Mircea Radu: „TVR nu mi-a reproşat nimic“

Realizatorul emisiunii „ÎnTrecerea anilor“ vorbeşte despre întoarcerea la postul public, după zece ani în care au fost „despărţiţi“. Face fotografii. Scrie pe blog, sub pseudonim. Mircea Radu încearcă să dezvăluie lumii o latură puţin cunoscută.

Citeşte şi: Mircea Radu revine la TVR cu emisiunea „ÎnTrecerea anilor"

Mircea Radu ridică audienţa la TVR: emisiunea sa a fost urmărită de peste 800.000 de români

Adevărul: Spuneai, la şedinţa foto, că nu îţi place să pozezi. Dar faci fotografii foarte bune, după cum arată cele de pe blogul tău... De când pasiunea aceasta?

Mircea Radu: Paradoxal, în faţa aparatului de filmat mă simt ca peştele în apă, dar când sunt pus să stau în faţa aparatului foto este un chin.... Fac de mult timp fotografii. Am realizat, la aniversarea a 11 ani de „Viva" zece fotografii cu diverse personaje, Andreea Esca, Mircea Badea... Cea cu mine este realizată de maestrul Dinu Lazăr. Am multe fotografii cu colegi din presă pe care le ţin acasă. Nu ştiu ce fotografiez - ce văd sau ce mi se pare că văd? O gărgăriţă pe o tulpină mi s-a părut că seamănă cu viaţa unui om. Ceva fragil şi foarte viu.

Pe blog există o fotografie - umbra unei fete cu o siluetă superbă, pe malul mării. Cine-i fata?

O femeie. O femeie cu un corp foarte frumos.

Este aceeaşi căreia te adresezi, în scrierile tale, sau aceea este imaginară?

Nu, nu este aceeaşi.

Femeia din scrierile tale este iubita ta?

Aş nuanţa. Este o persoană faţă de care am sentimente profunde, sincere şi (apasă cuvintele) îmi este extraordinar de drag de ea. Nu este persoană publică, atât spun. 

Pe blog semnezi cu numele Paul Mircescu. De ce ai ales un pseudonim?

Pentru ca oamenii care citesc să descopere senzaţiile din spatele cuvintelor, frazelor, ideilor pe care le-am scris, şi să fie mult mai puţin interesaţi de persoana care le-a scris.... Noi, oamenii, suntem tentaţi să punem etichete şi ne prefacem că ne interesează cel cu care stăm de vorbă. Nu vreau ca oamenii să mă judece după ceea ce scriu ziarele. Am văzut că pe acel blog s-au adunat vreo 700 de oameni, deşi eu nu am invitat pe nimeni. Asta înseamnă foarte mult şi mă bucură. Scriu aleator, îmi notez o idee când stau la stop, când văd ceva care îmi atrage atenţia sau îmi aduc aminte de o scenă care a avut loc cu mult timp în urmă.

Le răspunzi fanilor?

Nu, niciodată pe acel blog! Întotdeauna pe pagina mea de facebook (www.facebook.com/mircea.radu) şi pe cea a emisiunii.

Cum era elevul Mircea Radu la Limba şi Literatura română?

Eram bun! De fapt, era singura materie la care nu simţeam că învăţ, ci o făceam din plăcere. Matematica a început să îmi placă odată cu descoperirea trigonometriei, în clasa a IX-a, până atunci am considerat-o un chin. Apoi mi-a plăcut geometria în spaţiu. Sunt oameni care rezolvă anagrame, integrame. Eu, câteodată, în timpul meu liber, rezolv probleme de geometrie plană.

Erai bun la română, dar ai dat la o facultate tehnică. De ce?

Aşa a fost conjunctura. Eu am dat admiterea în 1988, pe vremea lui Ceauşescu. Atunci erau foarte multe locuri la facultăţile tehnice, Ceauşescu visa să facă din România un paradis industrial. Ca orice puşti de 17 ani, trebuia să fiu îndrumat de părinţi - nu prea ştii încotro să o iei la vârsta aceea. Ai mei au făcut o şedinţă în familie şi au zis: Este unicul nostru fiu, da? Da. Păi şi ce face, merge profesor într-un sat şi îşi lasă părinţii în Bucureşti? Nu m-a întrebat nimeni dacă îmi place, dar nici eu nu am avut forţa să mă opun, să spun „Domne, nu!".

Ai luat o pauză între plecarea de la Antena 1 şi revenirea la TVR. Cum a fost?

Pauza a durat un an şi ceva... A fost o perioadă foarte bună, m-am odihnit, am regândit şi repoziţionat nişte lucruri şi locul unor oameni în viaţa mea, am reluat întâlniri cu prieteni.

Şi ai revenit, în noiembrie 2010, la TVR, după zece ani, ca la o fostă iubită!

Dacă îmi permiţi, o să te corectez un pic. Întotdeauna când te întorci la o fostă iubită - nu am făcut des asta, doar de câteva ori - o să-ţi reproşeze ceva. O fostă iubită îţi spune „da, dar îţi aduci aminte că...". Mie, TVR nu mi-a reproşat nimic. Au avut încredere în mine. Sigur, nu toţi.

Te-ai întors la TVR ca realizator la Departamentul Minorităţi, o poziţie diferită de cea în care eşti acum...

Excepţional Departamentul Minorităţi, mie îmi pare rău că am plecat de acolo!

Eşti ironic?

Nu! Nu! Nu! Eu am dat concurs la Departamentul Minorităţi, există în arhivă lucrarea mea scrisă, care avea zece pagini. A fost examinare cu comisie şi când ­m-au văzut acolo - mi-am văzut şi câţiva prieteni, şi câţiva duşmani - a fost drăguţ!... Ar fi trebuit să realizez emisiuni la Minorităţi. Timp de zece ani, cât am făcut „Din dragoste", am mers prin toată ţara şi am cunoscut lipoveni, tătari, ţigani, evrei. Nu am o problemă în a relaţiona cu oamenii. Eu nu sunt un realizator de televiziune de studio. Nu vreau să dau nume, dar unii aşa fac: urcă în maşină, ajung la studio, îşi fac treaba, se urcă înapoi în maşină şi pleacă acasă. Eu am fost cu noroiul până la genunchi, am stat de vorbă şi cu oameni care aveau două clase, şi cu doctori, şi cu ingineri. Şi atunci de ce să nu fac emisiuni pentru minorităţi?... Una peste alta, am luat examenul... Ce să-i faci dacă sunt bun? (râde).

Mulţi au speculat că aveai nevoie de o portiţă ca să revii la TVR, portiţa fiind „Departamentul Minorităţi".

Ţin să le reamintesc acestor „mulţi" că eu fac performanţă de pe vremea când ei probabil erau la şcoală. Eu le citeam părinţilor lor ştirile la TVR 1. Din 2000 până în 2009, cu „Din Dragoste", eu am făcut divertisment de prime time, nebătut de nimeni pe acel segment orar... Ce trebuie să mai demonstrez şi cui? Ce portiţe îmi trebuie mie? În TVR am stat de vorbă cu nişte oameni care mi-au zis aşa: tu, la Minorităţi? Vino să faci ceva la Divertisment! Şi eu le-am spus despre o emisiune pe care oricine o poate vedea vineri seara, la Rai Uno, se numeşte „I Migliori Anni". Are succes extraordinar în Italia, dar nu numai acolo... Le-am spus că, dacă TVR vrea într-adevăr să mişte ceva, acesta este formatul. Este ceva nou pe piaţa televiziunilor, un gen de divertisment la care să se uite şi copiii, şi bunicii, şi nepoţii. Aceasta a fost întâlnirea, s-a vorbit cu Endemol, deţinătorul licenţei şi asta a fost.

Cum vezi viitorul emisiunii „ÎnTrecerea anilor"?

Am încredere în ea aşa cum am avut în „Din Dragoste". „ÎnTrecerea anilor" va repoziţiona TVR. Ca post public, ar trebui să fie cel care dă tonul în materie de programe de divertisment. Există „O dată în viaţă", o emisiune foarte bună, dar nu este suficient - cu o floare nu se face primăvară. Am încredere în acest format şi o să am grijă ca el să fie numărul unu. Problema întregii televiziuni este să reobişnuim telespectatorul să se uite sâmbătă seara la TVR 1.

Formatul şi prezentatorul: un cuplu

Cât din succesul unei emisiuni se datorează prezentatorului şi cât formatului?

Este ca într-o căsnicie. Nu am fost căsătorit, dar după zece ani de „Din Dragoste" ştiu destule. Nu amândoi sunt fericiţi în aceeaşi zi. Dar în momentul în care unul este trist şi celălalt îi pune mâna pe umăr: „Hai, că se poate!", se schimbă lucrurile. În momentul în care există fisuri în rundele care alcătuiesc formatul, prezentatorul împrumută emisiunii ceva din charisma şi experienţa lui. Când prezentatorul este într-o pasă mai proastă, atunci formatul îl ridică. Pe lângă prezentator şi format, mai este forţa televiziunii. Poţi să ai prezentator şi format, dar, dacă te duci la un post de mâna a paişpea, o să ai audienţă de „zero virgulă". Acestea sunt componentele esenţiale. Toate astea trebuie să meargă. Vezi ceasul meu? Dacă îl desfacem şi băgăm o scobitoare, se opreşte întreg mecan­simul. La fel este şi cu emisiunile de televiziune.

Apropo de ceasuri: eşti colecţionar?

Nu mă pot numi colecţionar. Domnul Valeriu Lazarov, da, el era un mare colecţionar de ceasuri. Am patru ceasuri, dar ceasurile mele nu sunt replici, sunt originale. Nu am multe lucruri, dar sunt bune.

Ai învăţat ceva din cazurile de la „Din Dragoste"?

Mi-e greu să spun că da. Eu nu mă încărcam cu poveştile acelea. Le ascultam cu atenţie, dar nu ofeream rezolvări. Încercam să-i fac să îşi mai acorde o şansă.... Au fost atât de multe poveşti! Îmi vine în minte una pe care am mai spus-o. Odată a venit la mine o femeie care a vrut să-i facă o declaraţie de dragoste soţului ei. Şi eu am întrebat-o: „Dar de ce să-i faci o declaraţie de dragoste? El nu ştie că îl iubeşti?". „Ba da, dar el este un om foarte special". „De ce?" „Ştii, acum o săptămână a fost ziua mea de naştere. Am plecat la serviciu, în schimbul doi, iar seara la ora zece am ajuns acasă. Şi el, în dar, mi-a făcut o farfurie de cartofi prăjiţi". Şi am întrebat-o: „Păi şi atât?". Nu în sensul că e prea puţin, dar nu era nimic special. „Ba da, este special, pentru că soţul meu are parapareză spastică, el nu poate să ţină nici cheile de la casă într-o mână, mai mult de câteva minute... Şi lui, ca să cureţe doi cartofi, i-au trebuit şase ore"... Aşa cred eu că arată dragostea...  

În Replică: " Mircea Radu este un tip care încearcă să facă foarte mult, adică un profesionist. Din punctul meu de vedere, este extrem de ascultător şi cooperant pe platoul de filmare.  "
Dan Manoliu regizor „ÎnTrecerea anilor"

+ Amuzant : Adică să vorbesc eu despre ce calităţi am? Băi, ce nasol!...  Râd mult. Asta este oare o calitate?

- Nerăbdător: Sunt nerăbdător cu tot ce decurge din asta, adică irascibil, greu de stăpânit.

Obiectul Adevărului: " Sunt două obiecte care mă reprezintă: aparatul foto Leica M8.2 şi ceasul Longines DolceVita. "

Testul Adevărului

Valeriu Lazarov: Este cel mai mare om de televiziune pe care l-am întâlnit. Dacă aş fi muzician, aş spune că Valeriu Lazarov a fost un Herbert von Karajan. Dacă aş fi fotbalist, aş spune că a fost un Pele. M-a învăţat trucuri de televiziune, avea soluţii la orice fel de probleme.

Mircea Badea: Ar face audienţă oriunde. Dacă audienţa s-ar măsura pe stradă şi el şi-ar pune măsuţa aia a lui şi laptopul pe trotuar, ar umple Piaţa Constituţiei! Mircea Badea este un amestec de umor, nebunie, candoare, absolut efervescent. Suntem prieteni din „cuaternar", de când eram eu la TVR, la ştiri, iar el era la Tele 7 Abc.

Adrian Mutu: Nu mă interesează fotbalul. Ţin minte nume de fotbalişti din perioada anilor '70-'80, când se făcea fotbal curat...(Întrebare: Este adevărat că Mutu ţi-a furat iubita?). Aşa este în istorie? Ha ha ha! Până acum, mie nu mi-a furat nimeni iubita. Nu vreau să zic „Vai, ce macho sunt eu", dar asta este o poveste de acum 14 ani. Nici nu mai ştiu ce s-a întâmplat... Ştiu doar că atunci aveam o garsonieră. 

Dana Deac: Există un om care a sprijinit de la început această emisiune şi a încercat să-i convingă pe ceilalţi. Acest om este Dana Deac. Dacă eu sunt tatăl acestei emisiuni, Dana Deac este mama emisiunii „ÎnTrecerea anilor".

Carte de vizită

Născut la 15.11.1968, Bucureşti
A absolvit Facultatea de Instalaţii Bucureşti.
Cursuri la Columbia School of Journalism (SUA), Şcoala de Jurnalism BBC. (1996 şi 1998) A lucrat la Radio Contact şi UniPlus Radio, ca realizator de programe muzicale (1991-1994)
La TVR, a fost colaborator la departamentul Divertisment (1994) şi prezentator la Ştiri (1994- 2000).
Rol principal în filmul „Sistemul Nervos" (regia Mircea Daneliuc)
A prezentat ştiri la Antena 1, apoi a fost, timp de nouă ani, prezentatorul emisiunii „Din dragoste" (2000-2009).