Şcoala de comerţ cu diplomă europeană din Bucureşti
0
Un curs universitar pe model francez pregăteşte anual, la Bucureşti, între 25 şi 30 de tineri români în tainele afacerilor. Diplomele sunt recunoscute în Uniunea Europeană, iar studenţii au asigurat, la absolvire, un loc de muncă avantajos.
La 22 ani de ani, Andrei Lenart, din Oneşti (judeţul Bacău), are atitudinea şi privirea sigură a celui care ştie ce are de făcut. Este student în anul II la unica instituţie de învăţământ superior din România care îmbină teoria şi practica, în proporţii egale, în domeniul afacerilor: CEFORA Business School.
E o şcoală pe model franţuzesc, cu trei ani de studii, care dă burse tuturor studenţilor în primii doi ani şi diplomă de licenţă după al treilea, recunoscută în Franţa şi în toată Europa occidentală.
Studenţi doar cu admitere
„Chiar m-am gândit că aş putea urma un master în Franţa, în caz că lucrurile nu ar merge bine aici. Nu că n-ar merge bine“, spune Andrei, care lucrează deja part-time la Michelin, firmă care îi plăteşte şi şcolarizarea. La fel, alte corporaţii multinaţionale ori mari firme franţuzeşti plătesc taxele de şcolarizare pentru toţi cei 30 de studenţi ai şcolii care este situată vizavi de Politehnica bucureşteană. Dar acesta ar fi planul „B“, de care Andrei nu crede că va avea nevoie vreodată. El a ales de la bun început firma de anvelope, dar şi firma de anvelope l-a ales pe el pentru a fi format ca angajat Michelin.
Şcoala pe model francez presupune o admitere destul de riguroasă, în vară, ca şi la celelalte universităţi, cu cel puţin două interviuri consecutive. Primul are loc la şcoală, al doilea – la firma care ar urma să plătească pregătirea fiecărui înscris. Apoi, doi ani de cursuri şi de practică: alternativ, câte o săptămână.
Un sistem foarte diferit faţă de cel tradiţional universitar românesc în care se face multă teorie, uneori inutil de multă, şi aproape deloc practică, îşi aminteşte Andrei, care, iniţial (în 2010), a ajuns în Bucureşti ca student la ASE, la Administraţie şi Management Public. „Aveam, de mult, o pasiune pentru motoare. Mi-am cumpărat de altfel prima motocicletă pe la 14 ani, când tocmai terminasem clasa a VIII-a. Şi apoi, lucrurile se leagă: vinzi ceva, cumperi altceva, banii se mişcă şi se înmulţesc“, explică Andrei pasiunea lui pentru motociclete şi comerţ.
Mediu francofon, limba de lucru — engleza
Student la ASE, Andrei„a auzit“ de CEFORA de la prieteni şi de pe internet, iar ideea l-a tentat. Ţinând cont de pasiunile sale, a ales Michelin şi a fost acceptat fără probleme. „În orice caz, dacă nu găseşti tu ceva care să ţi se potrivească, îţi găseşte şcoala“, spune tânărul, care mărturiseşte, pe de altă parte, că nu ştie prea bine limba franceză. Dar nici nu trebuie, pentru că în toate companiile limba de lucru este engleza, iar dacă ai nevoie de franceză pentru a avansa ori pentru a te specializa pe un anumit domeniu, se fac traininguri.
Nu a renunţat complet la ideea de a termina, într-o bună zi, şi ASE. Şi-a „îngheţat“ studenţia acolo şi poate că la un moment dat va lua şi diploma de absolvent al universităţii din Piaţa Romană, deşi are mari îndoieli că i-ar mai folosi la ceva.
Oricum, şcoala pe care o urmează acum este cum nu se poate mai diferită faţă de cea de la stat: „Aici facem tot timpul lucruri practice, studii de caz, ceea ce ne permite să înţelegem cum funcţionează lucrurile, spre deosebire de facultatea de stat, unde era aproape exclusiv teorie. Iar cursurile sunt destul de asmănătoare ca parcurs academic: marketing, management, comunicare (inclusiv cursuri de oratorie sau public speaking), negociere (inclusiv în limba engleză), cursuri economice şi de limbi străine“.
Cultul seriozităţii
Prezenţa la cursuri trebuie respectată cu religiozitate: trei întârzieri înseamnă o absenţă, la trei absenţe se poate anula contractul. Notele sunt pe model francez, de la 1 la 20, iar studenţii admişi sunt plătiţi ca să vină la şcoală: 150 de euro/lună în primul an, 200 de euro/lună în doilea an. În al treilea an, însă, studenţii sunt aşteptaţi să achite o taxă anuală de 650 de euro.
„Nu prea poţi spune că poţi strânge banii în primii doi ani ca să-l finanţezi pe al treilea. Traiul în Bucureşti e totuşi, destul de scump: 200 de euro pe lună, aici, nu înseamnă mare lucru“, spune Andrei, care se pregăteşte să încheie al doilea an de studiu la şcoala de afaceri pe model francez.
El nu-şi face totuşi griji privind cum îl va plăti pe cel de-al treilea. „La anul vom putea lucra cu program întreg şi mă aştept ca salariul la Michelin să nu fie deloc unul prost. Deja am multe responsabilităţi la companie, sunt la departamentul de formare comercială, ajut la traininguri, la organizarea de târguri de joburi... Iar foştii absolvenţi CEFORA sponsorizaţi de companie sunt foarte bine, lucrează tot în firmă. Doi sunt responsabili pe Control de Gestiune, alţi doi s-au dus pe vânzări.“
Nicolas Combat, directorul şcolii, a fost diplomat
Întreprinderile nici nu mai au răbdare ca studenţii să-şi încheie pregătirea, încearcă să-i recruteze înainte de finalul cursurilor. (...) Uimirea noastră este că, din 2006, suntem tot singurii care practicăm acest tip de educaţie în România. Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm (n.r. – la Ministerul Educaţiei) este viziunea îngustă a politicilor de formare a resursei umane. 1,2 milioane de tineri se formează prin această metodă în Germania, numai 30 de tineri în România.
Nicolas Combat, directorul CEFORA
Francezul care „scoate“ profesionişti români
„Nu avem şomeri printre absolvenţi“, se mândreşte fondatorul şi directorul CEFORA, Nicolas Combat, un fost funcţionar al Ambasadei Franţei la Bucureşti, căruia i-a plăcut atât de mult România, încât a decis să rămână aici. „Iar uneori întreprinderile nici nu mai au răbdare ca studenţii să-şi încheie pregătirea, încearcă
să-i recruteze înainte de finalul cursurilor“, adaugă el.
Unde au ajuns cei mai buni absolvenţi din cele patru promoţii? Cristian Tocaci e responsabil achiziţii în centrala CORA, Alina Crivăţ – director de agenţie BRD.
Fostul diplomat precizează că Şcoala de Business de pe platforma vechii întreprinderi de confecţii APACA, înfiinţată în 2006, a apărut din nevoia firmelor (iniţial) francofone din România de a avea personal înalt calificat şi nu doar deţinători de diplome universitare care nu ştiu să facă practic mare lucru. „Uimirea noastră este că suntem tot singurii care practicăm acest tip de educaţie universitară profesională“, spune Nicolas Combat cu un zâmbet. Între timp, numărul firmelor care finanţează procesul educativ s-a mărit continuu, de la un an la altul, companiile nefiind, de altfel, exclusiv francofone.
Diplomă recunoscută în Franţa, nu şi în România
Acum, instituţia are parteneriate cu Michelin, Sephora, Lafarge, Maped, Carrefour, Apollo Mod Distribution, Christian Dior Parfums, Expert Connection (partener Orange), Cora, Netzah Games. Deşi programul e dur pentru studenţi – ei nu pot absenta, fac alternativ o săptămână de cursuri, una de practică, având acelaşi orar cu salariaţii firmei unde se prezintă – rareori apar cazuri de abandon.
Partea goală a paharului: deşi e aici din 2006, iar programa şi rezultatele sale au convins Ministerul francez al Educaţiei să valideze diplomele, licenţa CEFORA nu e recunoscută în România. Cum sunt acum relaţiile cu autorităţile române? „Rela... ce?“, glumeşte Nicolas Combat. Apoi explică: „Aceste relaţii practic nu există. Suntem primiţi regulat la Ministerul Educaţiei, dar asta nu înseamnă că v-aş putea vorbi de relaţii bune sau proaste, pur şi simplu nu se întâmplă nimic“.
Şi continuă nemulţumit: „Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm în acest moment este viziunea îngustă, pe termen scurt, a politicilor de formare a resursei umane. 1,2 milioane de tineri se formează prin această metodă a educaţiei universitare profesionale în Germania, numai 30 de tineri şcoliţi prin aceeaşi metodă în România. Nu cred că merită să mai comentăm“.
Proiectul de licenţă practicat în multinaţionale
ll Sunt studenţii obligaţi să rămână angajaţii firmelor care le plătesc şcolarizarea? „Nicidecum“, explică Andrei Lenart (foto), „pe parcursul şcolii faci stagii la mai toate companiile partenere. Cursurile ne ajută când ieşim în practică şi invers; nu trebuie să tocim pentru examene deoarece noi am şi făcut ce am învăţat“.
Andrei are şi un exemplu: „Tocmai am avut un examen la Studii de Caz. Trebuia să mergem într-un hipermarket, oricare, şi să observăm o nişă, o oportunitate pentru un produs. Să-i facem o structură de preţ, o structură de promovare şi să unim totul, să vedem ce iese. Noi (n.r. – echipa din care a făcut parte) am fost în Cora Lujerului, ne-am uitat cam ce lipseşte: erau pastele italiene eco şi am încercat să facem ca şi cum le-am lansa. Am făcut o structură de preţ în care am inclus totul, de la producţie până la costul aşezării pe raft... Şi a fost OK. Am luat o notă bună la examen“.
„N-am stat pe gânduri“
Din felul în care povesteşte despre şcoală se vede că îi place cu adevărat ce face: „Ne învaţă să fim cu adevărat profesionişti. Nu că la ASE nu făceam nimic, făceam nişte prezentări, dar era prea simplu, puneai în ele doar din cărţi... Eu eram şi obişnuit să fac tot timpul ceva. Simţeam că trece timpul pe lângă mine. Când am auzit de şcoala asta, n-am stat pe gânduri“.
Vine şi comparaţia cu sistemul de stat: „Aici facem prezentări profesioniste, am trecut de PowerPoint, lucrăm cu Prezi, un program online mult mai interactiv. Iar pentru licenţă nu trebuie să scriem doar o lucrare ori să dăm vreun test, ci trebuie să gândim un proiect care să fie şi implementat în companie. Este obligatoriu, deci compania trebuie să fie de acord să-l pună în practică. E un cu totul alt nivel de responsabilitate. Foarte rar se întâmplă să rămână doar la nivel teoretic.“
Andrei Lenart este deja „acontat“ de Michelin, deşi încă n-a terminat cursurile şcolii de comerţ CEFORA
Aici facem lucruri practice, studii de caz, ceea ce ne permite să înţelegem cum funcţionează lucrurile. La facultatea de stat era aproape exclusiv teorie.
Andrei Lenart, cursant CEFORA
Se încarcă comentariile...
