Uniunea Studenţilor, despre viitoarea Lege a Educaţiei: Conţine modificări nefezabile

Uniunea Studenţilor, despre viitoarea Lege a Educaţiei: Conţine modificări nefezabile

FOTO Arhivă

Uniunea Studenţilor din România susţine că unele dintre reformele propuse de viitoarea legislaţie în domeniul educaţiei, sunt de fapt „acţiuni sau modificări nefezabile”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii studenţilor propun, la rândul lor, unele modificări pe care le consideră „implementabile şi cu impact real asupra îmbunătăţirii actului educaţional”, între acestea numărându-se posibilitatea ca studenţii să convoace Senatul Universitar, obligaţia Ministerului Educaţiei de a se consulta permanent cu federaţiile studenţeşti legal constituite, decontarea integrală a tarifului la transportul feroviar pentru studenţi sau „descurajarea discriminării în sistemul superior de învăţământ”.


Uniunea Studenţilor din România anunţă că susţine 12 amendamente în ceea ce priveşte viitoarea Lege naţională a învăţământului superior, reprezentanţii acestei asociaţii considerând că forma actuală a proiectului de lege „conţine hibe, iar anumite aspecte intră în contradicţie cu misiunea de a crea un sistem educaţional transparent, competitiv şi echitabil”.  

Studenţii sunt de părere că proiectul „a propus ca reforme educaţionale anumite acţiuni sau modificări nefezabile” , ei anunţând, în acest context, patru dintre amendamentele pe care Uniunea le propune  

Astfel, ei cer ca legea să acorde studenţilor posibilitatea de convocare a Senatului Universitar, ei considerând acest aspect drept „o reformă imperativă, căci, pot exista permanent probleme presante pentru studenţi, care, în perspectiva altor membri ale acestor organe decizionale, să nu prezinte un interes sporit, astfel încât, orice probleme de natură studenţească ce necesită o atenţie metodologică, să fie discutate mult prea târziu, sau, deloc”.  

Uniunea Studenţilor susţine, de asemenea, că viitoarea lege ar trebui să prevadă obligaţia Ministerului Educaţiei de a se consulta permanent cu federaţiile naţionale legal constituite, „astfel încât, acestea să fie informate constant referitor la modificările ce pot apărea, să ofere feedback şi să informeze în mod corect studenţii pe care acestea îi reprezintă”.  

Al treilea amendament se referă la „descurajarea discriminării în sistemul superior de învăţământ prin crearea unei metodologii concrete care să menţioneze consecinţele acestor tipuri de acţiuni”.  

În acest sens, studenţii solicită un set clar de acţiuni menite să limiteze discriminarea. 

Totodată Uniunea Studenţilor din România cere decontarea integrală a tarifului la transportul feroviar pentru studenţi considerând că „ar stimula şi încuraja, în primul rând, respectarea conceptului de învăţământ echitabil şi incluziv pentru o categorie socială vulnerabilă, adică studenţii”.  

„Prin asigurarea unei facilităţi atât de mari printr-un cost atât de mic raportat la PiB-ul ţării, avem o situaţie de cost-beneficiu ce ar fi favorabilă promovării educaţiei şi participării active în cadrul învăţământului superior”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Uniune.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările