Kempes va concerta la Old Blacks Festival: „Rock-ul românesc este viu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kempes a făcut câteva declaraţii înaintea show-ului pe care îl va susţine la festivalul Old Blacks, Rock&More din Bucureşti.

Festivalul Old Blacks, Rock&More va avea loc pe 7 şi 8 iunie la Quantic din Bucureşti. Concertele vor fi în aer liber, iar biletul pentru o zi costă 50 de lei. 

Pe 8 iunie, cap de afiş este Kempes (Ovidiu Ioncu), care timp de o oră va cânta live hituri precum „Ciuleandra“, „Loc pustiu“, „Lume lume“, „Cine iubeşte şi lasă“.

Kempes a vorbit despre regăsirea cu publicul, după opt ani în care a fost plecat din ţară. „A fost extraordinar! După atâţia ani oamenii au venit la concerte din curiozitate şi din dragoste. Atunci am realizat cât de mult mă iubeşte publicul. Am cântat mulţi ani pe multe scene, dar eu abia atunci am realizat asta şi sunt fericit şi le mulţumesc! Cu siguranţă acum ştiu că asta este menirea mea“, a declarat Kempes pentru „Adevărul“. 

Cântăreţul a precizat că nu are niciun regret că s-a despărţit de Cargo, ba chiar i-ar plăcea să mai cânte alături de foştii colegi: „Nu am niciun regret în sensul acesta. Nu sunt în «război» cu foştii colegi, ba chiar aş cânta alături de ei la o ediţie aniversară dacă m-ar invita“.

La festivalul Old Blacks, Rock&More vor mai urca pe scenă Zdob şi Zdub, Şuie Paparude şi Timpuri Noi, dar organizatorii  şi-au propus să susţină şi artiştii aflaţi la început de drum, care vor să-şi prezinte muzica unui public avizat.

Despre noul val de rockeri, Kempes a mărturisit: „Pentru mine rock-ul românesc este viu. Cu ambiţie şi multă muncă poţi ajunge departe“.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite