Mai mult de 100 de grădiniţe şi şcoli particulare din România îşi oferă spijinul de a şcolariza gratuit copiii ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Peste 100 de unităţi particulare de învăţământ din România şi-au oferit sprijinul de a şcolariza gratuit, pe perioada refugiului în ţara noastră, copiii ucraineni, dar şi de a ajuta familiile acestora, potrivit unui mesaj publicat de pagina de Facebook de Asociaţia Şcolilor Particulare (ASP).

Unităţile particulare de învăţământ se regăsesc în Adjud, Bucureşti, Baloteşti, Bacău, Buftea, Galaţi, Baia-Mare, Ilfov, Cluj-Napoca, Bistriţa, Călăraşi, Craiova, Carcea, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Târgovişte, Reghin, Ploieşti, Popeşti Leordeni, Slatina, Timişoara şi Voluntari, potrivit comunicatului asociaţiei.

„Copiii ucraineni nu trebuie să simtă neputinţa adulţilor de a construi un mediu sigur, în care copiii să crească şi să se dezvolte.

Copiii ucraineni au nevoie urgentă de siguranţă şi stabilitate. Continuarea educaţiei, în şcolile româneşti poate fi sprijinul de care au nevoie în aceste momente.” se precizează în comunicat.

ASP precizează că şcolile vor „constitui şi centre de colectare a ajutoarelor umanitare pentru cetăţenii ucraineni: haine, alimente, medicamente (perfuzoare, ser fiziologic, calmante (algocalmin, nurofen, ibuprofen), antibiotice (ampicilina), garouri, pansamente, tifon), produse de igienă şi produse pentru bebeluşi”.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite