Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României, la Adevărul Live: „La prima vedere, Tudor Chirilă e uşor nesuferit, dar el a înţeles luptele mele interioare“
0
Interviu Cristina Bălan. Cristina Bălan (34 de ani), câştigătoarea show-ului Vocea României, a fost prezentă în studioul Adevărul Live, pentru a povesti prin ce greutăţi a trecut până la revenirea în prim-planul industriei muzicale din ţară.
Contestată şi apreciată deopotrivă, Cristina Bălan a fost desemnată Vocea României prin voturile telespectatorilor, marcând astfel cea de-a doua victorie consecutivă a lui Tudor Chirilă. În finala Vocea României au luptat pentru marele premiu Cristina Bălan, din echipa lui Tudor Chirilă, Tomi Weissbuch, de la Marius Moga, şi Michel Kotcha şi Tobi Ibitoye, ambii antrenaţi de Smiley.
Cristina Bălan este cunoscută datorită apartenenţei la trupa Impact. Pe de altă parte, prin participarea la Vocea României a dorit să scape de ştampila house-techno-eurodance, fiind de părere că sunt foarte mulţi cei care nu ştiu că ea poate aborda şi alte genuri muzicale, întrucât este asociată doar cu piesele trupei Impact.
Cristina Bălan a vorbit la Adevărul Live despre curajul de a reveni în industria muzicală din România, despre ce a însemnat succesul de la Vocea României, care au fost motivele reale ale participării, dar şi ce planuri de viitor are.
Interviu Cristina Bălan Adevărul Live
„Adevărul“: Cum a fost pentru tine începutul anului 2016?
Cristina Bălan: Începutul a fost mai mult ca o dezumflare, după ce ai stat în tensiune, stres, oboseală, emoţii, presiune şi tot ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an. Mi-am permis o perioadă de relaxare, dar nu a fost chiar totală.
Cum te-ai hotărât să participi la Vocea României?
A fost o provocare aruncată la un moment dat şi după aproximativ o săptămână de refuzuri din partea mea, m-am gândit şi am zis să fac o chestie pe care în mod normal nu aş face-o şi pe care nu am făcut-o niciodată. Am vrut să depăşesc puţin anumite limite pe care mi le-am auto-impus în viaţă. Mi-am spus că niciodată nu voi participa la vreun concurs sau festival de muzică, dar am ajuns şi pe la Mamaia. (Râde) Aşa că mi-am zis că din moment ce a picat acest „niciodată“, aş putea participa şi la Vocea României.
Ce ai făcut în tot timpul ăsta departe de scenă?
Am făcut doi copii. (Râde) Cred că e cel mai important lucru pe care îl poate face un om. Şi eu, şi soţul meu ne-am dedicat în totalitate creşterii lor, pentru că în accepţiunea mea mi se pare foarte important ca în primii doi ani copiii să beneficieze de prezenţa părinţilor. Mi-am dorit foarte mult să le fiu aproape şi să nu mă streseze nimic legat de carieră sau orice altceva.
Presiunea de a fi Vocea României
Cât de mare este presiunea să deţii statutul de Vocea României? Oamenii vor în secunda doi să scoţi un album, de exemplu.
A fost un amalgam de trăiri şi de momente în care îmi venea să renunţ şi cred că nu sunt singura. Mă gândesc că foarte mulţi concurenţi au avut cel puţin un moment de acest gen. Nu poţi să renunţi pentru că vrei să vezi până unde poţi merge, cât de departe poţi ajunge, şi-n plus intervine şi orgoliul, cel puţin în cazul meu aşa a fost. Ajungi să-ţi cauţi metode de relaxare. Eu am ajuns în acel punct, soţul meu ştie foarte bine, trebuia să-mi ţină discursuri motivaţionale în fiecare noapte.
Ajutorul oferit de Tudor Chirilă şi de terapeutul de voce
La această reuşită a contribuit şi Tudor Chirilă. Cum e el ca antrenor?
Nu numai Tudor Chirilă, şi Gabriela Duţescu, terapeutul lui de voce. Dânsa este o raritate, nu am mai auzit de cineva care să repare prin vocalize, prin exerciţii vocale, răguşeala sau disfonia. M-a ţinut pe linia de plutire pentru că altfel cred că aş fi clacat. Corzile mele vocale au fost extraordinar de solicitate. Nu e aşa cum se crede, că repetăm de două ori şi apoi cântăm pe scenă. Se repetă zilnic, de mai multe ori şi în mai multe condiţii. Ca la un iceberg, se vede doar vârful, partea cea mai mică, în schimb volumul mare de muncă este ştiut doar de către noi, concurenţii şi echipa de producţie.
Tudor însuşi a spus că pare dur şi arogant. La prima vedere e uşor nesuferit, dar m-a surprins pentru că am descoperit o sensibilitate la care nu m-am aşteptat chiar deloc. O doză mare, pentru că eu cred că fiecare om are o doză, o bucăţică de sensibilitate, însă Tudor o ascunde foarte bine. Lucrul acesta mi-a plăcut foarte mult. El a înţeles foarte bine luptele mele interioare şi fondul meu sufletesc şi îmi place să cred că şi eu am înţeles măcar o parte din ce a lăsat el să se vadă.
Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României FOTO Eduard Enea
De ce vrea Cristina Bălan să scape de „eticheta Impact“
Crezi că acum oamenii te vor identifica mai uşor drept câştigătoarea Vocea României, decât solista de la Impact?
Da, cred că am scăpat de eticheta asta, deşi nu îmi e ruşine de trecutul meu şi nu mă lepăd de el, dar vreau să se înţeleagă că sunt mai mult decât atât şi să fiu lăsată să mă manifest aşa cum sunt şi să nu fiu mereu etichetată cu ştampila Impact.
De ce vrei să scapi de eticheta Impact? Trupa asta a revoluţionat muzica la noi, avea un sound occidental.
A fost interesant şi erau foarte puţine proiecte de club în perioada respectivă, lucru care ne-a şi propulsat, tocmai din acest motiv atunci când am participat la Vocea României eram foarte curioasă, pentru că atunci mi s-a părut că am avut o oportunitate nedreaptă pentru că nu aveam concurenţă şi am simţit nevoia să am.
Cum era industria muzicală în anii 2000?
Era naivă, pentru că parcă nu ne luam aşa în serios. Eram la începuturi, lumea era mai entuziastă, voia să participe mai intens la concerte decât în ziua de azi. Înainte trebuia doar să apari pe scenă, mi se pare ilar şi haios să îi rog pe oameni să ridice mâinile. Poate e o percepţie alterată în concordanţă cu ce se întâmplă acum, poate exagerez eu, poate adevărul e undeva la mijloc.
„Mai nou, muzica se ascultă cu ochii“
Despre industria muzicală actuală spuneai că e una crudă, muzicienii trebuie să urmeze un tipar, că e mai mult marketing şi PR. Tu îţi găseşti locul aici?
Eu sunt convinsă că şi înainte exista lucrul acesta, mai ales pe plan internaţional, pentru că la noi industria s-a dezvoltat cu adevărat undeva prin anii 2000. Acum mi se pare că balanţa înclină mai mult către marketing, PR. Înainte era parcă mai multă substanţă muzicală, acum muzica se construieşte pe management şi lucrul acesta mă debusolează, pentru că eu cred cu tărie că oamenii au nevoie de emoţie, de intensitate, de muzică. Despre asta e vorba, din acest motiv se numeşte industrie muzicală. Muzica se ascultă cu ochii mai nou. Sper ca la un moment dat lumea să se sature, mă gândesc că mai sunt oameni ca mine.
Mă străduiesc, nu vreau să spun că încerc, dar mă străduiesc să fac lucrul acesta. Sper să inspir, să motivez sau să încurajez şi alte persoane prin străduinţa mea. Există loc pentru toată lumea, există loc pentru muzica comercială, există loc şi pentru muzica de făcut copii, există loc şi pentru muzica pentru suflete.
Cristina Bălan, în platoul Adevărul Live FOTO Eduard Enea
Critica, „un sport românesc“
Ai fost una dintre cele mai controversate concurente. Cât de mult te-au afectat criticile?
Nu ştiu care persoană simţitoare aşa ca mine ar putea să nu fie afectată deloc. Încerci să ignori, dar undeva te macină puţin pentru că sunt lucruri pe care le ştii neadevărate, altele sunt exagerate, şi te deranjează, dar după ce suferi puţin, te consumi, treci mai departe pentru că altceva nu ai de făcut. Nu ştiu ce satisfacţie au persoanele care îşi spun părerea în orice fel. E în regulă, pentru că avem dreptul la libera exprimare, dar trebuie să o facem decent, argumentat şi nu doar un subiectivism aruncat în eter. E ca şi cu democraţia de după Revoluţie. Da, ai voie să faci ce vrei, dar nu e bine să faci tot ce-ţi trece prin cap în public. Da, poţi scuipa pe jos, dar nu-i frumos. La fel şi în mediul virtual, poţi înjura pe cineva, poţi să insulţi, dar nu e frumos. E o problemă generală a românilor, e un lucru care ţine şi de educaţie, de bun simţ, de decenţă. Tot trâmbiţăm că vrem să fim o ţară nu ştiu cum, lătrăm pe net, dar hai să şi facem ceva. Dacă am trăi după motto-ul „Să nu faci ceea ce nu vrei să ţi se facă“, cred că am avea o lume mult mai bună.
Intrarea în conul de umbră: „De cele mai multe ori mi s-a spus că semăn cu mine“
Ai scris pe Facebook că ai avut momente de depresie.
Au fost mai multe depresii. E mult spus depresie, au fost momente de depresie acută, care au trecut prin căldură, prin ajutorul partenerului şi al prietenilor. Atât de mult mă ştia lumea, de câţiva ani nu mă ştia nimeni, nu m-a oprit nimeni pe stradă. Nu am avut nicio problemă cu celebritatea pe stradă. De cele mai multe ori mi s-a spus că semăn cu mine. Şi atunci mi-am permis şi eu să spun: hai să fiu celebră.
Soţul tău spunea că ai participat la Vocea României pentru a ieşi din conul de umbră. Şi cu astea ai întrecut toate aşteptările şi ai câştigat. Cum percepi acum acel moment?
Nu mă deranja umbra deloc, ba chiar a fost benefică. Dar am vrut să cânt ceea ce am cântat, pentru asta l-am şi ales pe Tudor, pentru că el ia nişte decizii muzicale cel puţin surprinzătoare, a demonstrat-o în sezonul trecut. Şi am vrut foarte mult să ies din umbra Impact, vacanţa mi-a prins foarte bine. Scopul a fost atins, am cântat nişte piese absolut fabuloase, le-am iubit cu fiecare vibraţie a corzilor vocale. Sunt atât de fericită că mi-a dat ocazia asta şi că m-a înţeles. Eu nu m-aş fi gândit să cânt „Squander“ sau „This is My Life“, el a înţeles foarte bine de ce am nevoie.
E timpul să dezvălui adevăratele motive ale participării?
Prima mea curiozitate a fost cea din audiţiile pe nevăzute: câte scaune pot întoarce. A fost cea mai mare mulţumire a mea, pentru că mai departe nu mă gândeam. Ca să fiu sinceră, eu mă gândeam că e posibil să existe nişte interese, dar nu a fost aşa, am fost surprinsă să aflu că e chiar pe bune. M-am simţit mult mai confortabil să cânt din spatele cortinei, să nu văd pe nimeni, vedeam foarte puţin, dar pentru mine era foarte important să nu văd juriul.
„Nu-mi place să am studii doar de dragul de a le avea“
Ai fost la Conservator timp de doar doi ani, după care ai renunţat. Povesteşte-mi despre acea perioadă.
Nu a fost ramura potrivită pentru mine. Eu studiasem viola, începusem să cânt, era visul meu de când eram mică. Pentru mine a fost foarte clar ce vreau să fac. Pentru că nu am mai studiat în ultimul an de liceu viola, era apropae imposibil să aleg ramura instrumentală pentru că era necesar studiul aprofundat, iar canto nu mă atrăgea şi atunci a rămas doar pedagogia muzicală, dar nu mi-a plăcut, mă plictisea teribil, nu voiam să profesez. Nu-mi place să pierd vremea, nu-mi place să am studii doar de dragul de a le avea, să am o bucată de hârtie. Nu mi-a plăcut, nu m-am mai regăsit. Înainte de Conservator, am încercat la Jurnalism, unde am picat cu brio, am dat examen din gramatica Limbii Române, pe care o stăpânesc binişor, dar nu la acel nivel.
Soţul Cristinei Bălan, un ajutor de nădejde
De-a lungul concursului de la Pro TV ai fost susţinută activ de soţul tău. Spune-mi mai multe despre el.
Este un om la fel de pasionat ca mine, simte cu intensitate, este sincer, foarte sensibil, uneori prea sensibil. Este foarte atent cu cei mici. Îmi este alături de atâţia ani, e un prieten loial, un tip răbdător, tolerant. Îmi place că e pasionat de muzică, cântă şi la chitară, lucru pe care l-am descoperit recent. Îmi place să văd şi latura asta a lui, este un om implicat, foarte prezent. Vorbim de 2001, a fost o întâlnire destul de fugitivă, eu nici nu-mi amintesc, ne-am întâlnit pe treptele unui studiou, cu Adela Popescu şi Elena Gheorghe, care voiau să facă un proiect, şi apoi ne-am reîntâlnit, eram supărată atunci, după o despărţire. Şi apoi prin 2003 ne-am reîntâlnit, am lucrat împreună din 2004 sau 2005, el a venit în trupa Impact, ca manager, tehnician, absolut toate.
Ai renunţat la ideea de a te muta în afara ţării?
Da, am renunţat. Nu era ceva pregnant, era doar o idee. Din păcate, cred că sunt foarte puţini români care să nu se gândească să plece din ţară.
Planuri de viitor
Oamenii sunt curioşi să audă ceva nou de la tine. Ne poţi dezvălui dacă ai început să lucrezi?
Foarte mulţi mi-au prezis că nu o să fac nimic. Eu mă străduiesc să fac altceva, ceea ce simt eu că mi-este menirea. Dacă mă vreţi, bine, dacă nu, eu o să insist. În luna martie, vom avea ceva.
Se încarcă comentariile...
