Încă de la începutul scandalului legat de doctorat, Victor Ponta şi acoliţii lui (Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Sorin Cîmpeanu etc.) au luat decizii ce au lezat profund obişnuinţele academice şi procedurile legale. Să ne amintim cum s-a desfiinţat Consiliul general al CNATDCU şi a fost înscăunat printre şefi Sorin Cîmpeanu, să ne amintim cum odioasa Ecaterina Andronescu (care se află încă în libertate) a adus numeroase modificări Legii educaţiei, sau cum Consiliul Naţional de Etică a decis că teza nu a fost plagiată (în răspăr faţă de decizia Comisiei de etică a Universităţii din Bucureşti).

Este uimitor să vedem cum prim-ministrul al României nu ştie că o simplă scrisoare de renunţare nu are nici o valoare juridică, neproducând nici un fel de efect (a propos: teza de doctorat a lui Victor Ponta este în domeniul ... Drept). Este uluitor să vedem cum un doctor în drept nu cunoaşte faptul că titlul de doctor se acordă şi se retrage numai prin ordin al Ministrului Educaţiei, la propunerea CNATDCU.

Între timp, premierul a aflat, aşa că după două săptămâni, la şedinţa de guven din 29 decembrie, s-a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care să se aducă modificări Legii educaţiei naţionale în sensul că un doctor în ştiinţe poate renunţa oricând doreşte la titlul său de doctor. Dar lucrurile sunt extrem de ciudate, chiar şi în condiţiile în care ordonanţa va fi aprobată de Parlament şi apoi promulgată de Preşedinte (am serioase dubii că se va întâmpla aşa ceva). Pe lângă considerentele juridice (pe care specialiştii în drept, sunt convins, nu vor întârzia să ni le arate), acest proiect ridică grave probleme cu privire la conduita morală şi academică. Un titlu de doctor este acordat unei persoane ca recunoaştere a activităţii sale de cercetare, venind deci după mai mulţi ani de formare academică. Titlul de doctor certifică abilităţile de cercetare, faptul că persoana respectivă ştie să conducă o cercetare, să comunice rezultatele cercetării, toate aceste în condiţiile respectării metodologiei cercetării şi eticii cercetării. Astfel, studentul doctorand are obligaţia să cunoască legislaţia din domeniu, inclusiv Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, Codul studiilor de doctorat, Legea educaţiei etc. În caz că aceste documente nu s-au studiat în facultate (de exemplu, noi, la departamentul de Filosofie al Universităţii din Craiova, avem un curs la master dedicat Metodologiei şi eticii cercetării), conducatorul de doctorat are obligaţia de a veghea la respectarea metodologiei şi eticii cercetării.

În condiţiile în care nimic din toate acestea nu a respectat Victor Ponta (şi nici conducătorul său de doctorat, Adrian Năstase), e simplu să renunţe la titlu. Practic, cele 19 rânduri ale scrisorii de renunţare, este posibil să fie singura contribuţie a lui Victor Ponta la doctorat. În atari condiţii, este trist să vedem cum întreaga activitate academică este aruncată în derizoriu. Tăcerea instituţiilor, organismelor, revistelor academice etc. nu ar trebui luată de Victor Ponta în sensul că se acceptă bizareriile făcute de el şi de slugile lui sistemului de educaţie şi, astfel, năruirii bazei societăţii româneşti.

Dar dincolo de implicaţiile etice ale lungului scandal cu privire la doctoratul lui Victor Ponta (să nu uit: deşi a declarat că a înţeles mesajul alegătorilor de la 16 noiembrie, se dovedeşte că lupul Ponta nu poate să-şi schimbe decât eventual părul, căci năravurile sunt prea adânc înfipte în fiinţa lui), scrisoarea din 16 decembrie arată extrem de limpede un aspect important. Victor Ponta scrie că ,,După ce voi părăsi viaţa politică îmi doresc să iniţiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”. Avem aici negru pe alb, cu scrisul său şi cu semnătura sa, acceptarea (mărturisirea) faptului că teza de doctorat a fost plagiată.

Pe baza acestui autodenunţ public, toate procedurile ar trebui reluate: Comisia Naţională de Etică ar trebui să ia act de recunoaşterea faptului că teza e plagiată şi să dea o decizie în acest sens; apoi, CNATDCU are obligaţia să întocmească un referat prin care să solicite ministrului educaţiei retragerea titlului de doctor (aşadar, nu e nevoie de nici o ordonanţă de urgenţă care să se batjocorească, în plus faţă de ce s-a făcut până acum, actuala Lege a educaţiei).

Pasul următor e limpede, în condiţiile în care plagiatul se pedepseşte în toată legislaţia românească, iar furtul constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea. Într-un stat de drept, adică un stat al domniei legii, aşa ar trebui să se întâmple, atât pentru îndreptarea lucrurilor, cât şi pentru prevenirea unor fapte asemănătoare (vezi cazul primăriţei de Craiova, dispreţuitoarea Olguţa Vasilescu). Înclin să cred că firava noastră democraţie începe să fie pregătită pentru a nu mai tolera minciuna, furtul şi fărădelegile. A pune la baza societăţii valorile fundamentale ale civilizaţiei (adevărul, binele, dreptatea, fericirea etc.) reprezintă în continuare un deziderat pentru care merită să milităm, atât împreună cât şi fiecare dintre noi, zi de zi şi ceas de ceas.