China a susţinut întotdeauna ferm sistemul comercial multilateral bazat pe reguli, a practicat un multilateralism adevărat, a participat pe deplin la negocierile OMC, a condus negocierile privind facilitarea investiţiilor şi comerţul electronic şi a făcut ca regulile OMC să ţină pasul cu vremurile.

Urmând tendinţa de integrare economică regională şi globală, China a aprofundat legăturile economice şi comerciale cu ţări din întreaga lume, semnând acorduri de liber schimb şi intensificând construirea unor astfel de zone. Până acum, China a semnat 19 acorduri de liber schimb cu 26 de ţări şi regiuni.

China a aprofundat în mod activ reforma structurală a ofertei şi şi-a îndeplinit obiectivul de a elimina treptat 150 de milioane de tone de capacitate de producţie de oţel în cadrul celui de-al 13-lea plan cincinal cu doi ani înainte de termen, ceea ce reprezintă de 1,14% mai mult decât totalul global în reducerea supracapacităţii de producţie de oţel.

Procesul a implicat reangajarea a 280.000 de lucrători chinezi în industria siderurgică, mai mult decât numărul total de persoane angajate în această industrie în SUA, Europa şi Japonia.

SUA şi China au economii extrem de complementare, interese profund integrate şi schimburi economice şi comerciale reciproc avantajoase. În 2021, comerţul bilateral a depăşit un record de 750 de miliarde de dolari. Raportul SUA privind „exporturile americane din 2022”, publicat de Consiliul Naţional pentru Comerţul SUA-China, a arătat că exporturile de mărfuri americane către China au atins 149 de miliarde de dolari americani în 2021, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, creând 858.000 de locuri de muncă în SUA. „Raportul Anual al Sondajului de Afaceri privind companiile chineze din SUA din 2020”, publicat de Camera Generală de Comerţ a Chinei în SUA ( CGCC), a arătat că, începând cu anul 2019, companiile membre CGCC au investit peste 123 de miliarde de dolari americani în SUA, au angajat mai mult de 220.000 de persoane şi au susţinut peste un milion de locuri de muncă în SUA. Potrivit unui studiu al Consiliului de Afaceri SUA-China (The US-China Business Council), exporturile chineze au contribuit la scăderea preţurilor de consum din SUA cu 1 până la 1,5%, fiecare gospodărie americană economisind cu 850 de dolari americani pe an.

SUA au încercat să dea vina pe China pentru propriile probleme economice şi au profitat de ocazie pentru a se angaja într-un război comercial şi tarifar împotriva Chinei, care s-a întors împotriva lor. Tarifele impuse de SUA Chinei au costat companiile americane o capitalizare de piaţă de peste 1,7 trilioane de dolari americani şi au crescut cheltuielile medii anuale ale gospodăriilor americane cu 1.300 de dolari americani. Raportul Consiliului de Afaceri SUA-China din 2021 a arătat că războiul comercial cu China a dus la pierderea a 245.000 de locuri de muncă în SUA. Moody's Investors Service a raportat că consumatorii americani suportă 92,4% din costul impunerii de tarife pentru produsele chinezeşti. Potrivit economistului Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a subliniat că „politica comercială a SUA faţă de China a fost un eşec total, iar tarifele vamale au făcut mai mult rău Statelor Unite ale Americii”.

La 18 mai 2022, Federaţia Naţională de Retail i-a trimis o scrisoare preşedintelui american, Joe Biden, în care cerea eliminarea tarifelor vamale pentru China, afirmând că această măsură ar reduce indicele preţurilor din SUA cu 1,3%. Secretarul Trezoreriei americane, Yellen, a declarat că unele tarifele impuse Chinei au afectat consumatorii şi întreprinderile americane şi ar putea fi considerate că reduc inflaţia în SUA.

Obstacolele actuale în calea cooperării economice şi comerciale dintre China şi SUA vin în principal din partea Statele Unite ale Americii. SUA au plasat peste 1.000 de companii chineze pe o listă de sancţiuni pentru suprimare sau sancţionare neloială, iar actualul Congres a prezentat peste 300 de proiecte de lege negative legate de China. Actul de inovare bipartizan propus, care este în curs de dezvoltare, urmăreşte în esenţă să împiedice dezvoltarea economică a Chinei.

Partea americană acuză adesea China de politicile sale de subvenţii industriale, însă ele însele au fost primele care au dezvoltat astfel de politici, inclusiv subvenţiile. Administraţiile succesive americane au formulat planuri de sprijinire a noilor industrii, intervenind pe piaţă prin scutiri de impozite, achiziţii publice şi alte mijloace pentru a promova cooperarea între guvern şi întreprinderi şi pentru a avansa transferul de tehnologie.

În anii 1950 şi 1960, SUA au pus în aplicare programe de revitalizare pentru a promova dezvoltarea industriei lor aerospaţiale, militare şi a altor industrii. În anii 1990, administraţia Clinton a sprijinit dezvoltarea industriilor de înaltă tehnologie prin programul „Information Superhighway”. Astfel de politici industriale continuă şi astăzi. Raportul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, a arătat că SUA, aliaţii şi partenerii lor eurasiatici au crescut subvenţiile pentru semiconductori, bateriile pentru automobile electrice şi produsele farmaceutice, pentru a sprijini creşterea propriilor companii.

SUA reprezintă cel mai mare provocare pentru sistemul comercial global. Urmărind politica „America First”, SUA au refuzat să îşi asume obligaţiile cuvenite în cadrul acordurilor comerciale multilaterale şi continuă să încalce contracte şi să se retragă din grup, ceea ce afectează grav dezvoltarea şi funcţionarea mecanismului comercial internaţional. Conform unui studiu al OMC privind soluţionarea litigiilor a identificat SUA ca fiind ţara care a încălcat cele mai multe reguli, fiind responsabile pentru două treimi din încălcarea normelor OMC. SUA au blocat, de asemenea, numirea de noi judecători în cadrul Organului de Apel al sistemului OMC, ceea ce a condus la un impas în Corpul de Apel al OMC din decembrie 2019.

Sursa chineză aici, din data de 19.06.2022.

(va urma)

Traducere: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana-Maria Ghinea, Yu Zhan.