Două bombardiere strategice B-1B ale Statelor Unite au zburat deasupra Peninsulei Coreene, ca răspuns la testele balistice ale Phenianului

Două bombardiere strategice B-1B ale Statelor Unite au zburat deasupra Peninsulei Coreene, ca răspuns la testele balistice ale Phenianului

Bombardierul strategic al armatei SUA B-1B însoţit de 2 avioane de vânătoare F-15/ Foto: EPA

Statele Unite au trimis două bombardiere supersonice B-1B deasupra Peninsulei Coreene într-o acţiune de etalare de forţe, în timp ce ambasadorul SUA la ONU a avertizat că Japonia, China şi Coreea de Sud trebuie să-şi intensifice eforturile după ultimul test balistic al Phenianului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficialii nord-coreeni au declarat vineri că au desfăşurat cu succes un nou test balistic a unei rachete inter-continentale ce dovedeşte capacitatea regimului de la Phenian de a lovi teritoriul Statelor Unite.

Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat printr-un tweet că Statele Unite „au terminat cu vorba” în privinţa Coreei de Nord, ce nu „este doar problema Statelor Unite”.

„China este conştientă că trebuie să acţioneze. Japonia şi Coreea de Sud trebuie să-şi intensifice presiunea. Nu este doar o problemă a Statelor Unite. Este necesară o soluţie internaţională”, a scris diplomatul american.

Oficialul american a respins totodată ideea unei întruniri de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, afirmând că aceasta ar fi „o pierdere de timp”.

„Coreea de Nord face deja subiectul mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate pe care le încalcă cu impunitate şi care nu sunt respectate nici măcar de toate statele ONU”, a afirmat aceasta într-un comunicat dat publicităţii duminică.

„O nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate ce nu creşte semnificativ presiunea internaţională asupra Coreei de Nord este lipsită de valoare. În fapt, este un rezultat mai rău decât nimic, pentru că trimite un mesaj dictatorului nord-coreean cum că nu poate fi deranjat în mod serios de către acţiunile comunităţii internaţionale”, se mai arată în declaraţia oficialului american.

China, principalul aliat al Coreei de Nord, a afirmat că se opune testelor balistice ce încalcă rezoluţiile ONU. „China speră că toate părţile implicate în această criză acţionează cu grijă pentru a preveni escaladarea acestor tensiuni”, a declarat ministrul de externe sâmbătă.

Pentagonul a afirmat că zborul executat de cele două bombardiere B-1B reprezintă un răspuns la ultimele teste balistice. Bombardierele au decolat de la baza americană din Insula Guam, iar ulterior au fost însoţite şi de avioane de vânătoare japoneze şi sud-coreene.

„Coreea de Nord rămâne principala ameninţare la stabilitatea regională”, a declarat Gen. Terrence J. O'Shaughnessy, comandantul forţelor aeriene americane din Pacific. „Dacă va fi necesar, suntem gata să răspundem rapid, letal şi cu o forţă copleşitoare în orice moment şi în orice loc dorim noi”, a încheiat acesta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: