Naomi Campbell, mărturie mincinoasă în procesul „diamantelor însângerate“

Actriţa Mia Farrow a depus zilele trecute mărturie la tribunalul de la Haga în care spunea că fotomodelul Naomi Campbell i-ar fi spus că diamantele pe care le-a primit au fost un dar de la Charles Taylor. Această declaraţie contrazice mărturia lui Campbell, care a spus săptămâna trecută, sub jurământ, că nu ştie de la cine a primit respectivele diamante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pietrele preţioase i-au fost oferite cu 12 ani în urmă pe cand se afla la un dineu organizat de Nelson Mandela. „Eram aproape adormită, cineva a bătut la uşă şi am deschis. Doi bărbaţi erau în faţa camerei mele şi mi-au dat o geantă mică, spunându-mi: «Un cadou pentru dumneavoastr㻓, a declarat săptămâna trecută Campbell.

Război cu 120.000 de morţi

Charles Taylor, în vârstă de 62 de ani, este acuzat că i-a coordonat din umbră pe rebelii Frontului Revoluţionar Unit (RUF) din Sierra Leone, ţară vecină cu Liberia, furnizându-le arme şi muniţie în schimbul diamantelor.

Taylor a negat categoric, la 14 ianuarie, în timpul procesului său, intentat în 2008, că i-ar fi oferit un diamant celebrului manechin britanic afirmând că nu s-a aflat niciodată în posesia unor diamante brute.

Acuzatul a pledat nevinovat la toate cele 11 capete de acuzare, printre care se numără crime, violuri şi înrolarea copiilor soldaţi în timpul războiului civil din Sierra Leone, care a avut ca rezultat 120.000 de morţi şi mii de mutilaţi, în perioada 1991 - 2001.
Procesul său a fost mutat de la Freetown la Haga pentru a evita orice risc de destabilizare a echilibrului fragil din regiune.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările