ANALIZĂ Cu ce „arme“ luptă Pro TV şi Antena 1 în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un an 2014 în care au avut strategii diferite (investiţii mari şi achiziţii importante, aât în ceea ce priveşte formatele, cât şi vedetele – Antena 1, respectiv externalizarea unor producţii şi eficientizarea costurilor – Pro TV), cele două mari televiziuni din România continuă să-şi dispute publicul şi piaţa de publicitate TV.

Şi în acest an, lupta pentru audienţe se va da între principalele posturi concurente, Pro TV şi Antena 1, care vor miza pe unele formate consacrate, dar şi pe emisiuni noi, de tip reality-show. 

După toamna lui 2014, Pro TV pare să fi ieşit în câştig, crede consultantul media Iulian Comanescu. „Achiziţiile recente ale Antenei («Iadul Bucătarilor») au funcţionat mai prost decât emisiunile produse de echipele vechi («X Factor»). Pro TV a dat o lecţie de entertainment prin felul cum a făcut «Vocea României», cu Melanie Triebel, producătoarea germană adusă de CME. Postul fondat de Adrian Sârbu a avut o toamnă foarte bună, cu costuri mai mici decât în anii trecuţi“, a declarat acesta pentru „Adevărul“.

Pentru 2015, Pro TV şi Antena 1 au anunţat că vor continua să ofere publicului programe diverse, mizând pe emisiuni consacrate, dar şi pe producţii noi, de tip reality, un gen aflat într-o continuă schimbare. Alături de producţiile locale, formatele internaţionale de succes vor continua: „Românii au talent“ revine din februarie cu al cincilea sezon (cu un juriu în formulă de patru, în care au fost cooptaţi Mihaela Rădulescu şi Bebe Cotimanis, alături de Andra şi Andi Moisescu), iar „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ a organizat preselecţiile pentru cea de-a doua ediţie chiar înainte ca prima să ajungă la final. Iar noile grile vor aduce, printre altele, show-uri cu vedete şi cu oameni obişnuiţi, desfăşurate în decoruri exotice. 

romanii au talent foto pro tv

„Românii au talent“ are din acest sezon patru membri în juriu: Andi Moisescu, andra, Mihaela Rădulescu şi Bebe Cotimanis FOTO Pro TV

Chiar la început de an (cel mai probabil, din februarie), Pro TV scoate prima „armă“: reality-show-ul „I’m a celebrity, get me out of here/Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, realizat după un format internaţional care s-a bucurat de mare succes în Marea Britanie. 12 vedete din România vor pleca în Africa de Sud, unde vor fi nevoite să trăiască în condiţii grele, în junglă. Vedetele vor locui într-o tabără amenajată în munţi, la 400 de kilometri de Johannesburg, vor dormi sub cerul liber, vor avea rezerve limitate de hrană şi vor fi supuse unor probe extreme. Show-ul va fi prezentat de Cabral şi Mihai Bobonete şi va fi transmis timp de 21 de zile, în fiecare seară, la Pro TV.

Pro TV va lansa şi un nou show pe teme culinare în 2015, în care „partitura“ îi va fi încredinţată lui Adi Hădean, potrivit unor surse de pe piaţa media.  

adrian hadean foto pro tv

Adrian Hădean este vizat pentru un nou show culinar la Pro TV FOTO Pro TV

„Kitchen Nightmares“ (show-ul original l-a avut în rolul principal pe Gordon Ramsay) va fi difuzat la Pro TV în prime-time, din această primăvară, iar formatul presupune schimbarea completă a restaurantelor aflate în situaţii extrem de delicate. Potrivit Pagina de Media, postul pregăteşte încă o emisiune nouă, bazată pe poveşti de familie.

Din toamnă, în grilă se va regăsi şi emisiunea, „Tumble“, inspirată de celebrul format „Dansez pentru tine“. Show-ul aduce alături vedete şi experţi care iau parte la probe de gimnastică şi îşi testează limitele fizice.

Pro TV continuă direcţia din 2014, adică externalizarea producţiilor importante şi reducerea costurilor. Mai ales că acest lucru a dat rezultate în cazul unor emisiuni precum „MasterChef“ (produs de Media Factory) şi „Vocea României“ (realizat de o echipă condusă de doi străini).

Astfel, unele dintre noile emisiuni vor fi produse de Constantin Entertainment, o companie germană intrată de curând în România, care va lucra cu Pro TV. Constantin Entertainment produce zeci de formate pentru posturi ca RTL, Sat 1, dar şi pentru televiziuni din Polonia, Croaţia, Ungaria, Spania şi Marea Britanie.

Reality show-urile vor face diferenţa

Antena 1 are în palmares producţii care i-au asigurat ratinguri bune de-a lungul timpului, astfel că show-ul „Te pui cu blondele?“ şi exuberantul prezentator Dan Negru revin cu un nou sezon în această seară, de la 20.30.

Postul a achiziţionat însă şi formate internaţionale pe care le va lansa în această primăvară. „I Can Do That“ este o emisiune ce aduce în prim-plan vedete puse în ipostaze neobişnuite. Starurile se vor întrece în numere artistice unice şi vor încerca sa facă lucruri pe care nu le-au făcut niciodată: dans, acrobaţii, mers prin foc, jonglerii, salt cu paraşuta. Toate numerele prezentate în cadrul show-ului au o miză caritabilă.

Totodată, Antena 1 va lansa în primăvară emisiunea „Temptation Island - Insula Iubirii“. Producţia, care va fi filmată în Thailanda, pune la încercare patru cupluri de îndrăgostiţi (formatul este asemănător cu „Vara Ispitelor“). Show-ul va fi coordonat de Claudiu Oprea, producătorul „X Factor“.

image

Show-ul de la Antena 1, „Temptation Island - Insula Iubirii“, va fi filmat într-un decor exotic, în Thailanda FOTO Antena 1

În condiţiile lansării unor producţii ce vizează acelaşi tip de public şi acelaşi tronson orar (prime-time), ce va face diferenţa între cele două posturi competitoare? „Reality show-urile, bineînţeles, cu variantele lor de ultimă oră - scripted reality, constructed reality, modified reality“, spune Iulian Comanescu, explicând: „E vorba despre emisiuni în care realitatea se amestecă cu ficţiunea în diferite proporţii, în funcţie de reţeta adoptată“.

Investiţiile mari nu garantează audienţa

Show-urile noi, care se anunţă costisitoare (cel puţin acelea care presupun deplasări în străinătate), nu garantează, însă, ratingul. „S-a văzut că nu, la Antena 1. Kanal D a dat şi el un chix de remarcat, cu «KidSing». Prima nu băgat în emisie, încă, «Utopia», anunţată pentru toamna trecută. Partea proastă e că posturile TV se vor zgârci în următoarele sezoane, pornind de la aceste premise. După informaţiile mele, chiar şi Pro TV se va rezuma doar la câteva formate internaţionale. Vom avea o relativă stagnare în următoarele sezoane“, explică analistul.

Banii sunt puţini în televiziunea din România (180-200 de milioane de euro din reclamă) şi toată lumea vrea publicitate în prime-time. Aşa că formatele bune se concentrează aici, de unde nişte grile destul de sărace. Iulian Comanescu, consultant media

În plus, introducerea unor noi emisiuni în grilă poate însemna anularea altor producţii sau încheierea contractelor unor vedete. „Banii sunt puţini în televiziunea din România (180-200 de milioane de euro din reclamă) şi toată lumea vrea publicitate în prime-time. Aşa că formatele bune se concentrează aici, de unde nişte grile destul de sărace. În linii mari, există cinci intervale a câte o oră şi jumătate, săptămânal, în zilele de lucru, de la ora 20.30 până la ora 22.00, în care vedetele de primă mărime pot să-şi facă numărul. Dacă vrei să bagi «Hell’s Kitchen», trebuie să scoţi altceva. E drept că vedetele din România se mută între diferite emisiuni, fără prea multă coerenţă - vezi Dezbrăcatu’ care a îngropat «Cireaşa de pe tort». Totuşi, în sezoanele următoare s-ar putea să vedem o serie de prezentatori cu calităţi «pe bar㻓, mai spune Comanescu.

Cum se schimbă genul reality

Piaţa media din România a fost întotdeauna atipică şi, cu unele excepţii ale unor formate longevive, multe emisiuni au rezistat doar un sezon sau două. Cum s-a transformat piaţa media internaţională şi cât succes mai pot avea la publicul român emisiunile de tip reality? Aceste formate rezistă, încă, dar sunt într-o continuă transformare, pentru a fi rentabile şi a avea audienţă, potrivit consultantului media.

„Am menţionat deja scripted reality, modified reality şi constructed reality. Scripted reality se referă de pildă la formatele care pornesc de la situaţii reale, dar ale căror personaje spun replici învăţate. În aceşti ani, ideea de reality este recirculată în diferite moduri, ca şi alte tipuri de formate. Numitorul comun al producţiilor din aceşti ani este amestecul cu ficţiunea sau «scenarizarea» despre care vorbeam. E mult mai simplu să creezi nişte situaţii şi dialoguri decât să aştepţi să se întâmple, cu camerele de filmare pornite, pentru ca după aceea să vizionezi zeci de ore şi să alegi. Aşa ceva se întâmplă de pildă şi într-un alt gen TV, la «Vocea României», unde etapa preselecţiilor aproape că nu există - aspiranţii trimit demo-uri -, ceea ce înseamnă că poţi pregăti numărul muzical şi interacţiunea cu juriul, după premise gen «tânărul latino trebuie să flirteze cu Loredana». La formatele mai vechi, ca «X Factor», există etapa laborioasă a audiţiilor pe diferite scene, de unde şi contrastul bun-slab al concurenţilor“, încheie Iulian Comanescu.

„Locomotiva“ Pro şi „vagoanele“ sale

Aleksandras Cesnavicius, Directorul General al Pro TV, declara la sfârşitul anului trecut că postul „va reinventa televiziunea în 2015, cu formate renumite la nivel internaţional“ şi că strategia de business vizează consolidarea staţiilor mai mici din trust (Acasă TV, Acasă Gold, Pro Cinema, Pro TV Internaţional) prin promovarea acestora pe principalul canal, Pro TV. În acest sens, Pro TV a început deja difuzarea unui serial turcesc, în prime-time, urmând ca după câteva zile serialul să fie mutat la Acasă TV.

Rating cu „repetiţie“, la Kanal D

Postul Kanal D se bazează în continuare pe seriale turceşti precum „Trădarea“ şi „Yaman“, care îi aduc audienţe bune în mod constant, în prime time, în timpul săptămânii. Ratingul din weekend ar putea fi asigurat de nostalgicii lui „Suleyman Magnificul“, căci serialul-fenomen va fi difuzat în reluare, sâmbăta şi duminica. În grilă rămân emisiunile consacrate („Teo“, „WOWBiz“, „Asta-i România“, „D-Paparazzi“), iar singurul show nou, anunţat încă din toamna anului trecut, este „Supermodels by Cătălin Botezatu“.



 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite