Ştefan Bănică Junior revine în faţa publicului cu un nou concert denumit „Party In The Park“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stefan Bănică Jr
Stefan Bănică Jr

Show-ul toamnei se va desfăşura pe 25 septembrie la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase. Bucuria reîntâlnirii cu publicul va fi celebrată în ritm de Rock’n’Roll, cu hituri unul şi unul.

„Party In The Park” e un concept muzical pe care vreau să-l începem în această perioadă în care o seară în parc poate fi petrecută într-o atmosferă relaxată, cu familia sau cu prietenii, unde vreau să cântăm, să dansăm, să râdem împreună şi, timp de aproape două ore, să uităm de orice grijă. Abia astept să ne revedem faţă în faţă pe 25 septembrie!" , le-a transmis Stefan Bănică Jr. fanilor.

Ştefan Bănică este deja familiarizat cu Grădina de Vară Herăstrău din perioada verii, când a urcat pe scenă în dublu-rol, în piesa de teatru „La Pulce“. Pe 25 septembrie va fi însă prima dată când scena din inima parcului va găzdui o producţie de anvergura unui concert Ştefan Bănică. Cei prezenţi se vor bucura de un mix de hituri lansate de-a lungul anilor de Ştefan şi de un show pe cinste. ŞTEFAN BĂNICĂ şi ai săi Rock'n'Roll Band şi The 50s vor aduce din nou pe scenă refrene cunoscute. Invitaţii surpriză vor completa programul unei seri ce vă va merge la suflet.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producator, cu o carieră de peste 35 de ani, Ştefan Bănică a deschis drumul producţiilor muzicale de amploare din Romania.

Adevărat recordman în materie de audienţă, Ştefan Bănică a stabilit performanţă după performanţă de-a lungul carierei muzicale: concertele sale de Craciun, devenite adevărată tradiţie, sunt cea mai longevivă şi complexă producţie muzicală a unui artist român şi s-au desfăşurat de 76 de ori cu casa închisă.

Bilete pentru concertul „Party In The Park“ se găsesc pe: Ticketstore.ro, BLT.ro, mySTAGE.ro, Iabilet.ro, Eventim. Detalii pe Facebook: Wonder Theatre şi Cortina AG

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite