„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut să facă Elisabeta Bostan un Disneyland autohton dedicat „Veronicăi“

„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut să facă Elisabeta Bostan un Disneyland autohton dedicat „Veronicăi“

Elisabeta Bostan la Moscova

Profitând de notorietatea câştigată de Elisabeta Bostan în străinătate, „România-Film“ a reuşit să cedeze licenţa pentru difuzarea mondială a filmelor „Veronica“ şi „Veronica se întoarce“ unui cunoscut distribuitor din Marea Britanie, Robert Mellin, contra a 15% din încasări, în momentul în care peliculele abia intraseră în producţie, acesta achitând şi un avans de 25.000 de dolari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizoarea şi scenarista Elisabeta Bostan, emblemă a filmului românesc pentru copii, a împlinit vineri, 1 martie, venerabila vârstă de 88 de ani. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia regie de film (1954), Elisabeta Bostan a scris şi regizat, de-a lungul carierei peste 30 de filme de lung şi scurtmetraj, pentru care i s-au decernat zeci de premii naţionale şi internaţionale.

Dacă pe plan extern cel mai de succes film al său a fost scurtmetrajul „Năică şi peştele“ (1964), premiat la Cannes, Tours, La Plata, Teheran şi Gijón, peliculele care au consacrat-o definitiv în ţară, încântând multe generaţii, au fost „Veronica“ şi „Veronica se întoarce“. Gândit ca „prima feerie muzicală realizată în România“ şi având iniţial titlul „Traista cu poveţe“, filmul „Veronica“ al Elisabetei Bostan n-a fost acceptat din prima de către diriguitorii cinematografiei. „Ce destin am avut! Eram atât de crispată că nu o să intru în producţie cu filmul ăsta! Îl propusesem de multă vreme, dar mă tot amânau. Mircea Sântimbreanu era atunci la conducerea cinematografiei. Şi într-o zi, spre Crăciun, am fost chemată de urgenţă şi mi s-a spus: «Intri în producţie. Începi filmările în primăvară». Mi s-a făcut rău! Mi s-a făcut frică, îmi venea să mă culc pe scările Casei Scânteii să mă odihnesc... Aprobarea pentru film durase doi ani“, a povestit Elisabeta Bostan.

Primul tur de manivelă a avut loc la 5 mai 1972, iar ultima zi de filmare a fost la 20 decembrie 1972. Filmările s-au realizat în paralel cu cele pentru seria a doua, „Veronica se întoarce“, îndeosebi la Buftea, Otopeni, Mogoşoaia, în timp ce efectele speciale au fost realizate în cadrul studiourilor „Mosfilm“. „Veronicăi îi plac poveştile, crede în ele chiar mai mult decât alţii de seama sa şi poate trece oricând pragul care desparte grădiniţa de copii de lumea aceea reanimată, căreia oamenii mari îi spun fantastică. «Veronica» este o concluzie a copilăriei mele. Şi a educaţiei pe care am primit-o. Tatăl meu mă ducea pe Valea Bistriţei şi îmi spunea: «Uite floarea, uite fluturele, uite un păstrăv...». Veronica e numele mamei mele. Filmul a fost o chemare interioară de departe. Dintotdeauna mi-am dorit să fac film. Făceam, copil fiind, teatru în şură! Mama şi tata mă duceau la film în Buhuşi, îmbrăcată frumos şi înainte de film era un scurt metraj cu Mickey Mouse. Pentru acel scurtmetraj mă duceam de fapt! După film mă urcam pe scenă şi pipăiam pânza ecranului, neînţelegând de ce nu mai veneau personajele. Şi tata îmi spunea: «Săptămâna viitoare vin iar!»“, a mărturisit Elisabeta Bostan. Interpreta rolului principal, Lulu Mihăescu, a fost aleasă din rândul câtorva sute de copii care s-au perindat prin faţa Elisabetei Bostan, recomandată fiind de cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan, deşi iniţial realizatorii căutaseră o fetiţă blondă cu ochi albaştri, viitoarea actriţă de mai târziu, Manuela Hărăbor, pierzând rolul „la mustaţă“.

Pe lângă cei aproximativ 20 de copii selectaţi, distribuţia a fost completată cu mari actori: Dem Rădulescu (Motanul Dănilă, Bucătarul), Angela Moldovan (Smaranda), George Mihăiţă (Şoricelul Aurică), Margareta Pâslaru (Educatoarea, Zâna, Împărăteasa furnicilor), Florian Pittiş (Greierele), Violeta Andrei (Mărunţica), Cornel Patrichi (Licuriciul) şi Vali Niculescu (Mini-Cranţ). Pentru rolul Vulpii a fost vizată iniţial Marga Barbu, dar în cele din urmă a fost selectată Vasilica Tastaman, în timp ce Corbul a fost interpretat de Mihai Stan, deşi la început rolul îi fusese atribuit lui lon Tugearu. Tot pentru prima dată, figuraţia a fosti într-adevăr specială: corpul de balet al Operei Române costumat în şoricei şi furnicuţe. „Am avut norocul să am actori buni. Am găsit o distribuţie unică. Alt motan mai bun decât Dem Rădulescu nu există! Ce fericit putea să fie Florian Pittiş că-l joacă pe romanticul greiere în filmul acesta! Mă înţelegeam din priviri cu Margareta Pâslaru, pe rând şi uneori — datorită trucajelor — în acelaşi timp, Educatoarea severă, Zâna generoasă şi Împărăteasa Furnicilor, cu Vasilica Tastaman, amăgitoarea Vulpe. Mă îndrăgostisem de actorii mei teribil. N-a fost deloc uşor, nu uitaţi că tot filmul e realizat în play-back, că o fetiţă de 5 ani a avut de înfruntat vedete consacrate, că ritmul de montaj trebuia obţinut după o bandă ce fusese înregistrată înainte. N-aş fi putut realiza nimic din aceste ambiţii fără concursul unor profesionişti pasionaţi, ca operatorii de sunet Oscar Coman şi Anuşavan Salamanian, monteurul Dan Naum, operatorul de imagine Julius Druckman, directorul de film Nicolae Codrescu şi o strălucită echipă de regie: lorgu Ghinghidis, Edith Mandel, Sofia Lupu. Ca să nu mai vorbesc de colaborarea creatoare cu pictorii Giulio Tincu şi Nelly Merola, cu compozitorul Temistocle Popa şi cu scenaristul Vasilica Istrate. Sunt unul dintre regizorii care au avut cea mai îndelungă conlucrare cu aceeaşi echipă. Sunt unul dintre regizorii care nu cred că filmul se poate face de unul singur“, şi-a reamintit realizatoarea.

Şoricelul Aurică este unul dintre rolurile care-i sunt foarte dragi lui George Mihăiţă. A fost o experienţă dificilă, nu atât datorită interpretării, cât pregătirilor tehnice. „Îmi erau obrajii acoperiţi cu un fel de latex, un cauciuc, şi atunci când mi-l scoteam seara parcă îmi scoteam obrajii cu totul. Peste toate însă a fost o mare bucurie, am intrat cu toţii într-o atmosferă de poveste“, a povestit actorul. Machiajul şi măştile personajelor au fost realizate de experţii studiourilor „Mosfilm“, Serghei Barsukov şi Sarra Mokil, alături de românul Gheorghe Drăghici. „Veronica“ a fost lansat în cinematografe la 16 aprilie 1973, în timp ce partea a doua, „Veronica se întoarce“, a avut premiera la 17 decembrie 1973.

Deşi nu au fost realizate în regim de coproducţie, filmele „Veronica“ şi „Veronica se întoarce“ au trezit interesul distribuitorilor mondială încă din faza de proiect. Puţini sunt cei care ştiu astăzi că „România-Film“ a cedat licenţa pentru difuzarea mondială a celor două filme unui cunoscut distribuitor din Marea Britanie, Robert Mellin, contra a 15% din încasări, în momentul în care peliculele abia intraseră în producţie, acesta achitând şi un avans de 25.000 de dolari. „Eu nu cred în cariere spectaculoase, în boom-uri miraculoase, cred doar în muncă şi perseverenţă diabolică, în profesionalism cucerit metru cu metru de peliculă. De altfel, nimeni n-a semnat o poliţă în alb pentru mine, producătorul Robert Mellin  văzuse toate filmele mele. La «Veronica» a fost atras şi de noutatea genului: musical cu copii şi măşti mobile. A riscat, ca să zic aşa, cu anume acoperire. Înainte de a realiza aceste filme, fuseseră vândute în străinătate «Tinereţe fără bătrâneţe», «Nuntă în Ţara Oaşului» şi toată seria «Năicilor», iar un disc povestit şi cântat de Tom Jones după «Tinereţe fără bătrâneţe» se vânduse excelent. E ştiut că în momentul în care un film «se vinde bine», numele autorului său intră automat în circuitul mondial. Devine un fel de garanţie“, a recunoscut, cu modestie, Elisabeta Bostan. În plin avânt al „Epocii de Aur“, Elisabeta Bostan a mai avut o idee „capitalistă“, neînţeleasă însă de mai-marii cinematografiei româneşti. Realizatoarea a dorit ca în jurul decorurilor construite de arhitectul Giulio Tincu la Mogoşoaia să fie construit un parc tematic, de tip Disneyland (la vremea respectivă existând astfel de atracţii în California şi în Florida). Din nefericire, decorurile au fost demolate, astfel încât acestea mai pot fi admirate doar prin intermediul peliculei.


Am făcut timp de zece ani asistenţă de regie, după ce în institut urmasem, paralel, patru ani cursuri de actorie, ca să învăţ bine ce anume să cer interpretului. Am avut şi şansa unor străluciţi pedagogi ca Victor Iliu, Jean Georgescu, Marietta Sadova. Dragostea pentru profesie alungă trufiile mărunte, teama că, dacă faci ucenicie îndelungă nu te mai poţi afirma independent
Elisabeta Bostan
regizor de film
(în „Cinema“ nr. 4/1973)

3.620.176 de spectatori au vizionat „Veronica“ în cinematografele româneşti, în timp ce „Veronica se întoarce“ a vândut 2.649.985 de bilete în ţară
 

Adrian Vîlcu: „Eram recalcitrant, aşa că doamna Bostan trebuit să mă bage sub un pat“

Unul dintre copiii-actori preferaţi ai Elisabetei Bostan a fost şi Adrian Vîlcu, care nu împlinise încă cinci ani în momentul în care a fost distribuit în filmul „Veronica“. „Eu am copilărit pe platourile de filmare. Pentru cei care nu ştiu, mama mea, Georgeta Vîlcu, a lucrat foarte mulţi ani în cinematografie, ca director de producţie. Pe vremea aia nu existau agenţii de casting, aşa că, atunci când se mai făceau filme cu copii, evident că şi băieţeii sau fetiţele salariaţilor erau luaţi în calcul. Aşa am ajuns eu pe platourile de la «Veronica», în 1972. Aşa s-a întâmplat şi cu Manuela Hărăbor, ai cărei tată era arhitect scenograf. Am luat un fel de casting, după care trebuia să mergem la balet, dar eu eram foarte recalcitrant. De altfel, am avut restanţă la balet şi în facultate, nu mi-a plăcut absolut deloc. Doamna Bostan a vrut să mă dea afară, dar până la urmă m-a ţinut, ca să spun şi eu câteva replici. Eram însă recalcitrant şi la filmări, aşa că trebuit să mă bage sub un pat. De acolo am dat replicile“, a povestit actorul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările