The dAdA şi Alexandra Ungureanu au lansat, în premieră, videoclipul piesei „Ne iubim“, la „Adevărul Live“

The dAdA şi Alexandra Ungureanu lansează în premieră videoclipul piesei „Ne iubim“ 

Trupa The dAdA şi Alexandra Ungureanuau lansat în premieră videoclipul piesei „Ne iubim“ în studioul Adevărul Live, unde au povestit şi cum a luat naştere această colaborare.

Ştiri pe aceeaşi temă

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

 
Trupa The dAdA, cunoscută pentru single-uri precum „Geamul potrivit“, „Mergem înainte“ şi „Gps“, lansează o nouă piesă, „Ne iubim“, de data aceasta alături de Alexandra Ungureanu.
 
Cei patru băieţi din The dAdA au ales-o pe Alexandra Ungureanu pentru că li s-a părut cea mai potrivită voce feminină care să transmită mesajul piesei, o poveste universală de transformare a iubirii în indiferenţă.
 
Pentru filmarile videoclipului, Alexandra Ungureanu s-a intors special din SUA.
 
Clipul piesei e regizat de Florin Botea, cunoscut pentru materialele video ca „Întoarce-te acasă“ - Holograf feat. Antonia, „Habibi (I need Your Love)“ – Shaggy, Mohombi, Faydee & Costi, „Playa En Costa Rica“ – Ami.
 
Cele mai importante declaraţii
 
Cum s-a ajuns la această colaborare?
 
Septimiu Urzică: Povestea e una foarte simplă. Am ştiut încă de la început că o vrem pe Alexandra pentru piesă. Piesa este compusă de noi şi ştiam că avem nevoie de o voce particulară, de o voce care să atingă sufletele oamenilor. S-a legat foarte frumos. I-am propus, i-a plăcut piesa şi a ieşit. 
 
Cum de a apărut această piesă?
 
Septimiu Urzică: Cred că din suferinţa mai multor oameni, ne-am inspirat din viaţa reală, majoritatea oamenilor se plânge că nu se mai înţelege cu partenerii, fac prostii minore şi se supără când, de fapt, uită lucrul esenţial, să se iubească. Şi noi am vrut să aducem în faţă acest subiect şi cred că a venit momentul să ne întoarcem la ceea ce simţim, pentru că în ultimul timp am devenit superficiali. 
 
Septimiu Urzică: La un moment dat, ca trupă, ajungi să funcţionezi ca un organism, ajungi să empatizezi foarte bine. 
 
Alexandra Ungureanu: Eu îi urmăresc de ceva vreme, mi se pare că sună foarte fresh, clipurile lor arată foarte bine. M-am gândit, pentru că eu am avut multe colaborări, în continuare primesc foarte multe piese, dar evident că există şi anumite decizii legate de cei care se ocupă de marketingul meu, mai ales că mă pregătesc să lansez un nou single. Lucrez la o piesă cu Crush, partea foarte bună este că am deja singe şi clip filmat pentru toamnă. Sper să fie aşa cum se anunţă, un an efervescent şi cu multe rezultate. 
 
Alexandra Ungureanu: Nu ştiu dacă iubirea e suficientă. Staţi în casă, unul lângă altul, şi nu mai ai ce să vă spuneţi. Atunci, e cam gata. Sper să fie o reţetă pentru cuplurile care sunt în impas. Colaborarea cu regizorul clipului a fost savuroasă. 

Alexandra Ungureanu, în platoul Adevărul Live FOTO Eduard Enea 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: