Cercetarea românească sub lupa revistei „Nature“. Radu Marinescu: „S-a extirpat chirurgical tot ceea ce înseamnă evaluare calitativă“

Cercetarea românească sub lupa revistei „Nature“. Radu Marinescu: „S-a extirpat chirurgical tot ceea ce înseamnă evaluare calitativă“

Ministrul pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, puşi sub lupă de articolul din Revista „Nature“        FOTO: Adevărul

Revista „Nature“ a publicat miercuri o analiză plecând de la nemulţumirea cercetătorilor legată de tăierea fondurilor, în aprilie 2013, în care arată că „cercetarea din România este în cădere liberă“. Cercetătorii români invitaţi, joi, la Adevărul Live, au criticat schimbarea regulilor în timpul jocului în sistemul universitar şi tăierea bruscă a fondurilor alocate proiectelor de cercetare.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 12:08 - Radu Marinescu: „Cu siguranţă că ar fi nevoie de mai mulţi bani în România pentru cercetare, însă alocarea de bani nedublată de criterii aliniate cu standardele internaţionale şi de un sistem stabil şi coerent va duce la risipirea acelor fonduri.“

UPDATE 12:00 - Vladimir Martinuşi: „În România mi-ar mai fi trebuit două job-uri ca să am din ce trăi, salariul maxim pe care l-am avut ca asistent universitar era de maxim 1.700 de lei, iar după tăieri, aş fi avut 1.200-1.300 de lei.“

UPDATE 11:55 - Dumitru Oprea, senator şi membru al Comisiei de Învăţământ - „Dacă un întreg sistem a fost prăvălit în trei zile, de ce ne miră că cercetarea a fost redusă la tăcere în şase luni? Când regulile se schimbă în timpul jocului, este normal oamenii care trăiesc din cercetare să fie dezamăgiţi. Creativitatea şi inovarea nu se realizează la întâlniri cu asociaţia dăscălimii române. (...) E un trend foarte păgubos ce se întâmplă, noi nu mai avem legislativ. Am aflat şi eu că s-au pus la cale mai multe schimbări de către executiv, dar nu ştiu după ce criterii. Ordonanţa 92 a desfiinţat elementele cheie ale Legii Educaţiei din 2011. (...) Copiii care fac naveta la şcoală şi tinerii cercetători au cel mai mult de pierdut, iar noi, legislativul, ne-am ocupat până acum de ordonanţe de urgenţă, nu de legi.“

UPDATE 11:50 - Radu Marinescu: „După ce posturile scoase la concurs în sistemul universitar s-au publicat în Monitorul Oficial, s-a publicat după cinci-şase zile şi schimbarea criteriilor pentru ocuparea lor. (...) Problema este atunci când aplici regulile retroactiv, s-a extirpat chirurgical tot ceea ce înseamnă evaluare calitativă“.

UPDATE 11:37 - Liviu Giosan, fondator AD ASTRA: „Ecaterina Andronescu şi Mihnea Costoiu nu au nicio treabă cu cercetarea românească şi totuşi au fost puşi la conducerea sistemului de educaţie. Ar trebui ca numai profesioniştii să fie lăsaţi să gestioneze educaţia din România“.

UPDATE 11:35 - Vladimir Martinuşi, post doctorand la Israel Institute of Technology: „Noi suntem într-o piesă de teatru de genul „O scrisoare pierdută“. Mie mi se pare că situaţia este absolut înspăimântătoare, fiindcă nu există nicio modalitate de a-i sprijini pe tinerii cercetători să rămână să lucreze la noi în ţară. (...) Eu nu m-aş întoarce să fac cercetare în România, mi s-a spus că domeniile mele de cercetare (astrodinamica, adică zborul în formaţie al sateliţilor) nu au nicio aplicaţie practică şi nu am primit fonduri pentru cercetarea mea, dar israelienii au considerat că merită şi aşa m-am mutat în Israel. (...) În România mă mai întorc numai în vacanţă“.

UPDATE 11:30 - Radu Marinescu, fostul vicepreşedinte la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS): „După ce s-a desfăşurat acea evaluare a competiţiei în care au participat cercetători cu proiectele lor, am fost informaţi că s-au redus fondurile pentru anumite tipuri de proiecte şi că urmează să fie finanţate doar 15% din ele. (...) Au fost tăiate în jur de 55% din fonduri, ni s-a spus că fondurile acestea au fost amânate şi vor fi acordate peste un an. (...) Nu pot să vă spun exact care a fost suma de bani, însă în mod sigur nu se iau bani de la construirea laserului de la Măgurele. Prin aceste schimbări bruşte, neanunţate, fără nicio consultare, s-a introdus o neîncredere în întreg sistemul de cercetare din România. Aceasta este problema cea mare, nu cum va aloca guvernul banii în viitor, adică alocarea bugetară în general. (...) Comunicarea dintre noi şi Ministerul Educaţiei nu a existat de niciun fel, am încercat să luăm legătura cu conducerea ministerului. (...) Ei ne-au asigurat că va exista finanţare pentru 2013 cum a fost şi pentru 2012, însă brusc, situaţia s-a schimbat. (...) Cred că asta spune mult despre modul în care politicienii abordează cercetarea în România“.

UPDATE 11:20 - Alison Abbott, revista „Nature“: „Este interesul revistei Nature să apară articole despre situaţia cercetării, inclusiv din sistemul universitar din România. (...) Au mai fost cazuri similare în Bulgaria şi în Italia şi noi scriem despre toate cazurile de genul acesta. Nu avem o agendă politică, nu vizăm politicieni şi nu tratăm numai cazuri de politicieni, suntem o revistă ştiinţifică. (...) Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, dar sper că atunci când lucrurile astea sunt făcute publice, atunci puţin câte puţin, astfel de măsuri vor deveni de neacceptat pentru publicul mai larg.“


Revista Nature a publicat miercuri o analiză privind tăierea fondurilor alocate proiectelor de cercetare din România, din această primăvară, arătând că modificările legislative operate de noua conducere a Ministerului Educaţiei în cercetare şi în învăţământul universitar afectează calitatea educaţiei. Fostul ministru Ecaterina Andronescu susţine că articolul este unul ”politic”.

Despre felul în care a ajuns cercetarea din România să fie criticată în prestigioasa revistă internaţională şi schimbările pregătite în sistemul universitar românesc vom discuta la emisiunea Adevărul Live, de la ora 11.00.

La discuţie vor participa prin Skype atât autoarea articolului apărut în „Nature“, Dr. Alison Abbott, cât şi o seamă de cercetători români din ţară şi de peste hotare: Liviu Giosan, preşedinte fondator al AD ASTRA, Asociaţia Cercetătorilor Români din Străinătate şi blogger adevarul.ro, Vladimir Martinuşi, post doctorand la Israel Institute of Technology, cea mai mare universitate în domeniul tehnologic din Israel şi Radu Marinescu, vicepreşedinte la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi cercetător la Universitatea Politehnică din Timişoara.

Prin telefon ni se vor alătura fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vizată direct de articolul din „Nature“, şi Dumitru Oprea, senator în comisia de învăţământ din Senat şi fost rector la  Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi. 

 


Intitulată „Cercetarea din România, în cădere liberă“, analizapublicată luni, 21 august, în prestigioasa revistă internaţională de ştiinţă „Nature“, arată că deciziile dereducere a fondurilor alocate proiectelor de cercetare aflate în derulare deja, operate în aprilie 2013, afectează nivelul cercetării din România.

Autorul articolului pleacă de la povestea unui cercetător român în domeniul biologiei, Ioan Ovidiu Sîrbu, care povesteşte că s-a întors în România să facă cercetare în baza criteriilor de selectare a proiectelor de cercetare din 2011, ”exclusiv pe performanţă”.

Analiza povesteşte traseul demisiei în bloc a membrilor Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, la scurt timp după anunţul tăierii fondurilor alocate cercetării şi al schimbării criteriilor de acordare a granturilor, demisie susţinută de o petiţie adresată premierului şi semnată de peste 900 de persoane.

De asemenea, autorul articolului a recut în revistă toate modificările aduse Legii Educaţiei Naţionale din iarna lui 2012, de la preluarea Ministerului Educaţiei de Ecaterina Andronescu şi ulterior de Mihnea Costoiu, fost rector la Politehnica din Bucureşti şi în prezent ministrul delegat pentru Învăţământ Superior.

De altfel, articolul arată că oamenii de ştiinţă români îi consideră pe cei doi oficiali români artizanii schimbărilor care au slăbit calitatea educaţiei în România şi au atras nemulţmirea mediului academic.


UPDATE Demisiile celor 17 membri ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice au fost depuse la Ministerul Educaţiei, care vrea fonduri suplimentare pentru cercetare

Cei 17 membri ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), în frunte cu preşedintele CNCS, doctorul Mihai Dima, şi-au semnat luni după-amiază demisiile. Acestea  se află în momentul de faţă pe masa ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, conform declaraţiilor date adevărul.ro de către Dima.

UPDATE Demisie în bloc a membrilor Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Motivul: reducerea drastică a finanţării proiectelor de cercetare

Membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) au anunţat că demisionează în bloc din organismul care asistă Ministerul Educaţiei în coordonarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România. Ministerul Educaţiei susţine că ”a depus toate eforturile pentru demararea finanţării cercetării - dezvoltării - inovării”.

Legea Educaţiei Naţionale, modificată pe furiş în ultima şedinţă a Guvernului Ponta 1 în favoarea rectozaurilor

În ultima şedinţă a Guvernului Victor Ponta 1, de marţi, Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică radical Legea Educaţiei Naţionale aşa cum a fost gândită de fostul ministru Daniel Funeriu şi restaurează vechiul sistem, în care rectorii pot fi şi parlamentari, şi pensionari.

INTERVIU Daniel Funeriu acuză: „Modificarea Legii Educaţiei este în interesul fabricilor de diplome”

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu susţine că măsura Executivului Ponta de a-i obliga pe învăţători şi educatori să obţină o diplomă de licenţă până în 2018 dacă vor să rămână titulari pe post îi obligă pe oamenii buni, vechi, din sistem să obţină pe cheltuiala lor „o bucată de carton”, favorizând „fabricile de diplome”.

Ecaterina Andronescu: „În Legea Educaţiei asumată de PDL există o serie de aberaţii”

Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al PSD, susţine că „aberaţiile” din actuala Lege a Educaţiei, fac parte din proiectul legislativ asumat de PDL. Prin acestea se numără şi condiţia care îi obligă pe învăţători şi educatori să deţină o diplomă de facultate.

UPDATE EXCLUSIV O nouă lege a Educaţiei: autonomie universitară sporită, după modelul german. Funeriu: "Se mafiotizează sistemul"

Universităţile din Germania, unele vechi de sute de ani şi cu o reputaţie recunoscută la nivel mondial, beneficiază de o autonomie universitară care le dă rectorilor dreptul să anuleze titluri de doctor şi să emită diplome numai cu ştampila instituţiei de învăţământ superior care a emis-o, lucru care ar putea ajunge realitate şi în sistemul din România, în urma modificărilor pregătite de parlamentari.

Abramburicii

Dacă n-aţi avut şansa să o auziţi plângând pe Ecaterina Andronescu, fost ministru etern al Educaţiei, merită să pierdeţi o oră din viaţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: