Eleva din Braşov, acceptată la Medicină în Germania cu adeverinţa de Bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Velicu, tânăra din Braşov care a fost refuzată iniţial la medicină la Universitatea din Rostock, după ce autorităţile germane i-au respins adeverinţa de Bac, a fost acceptată până la urmă, după ce autoritatea germană care gestionează actele de studii ale străinilor a acceptat documentul care anul acesta înlocuieşte diploma originală de Bacalaureat.

Andreea Velicu, care primise acceptul la medicină la Universitatea din Rostock, şi chiar o bursă de la statul german, a primit iniţial un răspuns negativ când şi-a depus dosarul online pe platforma hochshulstart.de, prin care se fac admiterile la facultate în Germania, asemănător platformei UCAS din Marea Britanie. 

Despre cazul ei Adevărul a scris pe 24 iulie.

În răspunsul oficial, reprezentanţii universităţii i-au explicat tinerei că în Germania nu se acceptă adeverinţe în locul diplomelor originale de Bac. „Am crezut că vor fi acceptate adeverinţele în Germania, dar mie mi-au respins dosarul în prima fază şi acum aşteptăm un răspuns de la ZAB (Zentralstelle fur Auslandisches Bildungsweses, oficiul naţional german care se ocupă de studenţii străini)“, a spus atunci Andreea.

Mama Andreei ne-a declarat luni că, în cele din urmă, respectivul oficiu naţional german le-a răspuns că universitatea poate accepta adeverinţa de Bac emisă anul acesta prin ordin de ministru, după scandalul tipăririi diplomelor de Bac.

Bursieri din banii nemţilor, pe punctul de a fi respinşi din cauza lipsei diplomelor

„S-a rezolvat până la urmă, cei de la ZAB ne-au răspuns pe email şi au spus că poate fi luată în considerare adeverinţa respectivă. Aşa că fata va merge până la urmă unde şi-a dorit, la Medicină la Universitatea din Rostock. Ar fi fost culmea, mai ales că nu era doar fata mea, erau patru elevi foarte buni din România, foarte buni, cu bursă germană, care riscau să piardă locul la universităţile dorite”, ne-a povestit mama fetei.

„În jur de 50 de tineri din România au aplicat şi doar patru au fost selectaţi, printre care şi fata mea. Ca să înţelegeţi, statul german oferă doar 170 de astfel de burse la nivel mondial. Când am aflat de problema cu diplomele, am trimis în Germania o copie legalizată după adeverinţă, însă ni s-a răspuns că nu se acceptă“, a explicat atunci tatăl Andreei Velicu.

Platformă online pentru tinerii care au dificultăţi la înscrierea peste hotare

Pentru rezolvarea confuziei create anul acesta din cauza înlocuirii diplomelor de bacalaureat cu adeverinţe speciale, Grupul EDUCATIVA propune o soluţie care să vină în ajutorul viitorilor studenţi internaţionali: o platformă atât pentru elevii care au întâmpinat dificultăţi în comunicarea cu universităţile din străinătate, cât şi pentru reprezentanţii acestor universităţi, care pot găsi informaţii clare în limba engleză.

Mai mult decât atât, elevii români acceptaţi la studii în străinătate care au avut parte de dificultăţi în comunicarea cu universităţile pot apela la fomularul special creat pentru a-şi prezenta situaţia. Arda Antonescu, consilier educaţional în cadrul serviciului UNIVERSALIO al EDUCATIVA, va răspunde tuturor cererilor înregistrate şi va lua legătura cu reprezentanţii universităţilor în numele elevilor pentru a le explica în detaliu situaţia.

Adeverinţă de Bac în loc de diplomă în anul 2014

Absolvenţii de Bacalaureat din acest an sunt nevoiţi să utilizeze, pentru înscrierea la facultăţi, adeverinţe speciale eliberate de către unităţile de învăţământ. Asta pentru că ministerul a sistat colaborarea cu firma Romdidac, cea care a deţinut monopol asupra realizării diplomelor şcolare şi universitare, după ce DNA a declanşat, în octombrie anul trecut, o anchetă la această societate.

„Adevărul“ a dezvăluit în premieră modul în care Ministerul Educaţiei a dat firmei Romdidac, fără licitaţie, monopolul diplomelor. La 9 aprilie 2002, ministrul Ecaterina Andronescu a încheiat Convenţia nr. 29211/2002, prin care Romdidac a devenit furnizor unic al diplomelor. În aceeaşi zi, Andronescu a emis Ordinul intern 3.569 pentru toate unităţile de învăţământ, care stipulează că „gestionarea hârtiei speciale, precum şi tipărirea şi distribuirea formularelor de diplome/certificate sunt asigurate de SC Romdidac SA“. 


Pe aceeaşi temă:

Platformă EDUCATIVA pentru absolvenţii care au probleme în străinătate din cauza adeverinţei de Bac

Adeverinţa de Bac, refuzată de universităţile germane

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite