Schimbări în manuale de la toamnă. Sunt copiii „copţi” pentru înmulţiri, fracţii şi magnetism, din clasa a II-a?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamnă, pe lângă noile manuale, elevii vor avea de învăţat mai devreme, din clasa a II-a, tabla înmulţirii, fracţiile, alături de ştiinţele naturii, inclusiv fizică. Dascălii şi specialiştii atrag atenţia că materia ar putea fi peste puterile copiilor.

Noile manuale, inclusiv în format digital, care ar trebui să ajungă în toamnă pe băncile elevilor, au fost create după noua programă de la clasele I şi a II-a şi ca atare aduc şi schimbări importante de conţinut. 

Dacă la clasa I modificările au fost implementate încă de anul trecut, chiar în lipsa noilor materiale didactice, anul acesta se aplică noutăţile la clasa a II-a. Cele mai multe sunt la matematică şi explorarea mediului, ce devine materie interdisciplinară.

Elevii vor învăţa mai devreme tabla înmulţirii, predată până acum la clasa a III-a, fracţii, dar şi elemente de fizică, cum ar fi forţa, mişcarea, undele şi vibraţiile, magnetismul şi circuitul electric, noţiuni care înainte se predau abia de la gimnaziu. 

Ceea ce ar putea pune probleme elevilor care, la 7-8 ani, nu au mintea suficient de dezvoltată pentru a învăţa astfel de noţiuni, atrag atenţia învăţătorii, editorii de manuale şi experţii în educaţie.

„Principala noutate din manuale este abordarea holistică, tratarea într-un manual a două materii separate înainte: matematica şi explorarea mediului (ştiinţele naturii). Însă, conţinuturile nu sunt simple. Am încercat să le facem cât mai accesibile pentru copii, dar este prea devreme să înveţe despre forţă, mişcare, magnetism sau propagarea sunetului, noţiuni care acum doi ani se învăţau la clasa a IV-a. (...) Ideea de interdisciplinaritate nu este rea, însă s-ar fi putut porni la drum cu nişte conţinuturi mai accesibile. Pe de altă parte, copiii din generaţia lor sunt mai bine informaţi decât eram noi“, spune autorul de manuale Florentina Zarafu, de la Editura All.

O altă noutate care apare în conţinutul manualelor se referă la noţiunile de geografie. Copiii vor învăţa despre deşert, Polul Nord şi Polul Sud de la clasa a II-a, lucruri care se tratau mai târziu în traseul şcolar al copiilor. De asemenea, ei vor învăţa şi ce sunt fracţiile, care până acum erau predate abia de la clasa a IV-a, adaugă editorul.

Tabla înmulţirii, poezie învăţată pe de rost

Învăţătoarea Cornelia Popa, de la Şcoala 194 din Bucureşti, spune că predarea matematicii împreună cu ştiinţele naturii este importantă şi reprezintă practic prima materie interdisciplinară din programa şcolară. 

Pe de altă parte, învăţătoarea Liliana Antonie, de la Şcoala 119 din Capitală, crede că mintea unor copii de 8 ani nu este suficient de dezvoltată ca să înveţe noţiuni care erau predate până acum abia din clasele a III-a şi IV-a.

La vârsta aceea ei învaţă tabla înmulţirii ca pe o poezie, iar împărţirea o înţeleg abia pe la clasa a IV-a şi nici atunci toţi. De asemenea, au o problemă cu înţelegerea punctelor cardinale. Eu cred că programa nouă depăşeşte cu mult capacitatea lor de înţelegere, fiindcă procesele gândirii nu sunt suficient de dezvoltate“, spune învăţătoarea. 

Antonie a adăugat că predarea interdisciplinară se loveşte atât de lipsa unui cadru adecvat în şcoli, dar şi de numărul mare de elevi, chiar 30, dintr-o clasă. „Cei care sunt mai în urmă nu pot ţine pasul şi se pierd pe parcurs“, a explicat ea.

Manuale mai prietenoase

Expertul în educaţie şi bloggerul adevarul.ro Tincuţa Apăteanu susţine că programa şcolară este prea „îngrămădită“. „Ar trebui o programă armonioasă, aerisită şi coerentă. Copiii nu trebuie să se simtă la şcoală ca la o cursă contra cronometru. În schimb, interdisciplinaritatea este o idee foarte bună, fiindcă îi va ajuta pe copii să înţeleagă mai bine materiile, viaţa nu este împărţită pe felii, cum este programa şcolară“, a explicat Apăteanu. 

Aceasta se aşteaptă de la manuale să conţină cât mai multe jocuri şi activităţi interactive, să nu fie rigide, ci mai prietenoase.

Pe de altă parte, profesorul Marian Staş, de asemenea blogger adevarul.ro, susţine că problema nu stă doar în informaţiile greu de conceptualizat de către copii, ci şi în modul în care le sunt prezentate. 

„Toată conversaţia la noi e coborâtă într-un fel în ”derizoriul disciplinelor", în loc să fie ridicată la înălţimea marilor repere ale educaţiei în general: cine suntem, care ne este sistemul de valori, cum funcţionează lumea în care trăim, cum interacţionăm cu comunitatea din care facem parte, cum învăţăm să trăim şi să ne bucurăm de viaţă sau cum ne simţim bine învăţând“, a explicat expertul.

Schimbări la cei mici

Modificări au avut loc şi pentru boboci, la pregătitoare şi în clasa întâi, chiar de anul trecut. 

Învăţătorii spun că cei mici învaţă abecedarul de la clasa pregătitoare, însă un lucru bun e că au parte şi de o nouă materie apreciată de ei – muzică şi mişcare. 

Şi religia e predată diferit la clasa I şi a II-a, susţin teologii, mai aproape de normele morale decât de dogmă, subiect dezbătut pe adevarul.ro. 

Ministerul Educaţiei a publicat în aprilie 2013 noile programe şcolare pentru învăţământul primar, menţionând prin ordin de ministru că acestea se vor aplica din septembrie 2013 la clasele pregătitoare şi I-a, iar pentru clasa a II-a din 2014.

plan cadru

Manuale noi amânate

Noile manuale, în format tipărit, digital şi online, riscă să ajungă anul acesta cu întârziere pe băncile elevilor de clasa I şi a II-a. Editorii au anunţat de curând că, în cel mai optimist caz, cărţile vor putea fi livrate în şcoli la jumătatea lui octombrie. 

Potrivit calendarului, amânat deja o dată, pe 28 iulie Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să anunţe câştigătorii licitaţiei de manuale, asta după ce procedura a fost contestată şi a ajuns în instanţă. 

Editorii susţin că „se îngustează şi mai mult intervalul de execuţie a contractelor şi se pune sub semnul întrebării existenţa manualelor pe băncile şcolilor, la 15 septembrie“. 

Aceştia explică şi paşii care urmează după ce câştigătorii intră în rol: trebuie consultaţi învăţătorii, încă aflaţi în vacanţă, se anunţă lista cu manualele aprobate, se centralizează comenzile din ţară şi abia apoi urmează tipărirea şi livrarea lor în şcoli. 


Pe aceeaşi temă:

DEZBATERE Cum vor arăta noile manuale de religie pentru clasele primare

Editorii acuză Ministerul Educaţiei că întârzie să anunţe câştigătorii licitaţiei pentru noile manuale şcolare

Ministrul Educaţiei promite manuale noi şi în format digital din 15 septembrie, pentru elevii claselor I şi a II-a

Licitaţia pentru noile manuale şcolare a fost amânată cu 45 de zile. Editorii: Manualele vor ajunge la elevi de Crăciun

Cifrele de afaceri cerute firmelor care vor să participe la licitaţia pentru noile manuale, reduse de aproape 10 ori

Ministerul Educaţiei a publicat cerinţele din licitaţia pentru noile manuale şcolare. Editorii spun că sunt nerealiste

Documentaţia privind licitaţia pentru noile manuale a fost respinsă, joi, de ANRMAP

Licitaţia pentru primele manuale digitale, lansată oficial de minister. Editorii susţin că nu pot fi digitalizate toate manualele până la toamnă

Manualele digitale, o intenţie bună pusă în practică pe genunchi

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite