Cutremur de 7,2 grade în Japonia. Risc minor de tsunami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un seism cu magnitudinea 7,2 pe scara Richter s-a produs, ieri, în largul coastelor de nord-est ale Japoniei. Cutremurul care s-a resimţit şi la Tokyo, la 430 de kilometric distanţă, a determinat specialiştii Agenţiei meteorologice nipone să emită un avertisment privind riscul de declanşare a unui tsunami minor.

Epicentrul cutremurului produs miercuri la ora locală 11.45 (4.45, ora României) a fost situat la 168 de kilometri de coasta estică a Japoniei. Seismul iniţial a fost urmat de o replică de 6,3 pe scara Richter, informează Agenţia meteorologică niponă.

Seismul s-a resimţit şi la Tokyo, la o distanţă de 430 de kilometri nord-est, dar autorităţile au precizat că nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, informează BBC News.

Agenţia meteorologică a emis, totuşi, un avertisment de tsunami pe litoralul insulei Honshu, unde valurile ar putea ajunge la o înălţime de 50 de centimetri. După aproximativ 30 de minute de la producerea seismului, în portul Ofunato din nord-estul Japoniei, a fost înregistrat un prim val de 60 de centimetri, potrivit postului de televiziune public NHK.

Agenţia meteorologică nu se aşteaptă, însă, ca seismul să producă pagube importante, iar companiile Tohoku Electric şi Tepco au anunţat că nici una dintre centralele nucleare aflate în zonă nu a suferit avarii în urma cutremurului. Circulaţia trenurilor de mare viteză Shinkansen a fost suspendată după seism, însă a fost reluată după scurt timp.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite