Priveghiul lui Vladimir Găitan. Cine a venit să-şi ia „adio“ de la marele actor FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al lui Vladimir Găitan a fost depus joi, 11 noiembrie, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la ora 12.00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km 0, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, la ora 14.00, pe Aleea Artiştilor. 

Vladimir Găitan a murit pe 10 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, după ce mai bine de trei decenii s-a luptat cu un cancer al sângelui. 

Fiica lui, actriţa Gloria Găita, a anunţat că iubitul ei tată s-a stins acasă, înconjurat de familie: „Tata s-a stins din viaţă acasă, alături de familie, aşa cum a fost şi ultima sa dorinţă. Mulţumim celor ce ne sunt şi ne-au fost alături cu gânduri bune, şi avem rugămintea să înţelegeţi durerea adâncă ce ne copleşeşte în aceste clipe. Le suntem extrem de recunoscători medicilor, asistenţilor şi farmaciştilor care l-au îngrijit şi au fost alături în cele mai grele clipe".

GALERIE FOTO 

image

Fiica şi soţia, încurajate de părintele Ion Cărămizaru FOTO Sever Gheorghe 

De la priveghi nu au lipsit Valentin Teodosiu, împreună cu soţia lui, dar nici văduva regretatului actor Marin Moraru, Lucia. Distrusă de durere, fiica actorului, Gloria, abia şi-a putut stăpâni lacrimile, dar a stat de vorbă cu presa pe scările bisericii. Tunde Găitan, soţia lui Vladimir Găitan, era un monument de durere. Pe cei doi i-a legat o poveste de dragoste ca în filme, potrivit Click!

Adio, Duţu!

Vladimir Găitan a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori români, iar publicul îl cunoaşte în special din pelicula „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“. Aproape jumătate de veac a jucat pe scena marilor teatre din România, dar şi în filme îndrăgite de publicul larg.

„A trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri... Adio, Duţu!“, scria marţi seara, pe Facebook, actorul Vlad Rădescu, cel care a anunţat cumplita veste. 

Dincolo de ecran, marele actor suferea o mare dramă personală. A fost diagnosticat, în urmă cu mai bine de 30 de ani, cu o maladie rară, necruţătoare: cancer al sângelui. În revista „Taifasuri“, Găitan a povestit cum a aflat că este bolnav: „Am invitat o doamnă doctor la un spectacol de-al meu, iar aceasta a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele. După reprezentaţie m-a invitat să fac nişte analize la spital şi, din păcate, temerile sale s-au adeverit. S-a descoperit că am o formă de cancer de sânge şi mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere, încălecam în galop calul. 

Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea, mi-a oprit bucuria de a juca tenis şi de a călări. Am rămas cu drumeţiile şi cu înotul. În fiecare dimineaţă, noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastile. Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular este iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo“, povestea Găitan. 

Infarct la 62 de ani

Însă problemele de sănătate ale actorului nu s-au oprit aici. În 2009, a suferit şi un infarct: „Eram pregătit să mor în fiecare zi. Primii ani au fost cei mai grei, pe urmă am început iar să traiesc normal. Şi uite că am ajuns şi în faza în care am mai dat o dată mâna cu Coana coasă, când am făcut infarctul. Camera de reanimare este de fapt o cameră a morţii. Sunt 12 paturi în care se moare şi se pleacă foarte rar în viaţă, pe bandă rulantă. Acolo mori şi te naşti de şapte sute de ori“, a povestit actorul. 

Simţea că i se apropie sfârşitul

Deşi se împăcase cu gândul bolii, Vladimir Găitan era adesea pesimist în privinţa longevităţii sale şi nu se sfia să arate acest lucru în interviurile mai recente. 

„Am impresia, nu cu deprimare, ci doar cu luciditate, că sunt o clepsidră: nisipul din partea de sus sunt eu, cel deplin, şi viaţa mea cea deplină, din tinereţe şi maturitate, dar nisipul se scurge şi mă tot duc. În partea de sus rămân din ce în ce mai puţin, iar în partea de jos, ce e? Bătrâneţe, degradare fizică, tristeţe şi apoi urmează doar clipa când ultimul grăunte de nisip s-a prelins, iar eu voi fi trecut la cele sfinte“, spunea Găitan într-un interviu pentru Formula As. 

Mai mult, în ultima vreme, maestrul mărturisea că ştia că sfârşitul îi este aproape. În 2019, când a participat la aniversarea de 58 de ani a Teatrului de Comedie, Găitan reuşea să emoţioneze teribil publicul cu discursul său. 

„Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat. (...). Fiecare întâlnire cu domniile voastre este ca un rămas bun, pentru că de la o vârstă lucrurile încep să capete alte dimensiuni şi viaţa, din păcate, are limitele ei. Eu simt această posibilă despărţire de cei care m-au iubit atât de mult şi de asta mă şi bucur şi vin la aceste întâlniri, tocmai pentru că întotdeauna am sentimentul că e ultima“. 

Viaţa ca o dramă 

Puţină lume ştie că, pe lângă problemele sale de sănătate, familia lui Vladimir Găitan a fost marcată de încă o dramă, în urmă cu mai mulţi ani.

„Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soţia a avut probleme grave de sănătate. Şi-am pierdut şapte copii – şapte sarcini, în diverse etape, chiar şi copil născut“, a povestit Vladimir Găitan într-un interviu pentru Adevărul.

Până la urmă, însă, destinul a fost bun cu actorul şi cu soţia lui, Tunde Găitan, cei doi având în cele din urmă un băiat şi o fată. Dacă cea din urmă, Gloria Găitan, i-a urmat tatălui în carieră, fiind actriţă, băiatul lucrează în domeniul financiar.

Vladimir Găitan a vorbit adesea, cu multă dragoste, despre familia lui: „Am o soţie minunată, doi copii care-mi încălzesc sufletul, Gloria, care e actriţă şi care mi-a fost chiar colegă de scenă şi de film, şi Alexandru, care e finanţist, locuieşte la Londra şi lucrează ca manager la cea mai mare bancă din Anglia, ginerele meu, soţul Gloriei, şi nora mea, soţia lui Alexandru, care mi-a dăruit o nepoţică splendidă, Amelia Grace, dar nu sunt fericit. Problemele de sănătate şi neputinţa fizică m-au destabilizat profund“, povestea el, în Formula As. 

Un dor incurabil

Pe lângă suferinţa fizică atât de invocată, Vladimir Găitan era măcinat şi de una sufletească, tot incurabilă,  după cum însuşi a mărturisit: dorul. „Regret că băiatul meu nu şi-a găsit locul aici, în România. Aş fi vrut să stau cu nepoţica mea pe genunchi mai des. Întâlnirile noastre de câte trei zile, la nu ştiu cât timp, nu pot să lege relaţia dintre bunic şi nepot. Şi asta mă doare îngrozitor. Toate lacrimile astea interioare simt cum mă erodează“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite