Se modifică metodologia admiterii la liceu. Notele din clasele V-VIII vor conta doar în proporţie de 25%. Funeriu: "Măsura este o cârpeală binevenită"

Se modifică metodologia admiterii la liceu. Notele din clasele V-VIII vor conta doar în proporţie de 25%. Funeriu:

Notele obţinute de elevi vor conta mai puţin la admiterea la liceu FOTO Adevărul

Ponderea notelor din clasele V-VIII va conta numai în proporţie de 25%, în timp ce media de la Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 75% la admiterea la liceu de anul viitor, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că măsura este "o cârpeală binevenită", însă mai corectă era măsura din lege, în care este prevăzut si un examen de admitere la liceu.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 14:45 - "Ministrul a anuntat ca la admiterea in liceu media de la examen va conta 75% iar notele din V-VIII vor conta 25%. Este o CARPEALA binevenita. E bine ca a facut acest lucru. Masura corecta este cea prevazuta de Legea educatiei: 30% examen specific organizat de liceu, 35% examen national si 35% portofoliul educational. Sa se angajeze ca o va aplica. Trebuie rezolvata problema de fond: notarea necorelata cu realitatea, care s-a vazut in momentul in care am organizat examenul corect. Obligatoriu trebuie introdus portofoliului educational: nota nu descrie, de una singura, totul despre nivelul copilului. De exemplu un copil poate avea 8 la stiinte naturale pentru ca toceste iar altul pentru ca intelege foarte bine totul dar nu a memorat numele tuturor speciilor de plante. Cei doi copii au abilitati diferite si trebuie orientati diferit. Portofoliul ii poate diferentia, nota nu", a declarat pe Facebook fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.


„Singura schimbare de anul acesta este la admiterea la liceu unde ponderea notelor din clasele V-VIII va fi de 25% şi ponderea notei de la Evaluarea Naţională va fi de 75%”, a ţinut să precizeze Remus Pricopie. El a mai spus că a aprobat toate metodologiile de examen şi că acestea nu au suferit schimbări.

Până acum, ponderea mediei de admitere la liceu era de 50% - 50%. Ministrul a adăugat că a luat această decizie dat fiind faptul că evaluarea la clasă are „un grad de subiectivism extrem de ridicat”.

„Au fost şcoli unde elevii aveau la clasă medii de 7-8 şi la evaluarea naţională au luat 2”, a completat Pricopie.

Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Această ruptură între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe: Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş,  Alba, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani şi Ialomiţa.

În alte 6 judeţe (Vâlcea, Mureş, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Olt) diferenţele sunt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte.

O situaţie considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial şi cele la Evaluarea Naţională, se înregistrează în judeţe precum Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galaţi şi Neamţ (reprezentând 21,42% din totalul unităţilor de învăţământ, la nivel de ţară).

Numai Bucureştiul şi judeţul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă şi Evaluarea Naţională, dar reprezintă doar 4,76% din totalul judeţelor.

Şcolile unde sunt aceste diferenţe vor fi monitorizate

O situaţie îngrijorătoare o reprezintă şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5.

O parte a elevilor se încadrează în sfera analfabetismului funcţional. De asemenea, abandonul şcolar este un fenomen întâlnit mai ales la trecerea de la învăţământul gimnazial la cel liceal şi este direct proporţional cu eşecul şcolar înregistrat în urma Evaluării Naţionale.

Toate unităţile de învăţământ unde diferenţele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate în mod constant.

Inspectoratele şcolare vor realiza analize, punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare - învăţare.

Peste 190.000 de elevi, înscrişi în invăţământul primar

Anul acesta, în învăţământul primar s-au înscris 190.000 de elevi. Dintre ei, 175.000 sunt înscrişi la clasa pregătitoare, restul de 16.000 fiind înscrişi direct în clasa I.

„99% din copiii de cinci ani sunt la grădiniţă şi 75-85% din cei până în cinci ani sunt înscrişi la grădiniţă. În schimb, 8% din copiii care au terminat clasa a VIII-a anul acesta nu s-au înscris la liceu”, a punctat ministrul Educaţiei la Guvern.

Potrivit acestuia, Legea Educaţiei stipulează că părinţii care nu şi-au înscris copiii în învăţământul obligatoriu trebuie amendaţi. Demnitarul a adăugat că în învătăţământul tehnic sunt înscrişi 13.000 de copii, cărora un număr de peste 2.000 de firme le vor asigura practica în acest an.

„Anul trecut erau doar 12.600 de elevi în învăţământul tehnic şi 1.500 de firme”, a mai spus Pricopie.

Infrastructura şcolară şi decontarea abonamentelor de transport

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea a explicat că anul acesta s-au investit peste 1,6 miliarde de lei în reabilitarea şcolilor. Acesta speră ca până săptămâna viitoare să rezolve situaţia decontării transportului şcolar.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a adăugat că lucrul acesta se va face gradual şi că au fost luate măsuri astfel încât să nu mai existe diferenţe foarte mari la preţurile de abonamente. Prin urmare, a fost stabilit un plafon maxim pentru fiecare kilometru ca să nu se mai ajungă la diferenţe de abonamente de la 20 de lei la 600 de lei pentru 5 km de drum, spre exemplu.

Numai 25% din şcoli au pază, susţine Victor Ponta

Legat de actele de violenţă în şcoli, acestea au scăzut cu 1,4% în anul şcolar 2012 - 2013, potrivit ministrului de Interne, Radu Stroe. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a atras atenţia că numai 25% din şcoli au pază, în cele mai multe cazuri aceasta fiind asigurată de firme private.

El le-a cerut miniştrilor de Interne, Administraţiei şi Educaţiei să elaboreze un plan naţional de acţiune având ca scop creşterea siguranţei în mediul şcolar şi colaborarea mai bună între autorităţile locale şi şcolare pe de-o parte, şi Poliţie şi Jandarmerie pe de altă parte.

"În cât timp putem să asigurăm creşterea la şcolile, în special, cu un grad mai mare de pericol? O s-o luăm şi noi treptat că nu poţi să le faci pe toate 75% odată, dar trebuie să găsim zonele, cartierele, în special în marile oraşe, unde e un pericol şi un grad de infracţionalitate ridicat. Acolo, în primul rând, trebuie să facem colaborarea dintre Poliţie, Jandarmerie şi Şcoală. Vreau să facem, nu doar să ridicăm din umeri şi să spunem «Aşa se întâmplă în toată lumea». Încă putem să oprim acest fenofmen şi s-l inversăm ca trend", le-a cerut Ponta participanţilor la videoconferinţă.

La rândul său, Stroe a anunţat că Guvernul a aprobat un memorandum care stabileşte un mod de relaţionare directă între primari, directorii şcolilor şi structurile Ministerului de Interne, documentul având drept scop reducerea violenţei în incinta şi în jurul şcolilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: