„Agentul Oranj“ face victime şi după 40 de ani

„Agentul Oranj“ face victime
şi după 40 de ani

Copiii au o speranţă de viaţă scăzută

Orfelinatele din Vietnam sunt pline de copii născuţi cu grave malformaţii, cauzate de gazele chimice folosite de soldaţii americani împotriva populaţiei vietnameze la sfârşitul anilor 60. Efectele devastatoare ale „Agentului Oranj“, o substanţă extrem de toxică, au afectat generaţii întregi de vietnamezi, după ce trupele americane au aruncat această substanţă chimică peste recolte, plante şi copaci.

Ştiri pe aceeaşi temă

O serie de fotografii realizate de un artist din Marea Britanie a scos la iveală realitatea cutremurătoare pe care copiii vietnamezi născuţi cu diverse malformaţii sunt nevoiţi să o înfrunte. 

Francis Wade, care locuieşte în Bangkok, a vizitat două orfelinate din Saigon, publicând imagini şocante cu micuţii abandonaţi de familii. Exceptând malformaţiile fizice, mulţi copii au grave deficienţe mintale, iar de cele mai multe ori sunt condamnaţi la o suferinţă cumplită, înainte de a muri la vârste fragede.

În zona rurală din sudul Vietnamului, sărăcia îi impinge pe oameni să îşi trimită copiii la muncă încă de mici, pentru a complete veniturile familiei. Incapacitatea de a avea grijă de aceşti copii cu nevoi speciale şi mai ales lipsa banilor au condus la o rată foarte mare de abandon în rândul familiilor afectate de gazele toxice. 

Majoritatea copiiilor sunt abandonaţi în orfelinate, unde primesc ajutor specializat, deşi cei mai mulţi îndură chinuri groaznice şi sunt condamnaţi la o viaţă scurtă, petrecută în paturi de fier. Cei care împlinesc vârsta de 17 ani părăsesc orfelinatul şi sunt repartizaţi în cămine pentru adulţi, continuându-şi existenţa mizeră.

„Motivul pentru care am vizitat ofelinatele este faptul că multe familii din Vietnam, mai ales din zone infestate cu „Agentul Oranj“ au parte de o povară dublă, aceea de a naşte copii cu malformaţii şi imposibilitatea de a-I creşte“, a declarat Francis Wade, după publicarea imaginilor.

În decursul celor 10 ani de război, forţele americane au folosit 75.708.235 milioane de litri din acest gaz extrem de toxic, aruncându-l asupra Vietnamului, Laosului şi în anumite părţi din Cambodgia, pentru a înfrânge gherilele locale, care se ascundeau în pădurile foarte dese din zonă, făcând imposibilă depistarea lor din avioane.

Printre bolile contractate de victimele expuse la substanţă se numără limfomul non-Hodgkin, diferite forme de cancer, diabetul de gradul 2, malformaţii, anomalii ale sistemului reproductiv, splina bifida (afecţiune congenitală a coloanei vertebrale).

Agentul Orange este o combinaţie de substanţe chimice, cu precădere „Agentul LNX“ şi „Ierbicidul Oranj “, dezvoltate de companiile americane Dow Chemical si Monsanto, pentru Departamentul Apărării din Statelor Unite. Substanţa a acoperit peste 3000 de localităţi rurale, afectând 4,5 milioane de vietnamezi, în timpul războiului din Vietnam.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: