Ben Affleck a evocat filmările la „The Justice League” drept „cea mai îngrozitoare experienţă”

Ben Affleck a evocat filmările la „The Justice League” drept „cea mai îngrozitoare experienţă”

Ben Affleck FOTO Arhivă

Actorul Ben Affleck, 49 de ani, a povestit într-un interviu pentru Los Angeles Times, publicat online, că filmările din 2017 la „The Justice League” au reprezentat cea mai „îngrozitoare experienţă” a sa.

Filmările nu au fost singura cauză a acestei „experienţă proaste” pentru actor.

„A fost o experienţă proastă din cauza mai multor lucruri: propria mea viaţă, divorţul, faptul că eram departe prea des, agendele complicate şi tragedia personală a lui Zack (Snyder) - (fiica sa Autumn s-a sinucis în 2017), şi refilmările. A fost într-adevăr cea mai rea. A fost îngrozitor. Tot ceea ce am detestat la asta, până în punctul în care am spus „Mă opresc”. 

Haosul din spatele filmului este cunoscut. Zack Snyder a anunţat în 2017 că părăseşte proiectul după moartea brutală a fiicei sale (căreia filmul îi este dedicat). De asemenea, plicitisit de discuţiile cu Warner de a face filmul mai comic, după succesul foarte seriosului „Batman vs Superman”, Snyder ia decizia de a pleca lăsând cheile de la Batmobile lui Joss Whedon. Acesta modifică tonul general. 

Lansat în 2017, „The Justice League” este un eşec, atât de critică, cât şi comercial, suscitând furia fanilor lui Snyder, care au cerut patru ani o lansare a versiunii imaginată de regizor. 

De atunci, filmul a fost lansat într-o nouă versiune care durează încă patru ore, în conformitate cu viziunea lui Zack Snyder. 

„The Justice League” spune cum Batman (Ben Affleck), Superman, (Henry Cavill), Wonder Woman (Gal Gadot), Aquaman (Jason Momoa), Flash (Ezra Miller) şi Cyborg (Ray Fisher) se vor alia contra lui Darkseid (Ray Porter), Steppenwolf (Ciarán Hinds) şi DeSaad (Peter Guinness) pentru a salva lumea de la distrugere.

Ben Affleck va relua costumul de Batman în „The Flash”. În prezent este pe afişul celui mai recent film de George Clooney „The Tender Bar”, difuzat pe Amazon Prime.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările