Românii la Cannes

Sărutul dat de Jane Fonda (stânga) lui Cristian Mungiu, la Cannes

Istoricul Ioan Lazăr a strâns într-o carte aproape toate amănuntele legate de prezenţa cineaştilor noştri pe Croazetă, de la înfiinţarea festivalului până în 2010. Volumul „Cannes-ul românilor (1946-2010)“ abundă în fişe tehnice, analize de film, interviuri luate „la cald“, planşe foto, fiind un instrument de lucru indispensabil pentru cinefili.

Criticul şi istoricul de film Ioan Lazăr îşi continuă demersurile de sinteză dedicate istoriei cinematografiei româneşti, prin publicarea unui masiv şi impozant volum (de aproape 600 de pagini format lat) care se ocupă, de data aceasta, de istoricul complet al legăturilor dintre filmul românesc şi cel mai prestigios festival de film din lume, Festivalul de la Cannes.

Anul trecut, Ioan Lazăr era autorul unei lucrări - din păcate, trecută aproape neobservată - care îşi propunea „să facă ordine" în hăţişul încurcat al cinematografiei româneşti şi să propună o nouă tentativă de operaţiune canonică în domeniu. Volumul „Filmele-etalon ale cinematografiei româneşti (1897-2008)" (filmul-etalon fiind un concept nou, teoretizat de autor în preambulul cărţii) selecta 115 filme din cei 112 ani de cinematografie românească - un arc peste timp, trasat între „Independenţa României" a lui Grigore Brezeanu şi reconstituirea turnării acesteia, în „Restul e tăcere" al lui Nae Caranfil -, fiecare dintre acestea fiind tratat minuţios, din punct de vedere informativ şi critic. „Lista lui Lazăr" nu a avut totuşi impactul scontat, majoritatea celor implicaţi preferând să ignore cartea.

Un Palme d'Or cu noroc

Acum un an, în acea carte, Ioan Lazăr anunţa că lucrează la un volum despre prezenţele româneşti la Festivalul de la Cannes, şi iată-l că acesta apare acum, în aceleaşi condiţii grafice de excepţie, ca şi precedentul. Mai mult, în cuvântul înainte al cărţii, autorul ne „ameninţă" că lucrurile nu se vor opri aici: „De la început m-am gândit la două volume: unul consacrat Cannes-ului, care deja se găseşte sub ochii dumneavoastră, şi un al doilea, destinat altor premii importante la marile festivaluri internaţionale (aflat, deocamdată, în lucru)".

Deşi autorul mărturiseşte că se gândea de mult la o monografie dedicată acestui subiect, adevărul este că lucrarea lui Ioan Lazăr pică acum în cel mai potrivit moment. Mare parte din succesul tinerei cinematografii româneşti din acest deceniu este legat de Festivalul de pe Croazetă, iar dacă „cireaşa de pe tort" este, evident, Palme d'Or-ul câştigat de Cristian Mungiu în 2007 (distincţie la care, decenii la rând, cinematografia românească, comunistă sau post-comunistă, nici nu a îndrăznit măcar să viseze), nu trebuie uitat că, practic, începând din 2004 (Palme d'Or pentru scurtmetraj pentru „Trafic", de Cătălin Mitulescu), românii au câştigat, în fiecare an, cel puţin un premiu important la Cannes. Filmul-far care a anunţat erupţia ulterioară a „noului val" - „Marfa şi banii", de Cristi Puiu, în 2001 - a fost, la rândul său, prezentat la Cannes, în Quinzaine des Réalisateurs, ca şi „Occident", de Cristian Mungiu, un an mai târziu.

Chiar dacă în 2010 nu s-a mai câştigat nimic, prezenţa românească a fost una consistentă şi elogiată, cu lungmetrajele „Marţi, după Crăciun" (regia Radu Muntean) şi „Aurora" (de Cristi Puiu) selectate în secţiunea Un Certain Regard. De altfel, cartea reproduce în deschidere, ca motto, cuvintele lui Thierry Frémaux, principalul selecţioner al festivalului:

„Mă simt foarte legat de succesele de ultimă oră ale cinematografiei româneşti. Palme d'Or pentru Cristian Mungiu mi-a purtat noroc. Imediat după ediţia din 2007 am fost promovat în funcţia de delegat general al festivalului"!

Interviuri cu actori şi regizori

Materialul avut în vizor era imens, şi pentru o bună structurare a sa Ioan Lazăr a apelat la soluţia împărţirii lucrării în capitole dedicate principalelor secţiuni ale festivalului: competiţia oficială (lungmetraj şi scurtmetraj) - puţini ştiu că, printre filmele care ar fi putut lua Palme d'Or-ul (fiind selectate în competiţie), s-au aflat, de-a lungul vremii, „Afacerea Protar", „La Moara cu noroc", „Ciulinii Bărăganului", „Telegrame", „Darclée", „Codin" sau „Printre colinele verzi" -, în afara competiţiei, Quinzaine des Réalisateurs, Un Certain Regard, Săptămâna Internaţională a Criticii etc.

Fiecare film participant la vreun eveniment cannez este prezentat minuţios, aşa cum autorul ne-a obişnuit: fişa tehnică plus analiză filmică aplicată. Remarcabil este că multe pelicule beneficiază de câte un interviu luat regizorului sau protagoniştilor, „la cald" sau la distanţă de decenii de la evenimente. O listă a trofeelor Palme d'Or, un tabel cronologic al filmelor româneşti prezentate la Cannes şi un album foto tematic completează interesanta lucrare, foarte utilă ca instrument de lucru.

13 cărţi publicate

Ioan Lazăr, critic şi istoric de cinema, doctor în Ştiinţa Artei al Universităţii Paris X, a debutat în 1981, cu lucrarea „Arta naraţiunii în filmul românesc". Au urmat, printre altele: „Teme şi stiluri cinematografice", „Structuri filmice. O introducere în cinematograful românesc", „Cum se face un film?", „Istoria filmului în personaje şi actori" (4 volume), „Barocul cinematografic", „Stilistica filmului", actuala lucrare fiind a 13-a apărută sub semnătura sa.

Info

„Cannes-ul românilor (1946-2010)"

Autor: Ioan Lazăr

Editura Felix Film, 2010

Număr pagini: 592 + planşe color

Preţ: 76,30 lei