Cronică de film: Dumnezeu e un tigru

Aclamatul regizor Ang Lee nu neglijează semnificaţiile filozofice ale romanului „Viaţa lui Pi“, de Yann Martel, într-o ecranizare de o mare spectaculozitate vizuală.

Probabil, nu se putea găsi un regizor mai potrivit decât taivanezul Ang Lee (58 de ani) pentru a transpune în imagini acest roman considerat de cei mai mulţi neecranizabil, în primul rând din cauza acţiunii sale (aparent) complet necinematografice: un băiat şi un tigru, naufragiaţi împreună pe o barcă în mijlocul oceanului, osândiţi să împartă acelaşi spaţiu redus timp de zile, săptămâni şi luni nesfârşite. Pe de altă parte, rezultatul final – filmul „Viaţa lui Pi“ – are tot ceea ce te-ai putea aştepta de la un film de Ang Lee, tot ceea ce face farmecul atât de special al acestui regizor, unul dintre cei mai mari din cinemaul contemporan (şi, am putea spune, încă ceva în plus).

Un om care a înţeles trei continente

„Viaţa lui Pi“ este cel de-al treisprezecelea film care poartă semnătura regizorului. Lee este atât de personal şi atât de aclamat pentru că, în primul rând, este un fin maestru al descrierii relaţiilor interumane. O dovedesc drame/comedii ca „The Wedding Banquet” (1993), „Eat Drink Man Woman” (1994), „Raţiune şi simţire” / „Sense and Sensibility” (1995, după Jane Austen, pe care, iată, unul dintre cei care au înţeles-o cel mai bine este un asiatic), „The Ice Storm” / „Furtuna de gheaţă” (1997; SUA, 1973: familia americană post-hippie disecată cum, probabil, niciun cineast de peste Ocean nu a făcut-o) şi, mai ales, controversatul (dar doar în privinţa subiectului, nu şi a realizării) „Brokeback Mountain” (2005; elegie gay plasată în lumea văcarilor din America profundă).

Totodată, Ang Lee este un cineast cu un pronunţat simţ al vizualului, cu o acută dimensiune a frumuseţii plastice în toate filmele sale. Cel mai clar exemplu este şi cel mai neglijat film al său: „Hulk“, din 2003, uimitoare transpunere a benzilor desenate clasice. Cele două „haruri“ ale sale se reunesc în mod desăvârşit în capodopera „Tigru şi dragon“ / „Crouching Tiger, Hidden Dragon“ (2000 – probabil, anul respectiv va rămâne în istorie doar prin câteva filme ca acesta).

Omagiu adus filmelor wuxia (kung-fu) şi care a devenit cel mai bun de acest gen, filmul este un spectaculos balet al artelor marţiale tradiţionale din China şi, totodată, o subtilă analiză psihologică a relaţiilor dintre câteva personaje memorabil conturate. O astfel de sinteză este şi „Viaţa lui Pi“ – şi, în plus, o revenire la excelenţă după un corect, dar mai puţin uimitor, „Taking Woodstock“ (2009).

Un băiat şi tigrul său

Este evident încă de la început că povestea din „Viaţa lui Pi“ nu este (încă) una despre o indestructibilă prietenie dintre un om (de preferinţă, copil sau adolescent) şi un animal, ceva de genul „un băiat şi tigrul său“, cum ar fi „Black Beauty“, toate cărţile/filmele cu câini credincioşi şi chiar, la o adică, şi recentul „War Horse“ al lui Steven Spielberg. Nu, apetenţele filozofice ale poveştii, dimensiunea parabolică a naraţiei ne sunt expuse încă din prologul acesteia, ante-naufragiu, în care protagonistul adolescent îmbrăţişează, pe rând şi simultan, trei principale religii: hinduismul, creştinismul şi islamismul.

În plus, pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, aflat la maturitate, protagonistul-narator îi clamează scriitorului novice căruia i se confesează – e convenţia narativă a poveştii – că îi va spune o întâmplare care îl va face să creadă în Dumnezeu. Acest zeu suprem este, bineînţeles, Oceanul, în a cărui imensitate omul şi animalul sunt condamnaţi să trăiască şi să supravieţuiască – Ocean pe care Ang Lee se străduie, cât poate de mult, să îl redea în imagini uimitoare, dar, în acelaşi timp, (prea) artificiale. Zeul se poate, însă, să se fi încarnat şi în tigru, animal fabulos şi misterios în splendoarea sa, fără de care Pi recunoaşte că n-ar fi supravieţuit.

Info

Viaţa lui Pi / Life of Pi (SUA-China, 2012)
Regia: Ang Lee
Cu: Suraj Sharma, Irrfan Khan, Rafe Spall, Gerard Depardieu
Rulează la: City Cinema Cotroceni

4 stele