„Vine CHEFul!“, noua emisiune de la Pro TV, pe micile ecrane din această seară: Ce puteţi vedea în primul episod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cheful Victor Melian este amfitrionul emisiunii „Vine CHEFul!“ FOTO Pro TV
Cheful Victor Melian este amfitrionul emisiunii „Vine CHEFul!“ FOTO Pro TV

„Vine CHEFul!“, noua producţie de la Pro TV, debutează în această seară, de la ora 21:30, la concurenţă directă cu un alt show culinar, „Hell's Kitchen – Iadul bucătarilor“, difuzat de Antena 1. În primul episod, telespectatorii vor afla povestea unei patroane de restaurant din Bucureşti, îngropată în datorii.

Emisiunea „Vine CHEFul!“ promite să îmbunătăţească modul în care ar trebui să funcţioneze un restaurant, înglobând o serie extinsă de aspecte: de la modul de preparare al alimentelor, la noţiuni de business, design şi conceperea meniurilor, toate cu ajutorul lui chef Victor Melian, fost executive chef al unor restaurante de lux din Bucureşti.

Astfel, în prima ediţie, telespectatorii Pro TV vor putea urmări transformarea unui restaurant care reprezintă singura sursă de venit a Elenei şi a celor doi copii ai săi. 

De opt ani de zile, restaurantul este singura preocupare a Elenei. Deşi îşi consideră personalul o a doua familie, Elena a avut parte de surprize neplăcute: o parte din personal a plecat subit, fără un anunţ prealabil. Pentru a-şi ajuta mama, fata acesteia lucrează acum ca ospătăriţă, cu jumătate de normă. 

În urmă cu doi ani, restaurantul a intrat într-un declin. Tot mai multe restaurante şi cafenele au apărut în zona în care acesta este amplasat, competiţia devenind din ce în ce mai acerbă. Efectul secundar a fost devastator: din ce în ce mai puţini clienţi, încasări tot mai mici, datorii tot mai mari. 

Pe lângă numărul mare de restaurante şi cafenele din zonă, un alt aspect deloc favorabil afacerii este lipsa terasei care, în trecut, era vizibilă din bulevard. În cursul anului trecut, autorităţile locale au hotărât demolarea terasei din stradă, vizibilitatea restaurantului fiind redusă considerabil. 

Din momentul în care a ajuns în zona restaurantului, chef Victor Melian a observat lipsa unei semnalistici corespunzătoare. Un restaurant retras, cu o intrare asemănătoare cu cea a unei scări de bloc. După ce a făcut cunoştinţă cu personalul, Victor nu a putut trece cu vederea detaliile inestetice precum cabluri care atârnă sau corpuri de iluminat poziţionate necorespunzător. 

„La prima discuţie cu Elena, mi-a declarat tare şi răspicat: cea mai bună mâncare din zonă se găseşte în restaurantul ei, alături de cele mai bune preţuri şi de cel mai profesionist personal. Totul era minunat în viziunea ei. Nu aveam cum să fiu de acord cu ea. Localul era pustiu, deşi este localizat pe bulevardul Decebal, una dintre cele mai bune zone ale Capitalei“, a declarat Victor Melian.

Cu ce soluţii şi sfaturi practice a venit Chef Victor Melian, telespectatorii Pro TV pot afla în această seară, de la 21:30.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite