VIDEO Povestea lui Raul Jipa, poliţistul romantic de la „X Factor“: „Sub cagulă se ascunde un om cu sentimente“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raul Jipa (27 de ani), un tânăr din brigada de
mascaţi a Capitalei, a produs surpriza ediţiei, cu o melodie de dragoste: „Zece“, a lui Florin Chilian Foto Antena 1
Raul Jipa (27 de ani), un tânăr din brigada de mascaţi a Capitalei, a produs surpriza ediţiei, cu o melodie de dragoste: „Zece“, a lui Florin Chilian Foto Antena 1

Vi-l puteţi închipui pe Cheloo impresionat de un poliţist? Dar de un poliţist care cântă o piesă de dragoste? Un scenariu puţin plauzibil. Dar nu e business ca showbusiness-ul, se spune, de aceea totul e posibil în această lume.

Raul Jipa, un poliţist care a concurat la „X Factor“, a reuşit să-l impresioneze nu numai pe cel mai flegmatic membru al juriului de la „X factor“, ci a cucerit întreg juriul cu piesa „Zece“, a lui Florin Chilian. În spatele „cagulei“, însă, se ascunde o poveste emoţionantă şi un bărbat romantic.

Raul nu este un poliţist obişnuit, ci lucrează la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei, adică este unul dintre oamenii pe care toată lumea îi cunoaşte drept Mascaţi. Deşi a obţinut 3 de „Da“ din partea juriului, tânărul nu a fost selecţionat pentru etapa următoare a concursului, Bootcamp (cantonament – n.r.).
„Sunt fericit, dar şi dezamăgit. La două săptămâni după prestaţia mea în concurs, cea filmată, pe care aţi urmărit-o la Antena 1, am primit un telefon din partea organizatorilor şi mi s-a spus că nu m-am calificat în Bootcamp «din motive obiective».  N-am înţeles de ce s-a întâmplat aşa, eram sigur că am făcut o treabă foarte bună.  Eu nu am făcut nici măcar un minut cursuri de canto, dar dacă aş fi ajuns în Bootcamp aş fi fost antrenat de oameni de specialitate şi poate aş fi mers mai departe. Sunt foarte mâhnit din cauza asta“, a declarat Raul pentru „Adevărul“.

Povestea lui Raul începe în 2005, pe când avea 19 ani şi era elev al Şcolii de Poliţie de la Câmpina. „S-a organizat un concurs artistic între detaşamentele din şcoală. Eu nu voiam să particip, dar m-a auzit cântând domnul comisar Teodoru, seful clubului cultural-artistic din şcoală, şi mi-a spus: «Măi, băiatule, tu ai voce. O să cânţi la concurs». Şi-am cântat. Piesa «Adio», a trupei Gaz pe Foc, şi «Am iertat-o», a lui Lucian Viziru. A fost pentru prima oară când am urcat pe o scenă. În momentul în care s-a ridicat toată sala în picioare, 750 de colegi, am început să tremur, am avut emoţii îngrozitoare. Dar am luat locul întâi la categoria Solist muzică uşoară“, îşi aminteşte tânărul.

A fost episodul care l-a făcut pe Raul să capete încredere îl el, aşa că a început să apară din ce în ce mai des în astfel de ipostaze, în cluburi de karaoke sau la evenimente private, în mijlocul prietenilor. 

raul jipa foto antena 1

Visul poliţistului

Raul recunoaşte că îşi doreşte un viitor în muzică, pentru că aceasta este pasiunea sa cea mai mare. „Dacă aş putea să fac performanţă, aş lua în calcul posibilitatea să renunţ la meseria mea şi să fac muzică“, mărturiseşte tânărul.

Deşi ascultă orice gen muzical, în fucţie de starea sa – de la Metallica şi Limp Bizkit la Richard Clayderman şi Paraziţii - Raul mărturiseşte că e un romantic, motiv pentru care a ales să interpreteze la „X Factor“ piesa „Zece“, a lui Florin Chilian. „Sunt romantic, sentimental. Dincolo de cagulă nu se ascunde un om dur, un om care trage de fiare şi se bate. Majoritatea colegilor mei sunt axaţi pe un anumit stil de viaţă, pe antrenamente, sunt genul care trebuie să fie pregătiţi în cazul că mâine ne invadează extratereştri. Eu nu sunt aşa. Sub cagulă se ascunde un om simplu, care are sentimente, care în trecut poate a avut nişte experienţe triste. Eu sunt divorţat şi am un băieţel de 3 ani, care trăieşte cu mama lui. El este mândria mea.  În general cânt melodii de suflet“, spune poliţistul, care nu a avut deloc trac în faţa celui mai dur membru al juriului, Cheloo.

Îmi doresc foarte mult să fiu pus în valoare, pentru că sunt conştient că în industria muzicală românească nu reuşeşti decât dacă eşti sprijinit de cineva. Oricât de talentat ai fi.

„Chiar nu am avut emoţii. Eu cred că sub masca lui de om dur se ascunde o persoană care, la fel ca şi mine, are sentimente. N-ai cum să nu atingi coarda sensibilă unui om care are sentimente. De asta nu mi-a fost teamă. Eu am dorit să impresionez tot juriul“, spune Raul. 

Raul nu are o iubită acum, pentru că, spune el „după ce am trecut prin ce-am trecut, nu mai reuşeşte cineva să-mi câştige încrederea foarte uşor“. „E destul de greu. Am stat opt ani de zile lângă o persoană care m-a dezamăgit. În plus, am serviciul, am stilul meu de viaţă. Pot primi oricând un telefon la 2.00 noaptea. Că trebuie să plec într-o misiune. Nu orice femeie ar înţelege acest aspect“, mai spune tânărul.

„Îmi doresc foarte mult să fiu pus în valoare, pentru că sunt conştient că în industria muzicală românească nu reuşeşti decât dacă eşti sprijinit de cineva. Oricât de talentat ai fi“, conchide Raul.

Ce spune Florin Chilian

Chilian l-a apreciat

„Am fost încântat de reprezentaţia tânărului, însă mi-a părut rău de instrumental, băiatul cu pianul era în alt film. Bravo lui şi felicitări pentru reprezentaţie, nu poate decât să mă bucure că a ales să cânte o piesă din repertoriul meu“, a declarat entuziasmat Florin Chilian. 

Despre posibilitatea ca Raul să mai aleagă o piesă din repertoriul său cu care să producă, iarăşi, vâlvă, Chilian spune că „nu este imposibil, doar că celelalte piese sunt puţin mai grele“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite