Simulare Bacalaureat 2021. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba şi literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Simularea examenului de Bacalaureat a început luni, cu proba de Limba şi Literatura română, fiind prima dintre probele pentru care anul acesta s-a organizat simulare. În clase au fost prezenţi 112.153 elevi din 147.056 câţi erau aşteptaţi.

Cinci elevi au fost eliminaţi din examene pentru că au încercat să copieze, potrivit datelor Ministerullui Educaţiei. 

La simularea examenului de Limba şi literatura română  au fost prezenţi 112.153 de elevi de clasa a XII-a şi a XIII-a. 

Potrivit aceleiaşi surse, nu au putut participa elevii din 78 de unităţi de învăţământ liceal aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori, reprezentând aproximativ 5% din numărul total de unităţi.

Elevii de la profilurile real şi uman au primit la primul subiect la română la simularea BAC 2021 un text din Jean Bart „Mărturisiri literare”. Al doilea subiect la română a fost un fragment din piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” a lui Ion Luca Caragiale. Al treilea subiect la română la simularea BAC 2021 a avut ca cerinţă prezentarea particularităţilor unui text al lui Ioan Slavici.

Subiectele la profilul uman

subiecte simulare Bac romana uman foto Ziarul Unirea
subiecte simulare Bac romana uman foto Ziarul Unirea

Sursa foto: Ziarul Unirea, subiecte română simulare BAC 2021 - profil uman

Subiectele la profilul real

subiecte simulare Bac romana real foto Ziarul Unirea
subiecte simulare Bac romana real foto Ziarul Unirea

Sursa foto: Ziarul Unirea, subiecte română simulare BAC 2021 - profil real

Marţi este programată proba obligatorie a profilului - proba E.c), urmată miercuri de proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d), iar joi de proba de limba şi literatura maternă - proba E.b).

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că 78 de licee din 1.577 nu vor susţine simularea examenului de bacalaureat, având în vedere că se află în zone carantinate, iar astfel sunt afectaţi 7.500 de elevi.

Simularea examenului de Bacalaureat  s-a reluat în acest an, după ce anul trecut acestea nu au mai fost susţinute din cauza pandemiei. Anul acesta, vor susţine simulări numai elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, respectiv a XIII-a.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite