Florin Busuioc se simte bine, dar i s-ar putea implanta încă un stent

Florin Busuioc se
simte bine, dar i s-ar

putea
implanta încă un stent

Florin Busuioc FOTO Pro TV

Actorul şi prezentatorul de televiziune Florin Busuioc , în vârstă de 56 de ani, se află în continuare internat în spital după ce în urmă cu două săptămâni a suferit un infarct şi i s-a montat un stent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că actorul se simte bine, dar mai are nevoie de montarea unui al doilea stent şi, cel mai probabil, intervenţia chirurgicală va avea loc în această săptămână. 
 
Îmbucurător este faptul că Busu nu mai este dependent de aparate şi se poate mişca, făcând chiar câţiva paşi prin salon, însă, contrar celor anunţate anterior, se pare că vedeta va mai sta câteva zile la Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“. 
 
Informaţii contradictorii
 
Vestea vine după ce sâmbătă au apărut informaţii că Busu ar urma să fie externat, medicii fiind de părere că starea lui este stabilă şi nu mai este cazul să fie ţinut sub supraveghere medicală. Surse citate de wowbiz.ro au declarat că vedeta Pro TV se simte bine din punct de vedere fizic, dar pentru a nu risca producerea unui nou infarct va face un tratament cu medicamente destul de puternice, inclusiv anticoagulante, şi va trebui să ţină cont de sfaturile medicilor, printre care se numără şi cel privind renunţarea la ţigări şi la alcool. De asemenea, o lungă perioadă de timp, Busu nu mai are voie să depună efort fizic. 
 
Florin Busuioc a suferit un infarct pe 6 noiembrie, la finalul unui spectacol de teatru jucat pe scena Filarmonicii Oltenia din Craiova.  Recuziterul Alex Ciuică a fost cel care, coordonat prin telefon de un echipaj SMURD, a făcut primele manevre de resuscitare. Ulterior, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde dr. Paul Traşcă i-a montat un stent. La operaţie au participat şi medicul rezident Eugen Ţiereanu şi Emilia Goanţă, medicul care se ocupă de partea de dispozitive implantabile.
A doua zi, actorul a fost transportat cu un elicopter la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu“, unde este internat în continuare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: