TOP 10 vedetelor care au generat cele mai multe căutări pe IMDb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Shailene Woodley, protagonista filmului SF „Divergent“,  ocupă primul loc în Top 10 al vedetelor care au generat cele mai multe căutări pe site-ul IMDb, Top 10 Stars.

În 2014, pentru prima oară în istoria de zece ani a clasamentui, acesta alcătuit exclusiv din femei.

Actriţa americană Shailene Woodley, care s-a remarcat în acest an în şi în drama „Sub aceeaşi stea/ The Fault in Our Stars“, a înregistrat o ascensiune spectaculoasă în preferinţele internauţilor pasionaţi de filme. În topul din 2013, Shailene Woodley, în vârstă de 23 de ani, a ocupat locul al 64-lea.

Jennifer Lawrence, care a ocupat primul loc în topul de anul trecut, a coborât în 2014 pe locul al doilea. Podiumul este completat de actriţa Margot Robbie, vedeta filmului „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street“.
Pe poziţiile următoare s-au clasat, în ordine, actriţele Emilia Clarke, Scarlett Johansson, Nicola Peltz, Chloe Grace Moretz, Rosamund Pike, Emma Stone şi Eva Green.

Top 10 Stars reprezintă o extensie a topului celor mai populari 100 de actori de film alcătuit de site-ul IMDb. Primul bărbat care apare în topul 100 din 2014 este Leonardo DiCaprio, clasat pe locul al 11-lea.

Top 10 Stars a fost alcătuit pe baza căutărilor efectuate de internauţi pe site-ul IMDb, care are peste 200 de milioane de vizitatori unici în fiecare lună.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite