VIDEO Monologuri scurte, piese lungi. Muzica pop se transformă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

7, 8 sau 10 minute au astăzi hiturile pop ale lui Justin Timberlake şi ale Lanei Del Rey. Cântăreţii de pe scena internaţională au renunţat la forma simplistă ce i-a consacrat, în favoarea melodiilor ample, de lungă durată, care, dincolo de sonoritate şi versuri, exprimă o filosofie de viaţă.

„Pop-ul este cea mai competitivă formă de muzică“, spune William Adams, cunoscut drept will.i.am, producătorul şi compozitorul formaţiei The Black Eyed Peas. „Întotdeauna te lupţi să fii adoptat şi acceptat de masele de oameni, iar gusturile se schimbă în permanenţă“, explică artistul pentru publicaţia britanică „The Telegraph“.

„La fiecare interval de patru ani, sunetul se schimbă, lumea se schimbă, la fel şi politica şi tehnologia. Dacă rezişti mai bine de patru ani, asta înseamnă că eşti pe calea corectă. Dar opt sau 12 ani? Cine mai e încă acolo?“, întreabă will.i.am, care la sfârşitului anului trecut a colaborat cu Britney Spears.

Justin Timberlake este unul dintre veteranii care s-au lansat în anii ’90, în trupa ’N Sync. În doar o săptămână, cel mai recent album al lui, „The 20/20 Experience“, apărut pe 19 martie, s-a vândut în 968.000 de copii, clasându-se direct pe locul I în topul Billboard 200. Acesta este al 19-lea cel mai bine vândut album din ultimii 22 de ani, de când sistemul SoundScan monitorizează materialele muzicale. 

Una dintre explicaţiile acestui succes este, desigur, absenţa lui Timberlake din sfera muzicală (artistul în vârstă de 32 de ani nu a mai lansat un album din 2006, de la „FutureSex/ LoveSounds“, între timp căsătorindu-se şi cu Jessica Biel). Un alt motiv este stilul muzical diferit.

Albumul este prototipul noului trend, cu piese de depăşesc, în medie, şapte minute şi combină mai multe structuri muzicale, de la sunetele liniştitoare de pian, la cele ritmice de bas. „Mirrors“, melodia dedicată partenerei sale, este o compoziţie muzicală atipică, prin care Timberlake recunoaşte că trăieşte o nouă viaţă. „Mi-am luat la revedere de la cine eram înainte/ Eşti reflexia mea, doar pe tine te văd în tot ce fac/ Eşti iubirea vieţii mele“, îi mărturiseşte Timberlake Jessicăi Biel, într-un videoclip dramatic.

image

Melodiile-document
„Oamenii vor melodii cu poveste, prin care interpretul poartă un dialog cu ascultătorii“, observă Jerome J-Roc Harmon, colaboratorul albumului-hit al lui Timberlake. Astfel de producţii-melaj au un scop diferenţiator. „Dacă asculţi formulele muzicale actuale, din categoriile pop şi hop-hop, piesele seamănă foarte multe între ele deoarece cântăreţii au o listă similară de colaboratori ce vin cu aceleaşi programe. Ei vor să atragă atenţia, dar rezultatul este contrar aşteptărilor“, spune Harmon pentru „Los Angeles Times“.

Reţeta muzicală de tip poveste nu este doar preferata lui. „Ride“, piesa indie-soul-pop a Lanei Del Rey, are un videoclip de peste zece minute în care artista americană îşi prezintă istoria de viaţă, iubirile, dorinţele şi temerile. „I Know We Were Trouble“, un alt hit din Statele Unite, a strâns aproape 90 de milioane de vizionări în trei luni şi jumătate de la lansarea pe contul oficial de You Tube al lui Taylor Swift. În clipul de aproximativ şase minute, solista îşi explică un conflict sentimental, piesa fiind precedată, ca şi în cazul Lanei Del Rey, de monologul cântăreţei. Lirismul este completat de imaginile în care ea se ceartă ori se iubeşte cu partenerul.    
În procesul extins al creaţiei, tehnologia joacă un rol important. Calculatoarele au prelungit piesele de la câteva minute, la câteva ore sau ani, după cum Jem Finer, liderul unei formaţii irlandeze, a creat cea mai lungă piesă din istorie, „Longplayer“, ce rulează din 1 ianuarie 2000 pentru încă 1.000 de ani.

image

„Acum compozitorii sunt în prim-plan. Este o mişcare diferită, cu un alt tip de echipament muzical. Prioritar este modul în care ascultătorii percep sunetele şi frecvenţele la nivel neurologic“, spune will.i.am (foto) despre melodiile-document, devenite un trend internaţional. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite