România lipsește din Top 500

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile din America domină şi clasamentul experţilor chinezi. Nicio instituţie din România nu se află în acest top 500 universităţi. The Academic Ranking of World Universities este realizat încă din 2003 de către Universitatea Jiao Tong din Shanghai.

De anul trecut, clasamentul nu mai este realizat de specialiştii de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai, ci de o organizaţie independentă de consultanţă, Shanghai Ranking Consultancy.

Topul compară 1.200 de instituţii de învăţământ superior din lume, potrivit unei formule care ţine cont de numărul absolvenţilor care au câştigat Premiul Nobel, Premiul Fields Medal - cea mai importantă distincţie pe care o poate obţine un matematician -, numărul studiilor publicate în cele mai relevante reviste ştiinţifice, cum ar fi „Nature and Science", dar şi performanţa academică a universităţii. Astfel, se obţin numele primelor 500 de universităţi competitive din lume.

Citeşte şi:

De ce nu avem nicio universitate în top 500 online?

Calitate în sua și anglia

Pe primele trei locuri se situează Harvard, Stanford şi Universitatea din California, Berkeley, iar pe patru, Cambridge din Marea Britanie. Pe continente, America de Nord are 184 de universităţi în top 500, Europa are 208, zona Asia-Pacific are 106, iar Africa 3.

În Europa, primele două universităţi din clasament sunt britanice: Cambridge şi Oxford, urmate de University College London şi Institutul Federal de Tehnologie din Zürich, Olanda. Şi ţările din zona noastră stau destul de bine - Ungaria şi Polonia au câte două universităţi în top 400, Cehia are chiar o instituţie de învăţământ superior în top 300, iar Slovenia una în top 500, spre deosebire de România, care nu a reuşit nici anul acesta să ajungă în top.

Topul Shanghai pe 2010, dat publicităţii în această lună, a fost împărţit în două clasamente de profiluri reale şi umaniste. Primele 10 locuri în topul tehnic sunt ocupate de facultăţi din America, Marea Britanie şi Franţa. În schimb, topul primelor 10 universităţi de ştiinte sociale este dominat de americani; pe primul loc se situează Harvard, urmat de Universitatea din Chicago.

Specialiştii de la Universitatea din Shangai N.C. Liu şi Y. Cheng au realizat la început clasamentul pentru a vedea diferenţa dintre universităţile chineze şi cele pe de pe alte continente.

Primele 5 universităţi - top Shanghai

1 Universitatea Harvard, Massachusetts, SUA
2 Universitatea California, California, SUA
3 Universitatea Stanford, California, SUA
4 Institutul de Tehnologie Massachusetts, SUA
5 Universitatea Cambridge, Marea Britanie

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite