Finală Eurovision 2016 Rockerul Ovidiu Anton este marele câştigător: „Piesa mea îndeamnă la trezire, la demnitate, la unitate. E despre România!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rockerul Ovidiu Anton este marele câştigător Eurovision 2016 România şi ne va reprezenta la Stockholm cu „Moment of Silence“, o piesă cu un mesaj puternic care i-a impresionat pe telespectatori.

Cu o melodie pe care a compus-o în zilele de proteste de după tragedia din clubul Colectiv, „o piesă din suflet, pentru suflete“, Ovidiu Anton a fost favoritul telespectatorilor, fiind declarat câştigătorul Eurovision 2016, cu 6585 de voturi. 

Eurovision 2016. Ovidiu Anton: „Nu suntem o turmă. Suntem lupi, suntem daci!“

Imediat după ce a fost desemnat învingător, cântăreţul, care care participă pentru a cincea oară la Selecţia Naţională Eurovision, a declarat: „Vă mulţumesc tuturor, publicului care a votat, comunităţii rock din România, artiştilor care m-au susţinut, fraţilor mei din chinologie, soţiei mele, dar şi echipei. Îmi pare rău că nu e Titus Munteanu aici să-mi zică: «Pitbulle, ai fost tare!». Vreau să dedic această victorie celor care au pus laţul pe cultura din România. Dedic piesa asta celor care au plantat în gradina asta numită România doar un singur soi de iarbă, cea seacă. Noi nu suntem o turmă. Noi suntem lupi, suntem daci, suntem tari ca munţii. Noi nu dormim, suntem aici, suntem puternici!“. 

„După atâtea bătălii pierdute, şi nu e uşor să pierzi, s-a ajuns la o victorie mult dorită. Toţi care sunt învingători nu trebuie să se oprească la primul prag. Trebuie să fim perseverenţi, mă bucur că am demonstrat asta când a votat publicul. Eu ştiu cine sunt, ştiu că mă apreciază oamenii de specialitate, dar până acum nu am ajuns atât de aproape de public. La 33 de ani sunt fericit şi împlinit“, a mai zis Ovidiu Anton în conferinţa post Selecţia Naţională Eurovision 2016. 

Eurovision 2016. Ovidiu Anton: „Mă bucur că am câştigat demn, fără să apelez la senzaţional“ 

Întrebat dacă piesa „Moment of Silance“ este un tribut adus victimelor tragediei de la Colectiv, Ovidiu Anton a declarat: „Piesa mea nu este o piesă comemorativă. Piesa mea este pentru cei care sunt astăzi aici şi care pot face ceva ca să stopăm un serial din care enumerăm doar episoade. E un serial pe care noi trebuie să îl regizăm, nu alţii. Mă bucur că am câştigat demn, fără să apelez la senzaţional“.  

Într-un interviu acordat în studioul Adevărul Live, înainte de show-urile Selecţiei Naţionale Eurovision 2016, Ovidiu Anton a vorbit despre mesajul piesei „Moment of Silence“: „Mesajul meu îndeamnă la trezire, la demnitate, la unitate. E despre putere! Cu asta mă diferenţiez, nu îmi plâng de milă. Nu m-aş duce să reprezint România plângându-mi de milă. Este o piesă despre România. Îmi pare rău că am scris-o despre viaţa noastră de acum. E despre România noastră şi despre soarta altora.“

Ovidiu Anton crede că oamenii ar trebui să-şi dea seama că puterea stă în mâinile lor: „E momentul să vorbim mai des, să ne ridicăm în picioare mai des. Cei pe care i-am ales trebuie să înţeleagă că îi putem da repede jos. Aşa am fi respectaţi ca naţie. Vieţile noatre nu sunt o monedă pentru scopuri obscure. Noi trăim în ţara asta. Noi decidem. Noi ieşim în stradă. Noi cântăm. Ar trebui să fim mai respectaţi. E vorba de o luptă a cuvântului. E vorba de demnitatea noastră. Tot ce se întâmplă în jurul nostru e ca un laţ. Nu vreau să îmi văd părinţii trişti şi nici copiii fără viitor. Părinţii mei poate nu au reuşit să schimbe lucrurile şi e o dezamăgire pentru ei. E datoria noastră să încercăm. Nu e valabil doar pentru România. Suntem în război! Oriunde mă uit văd un război, un manifest. Un război în care noi suntem ultimii. Contează doar interesele de tot felul. Totul pleacă de la bani. Şi atunci unde sunt oamenii? Nu o să plecăm nicăieri. Depinde de noi dacă rămânem aici fericiţi sau constrânşi. Eu vreau să fiu fericit aici. În alte ţări se iese în stradă când oamenii sunt nemulţumiţi. Nu într-un mod violent. Nu avem nevoie de asta, trebuie să fim verbali şi corecţi.“

Ovidiu Anton spune că este artistul pe care o scenă nu îl poate domina şi are încredere în şansele sale de a obţine o poziţie fruntaşă pentru România la Eurovision 2016: „Am experienţa necesară să mă pot prezenta oriunde. Sunt conştient de capacităţile mele. Am un mesaj care trece de ecran şi atinge oamenii. Iar live mesajul se va auzi şi mai bine.“

Eurovision 2016: Ovidiu Anton, semifinalist Selecţia Naţională, la Adevărul Live 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite