VIDEO INTERVIU Actriţa Anamaria Marinca, stabilită de 13 ani în străinătate: „Mi-ar face mare plăcere să mai fac film în România“

Plecată de mai bine de 13 ani din ţară, actriţa Anamaria Marinca se bucură de tot mai multă popularitate în Europa şi în lume. Cel mai recent rol al său este cel al unei cercetătoare rusoaice în miniseria „MARS”/Marte, produsă de National Geographic, ajunsă la cel de-al doilea sezon.

Şi pentru că în această perioadă românca se află în filmări pentru cel de-al doilea sezon pe unul dintre cele mai mari platouri din Europa, la Budapesta, jurnaliştii Adevărul au vizitat-o la faţa locului şi, între două scene filmate pe „planeta roşie” au reuşit să afle cum este viaţa unei actriţe tot mai solicitate, care s-a rupt aproape total de ţara natală, pe care o mai vizitează doar în scopuri personale.

Cum ai ajuns în proiectul acesta, unul foarte amplu şi foarte costisitor, realizat de National Geographic?

Am ajuns aici datorită regizorului Everardo Gout, în primul rând. El este cel care a regizat prima serie. Noi ne ştiam dinainte, era vorba să facem un film împreună în urmă u vreo cinci ani dacă nu mă înşel. Filmele independente sunt foarte dificil de finanţat, de organizat. Cu un cast foarte interesant, printre alţii era vorba de Cillian Murphy, care este unul dintre actorii mei preferaţi. Noi plănuim să facem multe lucruri, dar nu se întâmplă toate. E o lume foarte instabilă, mai ales din punct de vedere financiar şi mai ales când ai un proiect independent. Dar ajungi să întâlneşti oameni care pot dori să mai lucreze cu tine. A fost o întâlnire fericită, pentru că am rămas cu această dorinţă de a lucre împreună. Ea s-a concretizat în acest proiect şi i-am văzut numele pe emailul care mi-a fost trimis şi…

Practic ei te-au cerut…

Da, dar n-a fost o ofertă, a trebuit să dau probe. Dar fiind numele lui ataşat proiectului ştiam că a fost alegerea lui.

Proba în ce a constat?

Proba a fost foarte grea, foarte complicată. Noi trimitem înregistrări, mai ales dacă este vorba de America, cu scene care ţi se trimit. Asta nu a fost neapărat dificil, pentru că trebuie să înveţi un text… Oricum este o alegere subiectivă, pentru că trebuie să fii persoana potrivită la momentul potrivit. Dacă nu iei un rol nu înseamnă că nu eşti tu un bun actor. Trăieşti cu sentimentul de a fi respins toată viaţa în meseria asta. Dar nu o iei personal, alegerea nu tine de calităţile tale artistice. Sau poate da, atunci este cazul să îţi alegi altă meserie. Dar noi vorbim de actori care totuşi sunt în câmpul muncii.

Anamaria, în rolul Marthei din seria „MARS”                FOTO: National Geographic

Am observant că lucrezi tot mai mult afară şi cam deloc în ţară…

E vorba de cerere şi oferă aici….

Asta înseamnă că ai accepta dacă ţi s-ar propune ceva?

Dacă mi s-ar propune lucruri bune… Dar nu vreau să fiu nedreaptă, am primit oferte, dar nu am putut să le fac, pentru că eram angajată deja. Dar nu sunt multe. Nu ştiu ce ar fi normal, nu ştiu dacă noi ca popor ne încadrăm într-o normalitate, noi ca popor, ca ţară. Recunosc că vizitele mele sunt de natură personală. E complicat să fii la curent cu toate aspectele. 

Înţeleg că te-ai distanţat….

Da, sunt plecată de 13 ani şi viaţa mea din punct de vedere artistic se rezumă la filme în alte limbi şi la piese de teatru cu care nici nu am venit în turneu în România să le joc. Nu că ar fi trebuit, dar nu s-a întâmplat pur şi simplu. Mi-aş fi dorit, mi-ar face mare plăcere. Mi-ar face mare plăcere să mai fac film în România. Sper să se întâmple la un moment dat, dar dacă nu, oricum… fiecare cu destinul lui.

Revenind la proiectul ”Mars”, care este cel mai complicat lucru din punctul tău de vedere? Ce te-a provocat cel mai mult?

E greu de spus. A fost foarte dificil să filmăm în deşert anul tecut, din toate punctele de vedere. Când corpul tău se luptă cu temperaturi foarte înalte şi cu disconfortul este foarte complicat să rămâi conectat cu textul pe care îl joci, cu emoţiile tale, cu un alt fel de a gândi personajul. Am fost obligaţi prin natura proiectului şi prin natura timpului de care dispuneam. După noi, la Studiourile Origo a venit o producţie care se numeşte „Bladerunner”, deci eram condiţionaţi să terminăm la o anumită dată şi nu puteam să filmăm o parte din proiect la luni diferenţă faţă de prima parte. Probabil era cea mai caldă perioadă în deşert, dar în loc să contramandăm proiectul ne doream cu toţii să îl facem în primăvara şi vara anului trecut. Deşertul este în sine o experienţă absolut remarcabilă, nu numai ziua, ci şi noaptea. Viaţa noastră depindea de fetele de la machiaj, de prosoapele lor ude, de sticlele de apă. Când eşti încorsetat într-un costum de cosmonaut sunt foarte puţine lucruri pe care le poţi face ca să păstrezi temperatura corpului cât mai scăzută.

Anamaria Marinca - „Martha” (dreapta jos), alături de echipajul care a colonizat pentru prima dată Marte

Ai mai jucat în SF-uri? Cum ţi se pare genul ăsta de film?

Am mai jucat în SF-uri precum „Europa Report”, am făcut şi un film cu zombie. Eu cred că mă simt confortabil făcând aproape orice gen de film. N-am crezut vreodată că voi face un film cu zombie, cu Glenn Close şi Gemma Arterton („The Girl With All the Gifts”, 2016 n.r.). Şi a fost o experienţă ieşită din comun din punctual meu de vedere. Am lucrat cu un coregraf atunci. Şi acum pot să vorbesc despre film, că a ieşit. Acolo mă transform „on camera”, cum se zice, fără niciun fel de machiaj şi fără efecte speciale. Ăsta da challenge, asta este o provocare pentru un actor! Este un film, schimbarea trebuie să fie vizibilă, să devii o altă entitate. Am depăşit nişte limite, pentru că nu e un personaj la care am visat neapărat.

E şi asta o parte frumoasă a actoriei…

Da, asta a fost o alegere extremă pentru mine. Şi filmul în sine e un gen. Şi SF-ul e un gen, dar mai apropiat de ce facem noi în mod normal. 

Că tot ai menţionat-o pe Glenn Close: în lumea asta ai reuşit să îţi faci prieteni printre actorii alături de care joci?

Da, majoritatea oamenilor cu care am jucat, dintre cei foarte cunoscuţi. Se formează nişte legături, fiecare e cu viaţa lui şi câteodată trăim pe continente separate, dar ne întâlnim, fie că e vorba de un eveniment sau…. Eu nu am timp nici să vorbesc cu părinţii mei prea des. E complicat să păstrezi o legătură la distanţă. 

Dar părinţii te vizitează?

Da, ne-am mai văzut. Am vrut să îi „răpesc” acum cu mine la Veneţia, nu s-a întâmplat până acum, am fost la festival cu un film… Dar au venit la Paris să mă vadă în piesa de teatru pe care am făcut-o acolo, „Pescăruşul”, acum câţiva ani, dar cam peste tot încercăm. E o viaţă complicată, e o viaţă nomadă. E destul de greu să păstrezi legătura prin email, dar există o conexiune mai profundă, care e cea artistică. Ţii minte o anumită energie.

Au fost filme pentru care nu ai dat probă?

Da, au fost. De exemplu, filmul cu care am fost la Veneţia acum, „Nico, 1988”, a fost ofertă. Filmul „Ulysses: A Dark Odyssey” al lui Federico Alotto, cu Danny Glover şi Udo Kier, care sperăm să iasă anul ăsta, a fost de asemenea ofertă. Multe filme au fost oferte! „4,3,2” a fost ofertă. Aproape ofertă. Ţin minte că am citit ce a zis Cristian. Dar el nu mi-a spus că nu e ofertă, cred că încă mai avea dubii. De obicei dau probe pentru proiecte americane şi pentru proiecte engleze câteodată. Toată lumea dă probe, se ştie lucrul ăsta. E o permanentă stare de îndoială. 

Anamaria s-a adaptat de minune la industria de film europeană         FOTO: Florin Ghioca

Unde te simţi mai confortabil, pe scenă sau pe platourile de filmare?

Nu prea mai ştiu cum e pe scenă. N-am mai apărut într-o piesă de teatru de câţiva ani, din lipsă de timp, din fericire. Îmi place foarte mult să filmez şi mă simt foarte acasă pe un platou de filmare. Am început cu teatrul şi mă simt o actriţă de teatru. Dacă se va întâmpla, se va întâmpla în condiţiile mele teatrul. Nu vreau să sune arogant, dar sunt în poziţia în care pot să aleg şi mă bucur că sunt.

Apropo de ales, dacă ai putea, cu ce regizor ţi-ar plăcea să lucrezi?

În afară de Cristian Mungiu? (râde) Mi-ar plăcea să fac un film cu Paul Thomas Anderson. Mi-ar plăcea să fac unul cu Everardo Gout, dar film de cinema. Nu neapărat filmul pe care nu am apucat să îl facem, dar un film, pentru că am început o călătorie şi pentru că noi suntem foarte loiali oamenilor cu care lucrăm. Mi-ar plăcea să lucrez cu Sebastian Lelio, cu care mă ştiu şi căruia îi admir foarte mult filmele. Am început în aceeaşi perioadă şi el a luat la debut Marele Trofeu la Festivalul de Film Transilvania de la Cluj. Legătura cu România este una foarte importantă pentru el. Însă Paul Thomas Anderson este o constantă în lumea persoanelor cu care aş vrea să colaborez. Dar Cristian (Mungiu n.r.) este şi a fost regizorul cu care am colaborat cel mai bine.

Să ne întoarcem la proiectul „Mars”, în fapt, motivul întâlnirii noastre de azi: cum a decurs colaborarea ta cu National Geographic?

Este un brand pe care îl respect. Lumea s-a schimbat în ultima perioadă, în sensul că televiziunea are un public foarte loial şi proiectele sunt din ce în ce mai bune şi lumea are acces să le vadă, mai ales datorită internetului. Cred că te bucuri de o vizibilitate mai mare decât cea pe care ţi-o poate da un film de artă. Pentru mine este un proiect care mă bucură, mă interesează, la care se pot uita nepoţeii mei. Este foarte important. Şi mă pot vedea într-un costum spaţial, de astronaut, într-un moment al vieţii lor în care „Star Wars” este foarte important. Ei cred că într-adevăr sunt pe Marte acum, ceea ce pentru mine iarăşi este foarte important, să le stimulez imaginaţia şi dragostea lor faţă de ştiinţă, să le stimulez curiozitatea.

Nu este un film documentar, nu e nici docu-drama. Ce este „MARS” până la urmă?

Este un serial hibrid, are părţi de documentar şi părţi de ficţiune. Nu ştiu cum se numesc, în fiecare an e o denumire diferită, anul ăsta se numeşte scrience-future. Nu ştiu cum să îl denumesc. Nu ştiu dacă este important să definim totul. Pur şi simplu, dorinţa de a găsi o a doua planetă pe care noi să putem continua să trăim în cazul în care distrugem cu totul planeta sau din cauza unui cataclism… pur şi simplu, înainte de a suprapopula planeta ne ocupăm de distrugerea mediului înconjurător cu asiduitate. 

Ţi-ar plăcea ca nepoţii tăi să locuiască într-un viitor pe Marte?

Nu cred că mi-ar plăcea, vreau să îi văd cât de des posibil. S-ar putea ca noi să trăim să vedem primul om care păşeşte pe Marte. Şi ăsta este un gând extraordinar. Dar mai sunt mulţi ani până se va putea locui acolo.

Cum crezi că se vor uita oamenii la serialul ăsta atunci?

Nu ştiu dacă aportul nostru va fi important peste ani, dar dacă reuşim să imaginăm un posibil viitor, iar cei mai mici şi mai tineri se uită astăzi la povestea noastră şi mâine vor visa să facă acest prim pas într-o lume nouă cred că noi ne-am îndeplinit misiunea. Nu putem să facem mai mult cu o opera de ficţiune până la urmă. Dar în subconştientul colectiv noi plantăm gânduri sau imagini care poate vor inspira pe copiii de astăzi să facă acest prim pas. E un gând foarte poetic şi pozitiv, dar avem copii şi nu poţi să gândeşti decât în aceşti termini pentru copiii tăi. 

Actriţa Anamaria Marinca, de 13 ani în străinătate: „Mi-ar plăcea foarte mult să mai fac film în România”

Anamaria Marinca: a renunţat la muzică în favoarea actoriei

Anamaria Marinca s-a născut la Iaşi, pe 1 aprilie 1978, mama sa fiind violonistă, iar tatăl său profesor de teatru. În aceste condiţii, s-a integrat cu uşurinţă în mediul artistic. A studiat vioara în copilărie, dar a renunţat la muzică în favoarea actoriei. Este absolventă a Universităţii de Artă George Enescu din Iaşi.

Debutul ca actriţă a fost în 2000, alături de actori din Piatra Neamţ şi de regizorii Radu Afrim şi Gianina Cărbunariu. Prima piesă în care a jucat după absolvirea facultăţii se chema „Ocean Cafe”, un colaj de texte dintre care „Honey“ era semnat de Gianina Cărbunariu, iar regia de Radu Afrim.

La 25 de ani, a fost aleasă pentru rolul Elenei Vişinescu, în mini-serialul Sex Traffic. Interpretă a unei femei, victimă a unei reţele de trafic de carne vie care a luptat, cu orice preţ, pentru salvarea surorii sale din acest mediu, Anamaria Marinca a impresionat de la primele apariţii. Ea a câştigat titlul de Cea mai bună Actriţă în anul 2005, la British Academy Television Awards, pentru rolul său din filmul Sex Traffic, dramă realizată de CBC/Channel 4. 

În anul 2007, Anamaria a jucat în filmul, regizat de Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a obţinut Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes. Ea este prima actriţă din Romjânia câştigătoare a unui premiu BAFTA. Marinca a  colaborat cu Sean Penn, N, Gabriel Garcia Benal, Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Glenn Close, Michael Pena, Jon Bernthal şi Jason Isaacs, dar şi cu regizori străini precum Francis Ford Coppola. În prezent, locuieşte în Londra, locul de unde s-a lansat în cariera europeană de film.

„MARS”, un serial National Geographic care îmbină drama cu documentarul

Actriţa Anamaria Marinca joacă rolul unui astronaut în miniseria TV „Mars“, care a avut premiera la National Geographic, în noiembrie. Producătorii Ron Howard şi Brian Grazer au realizat o dramatizare a primei călătorii în spaţiu, pe planeta Marte, care ar urma să se desfăşoare în anul 2033.

Intenţia producătorilor a fost de a arăta cum ar putea să se desfăşoare o excursie pe Marte în anul 2033, într-o manieră dramatică. Poveştile sunt completate de documente actuale despre posibilitatea şi importanţa unei călătorii pe planeta roşie. 

Interpreţii astronauţilor din serial sunt Jihae, Ben Cotton, Anamaria Marinca, Sammi Rotibi, Alberto Ammann şi Clementine Poidatz. Actriţa româncă Anamaria Marinca o interpretează pe Marta Kamen, o rusoaică exobiolog şi geolog. În prezent, echipa seriei MARS filmează sezonul al doilea în apropiere de Budapesta, la Korda Studios.