Dan Negru, reacţie în cazul copilului decedat la un spital privat din reţeaua Sanador: „Dacă murea într-unul de stat era jihad“
0Dan Negru (47 de ani) a reacţionat cu privire la cazul copilului care a murit la un spital privat din reţeaua Sanador, din Capitală, în urma unei intervenţii care ar fi trebuit să fie una de rutină, printr-o postare pe pagina personală de Facebook.
Vedeta Antenei 1 a criticat reacţia reprezentanţilor spitalului privat din reţeaua Sanador, din Capitală, cu privire la cazul copilului decedat în urma unei operaţii de rutină. Aceştia au au explicat că „s-au respectat toate procedurile“.
Dan Negru a comparat situaţia cu un episod dintr-un cunoscut serial de televiziune, „Doctor House“ şi e de părere că reprezentanţii spitalului ar fi trebuit ca, înainte de toate explicaţiile oferite, să ceară scuze pentru că „un copil le-a murit în casă“.
În plus, prezentatorul menţionează faptul că, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-un spital de stat, scandalul ar fi luat o altă amploare: „Un copil a murit intr-un spital privat. Dacă murea într-unul de stat era jihad“.
„Nu mă pricep la medicină, dar am văzut prin ziare comunicatul ălora de la spitalul privat despre moartea copilului. Cum că „s-au respectat toate procedurile“ şi că presa ar trebui să se abţină de la «acuzaţii defăimătoare». Asta mi-a amintit de episodul în care dr. House -înainte de a-i explica unei mame că i-a murit copilul- s-a dus şi a luat-o în braţe. Ăştia de la spitalul ăla scump, înainte de a ameninţa presa şi de a se acoperi cu hârtii ar fi trebuit să-şi ceră iertare că un copil le-a murit în casă.Cu regretul ăsta trebuia sa înceapă orice comunicat...“, a fost mesajul prezentatorului.
Un copil a murit la un spital privat din reţeaua Sanador, din Capitală, în urma unei intervenţii care ar fi trebuit să fie una de rutină. Micuţul a fost operat de hernie inghinală sâmbătă după amiază şi a murit duminică.
Raportul preliminar al controlului efectuat de DSP Bucureşti la clinica privată a constatat că s-au respectat procedurile igienico-sanitare.
„A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatate pacientului, condiţiile de igienă din secţia AŢI pediatrie, sterilitatea şi produsele biocide utilizate”, notează documentul. Totuşi, MS a decis sesizarea Colegiului Medicilor din România pentru a verifica şi conduita terapeutică în acest caz.