Un actor de la Hollywood este acuzat de fraudarea unor investitori cu 690 de milioane de dolari printr-o schemă Ponzi

Un actor de la Hollywood este acuzat de fraudarea unor investitori cu 690 de milioane de dolari printr-o schemă Ponzi

Actorul Zachary Horwitz a fost arestat pentru fraudarea unor investitori

Un actor de la Hollywood a fost arestat la Los Angeles, iar bunurile sale au fost confiscate. El este acuzat de fraudarea unor investitori cu 690 de milioane de dolari printr-o schemă Ponzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actorul, Zachary Horwitz, în vârstă de 34 de ani, cu numele de scenă Zach Avery, este suspectat că a solicitat timp de cinci ani investiţii în compania sa frauduloasă.

Acesta pretindea că achiziţionează drepturile regionale de distribuţie a unor filme pe care le-ar fi revândut apoi unor difuzori importanţi precum Netflix sau HBO pentru distribuirea în America Latină, a explicat procuratura din California într-un comunicat, conform Agerpres.

El şi-a organizat compania, 1inMM Capital, într-un sistem piramidal Ponzi, o schemă frauduloasă unde folosea banii unora pentru a-i plăti pe alţii şi a-şi finanţa un stil de viaţă luxos. Cu aceşti bani, actorul şi-a cumpărat o reşedinţă în Beverlywood, cu o sumă de 6 milioane de dolari.

Prin schemab Ponzi, Horwitz a obţinut până la 690 de milioane de dolari de la victimele cărora le-a promis o rentabilitate a investiţiei de 35%.

Justiţia din California susţine că escrocheria vizează circa 227 milioane de dolari, care nu au fost încă rambursaţi.

Actorul, care a apărut recent în thrillere şi filme de groază precum „Trespassers”, este acuzat de fraudă şi riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările