Este oficial! Abonamentele de transport rutier pentru elevi vor fi decontate integral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a preveni abandonul şcolar, abonamentele elevilor vor fi decontate de stat
Pentru a preveni abandonul şcolar, abonamentele elevilor vor fi decontate de stat

Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar, în condiţiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri. Decizia a fost luată astăzi de Guvern, printr-o Ordonanţă de Urgenţă. În anul şcolar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic.

”Abonnamentele de transport rutier al elevilor vor fi decontate integral. Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decondate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar. Decizia a fost luată printr-o OUG având în vedere faptul că în anul şcolar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri, adică 1 din 5 elevi”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

Potrivit lui Iolu, operatorii de transport vor avea obligaţia să emită abonamente pentru transportul elevilor, care vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale pentru distanţe de până la 50 de kilometri.

”Începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat şi nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori, distanţa medie la nivel naţional pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri, preţul mediu al unui abonament lunar pentru această distanţă este de circa 150 de lei. Din această sumă, elevului i se decontau până în prezent 56 de lei, astfel că 100 de lei trebuiau acoperiţi lunar din bugetul familiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Iolu a precizat că decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociaţiile reprezentative ale elevilor.

Un alt capitol inclus în ordonanţa de urgenţă are în vedere reglementarea tarifului maximal per kilometru aferent abonamentului elevilor. Mai exact, actul normativ stabileşte că tariful maximal per kilometru aferent abonamentului de transport rutier pentru elevi se stabileşte şi se actualizează prin Hotărâre a Guvernului. De asemenea, metodologia de calcul al tarifului maximal se aprobă tot prin Hotărâre a Guvernului. Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport al elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părţilor, arată Executivul.

Decizia vine la doar două luni de la momentul în care ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat că toţi elevii vor avea manuale şcolare din acest an şcolar, inclusiv cei de clasa a XI-a şi a XII-a care de câţiva ani dacă voiau să continue cursurile unul liceu după clasa a X-a trebuiau să-şi achiziţioneze singuri cărţile. 

Potrivit experţilor în Educaţie şi acesta era un motiv de abandon şcolar pentru tinerii din clasele terminale de liceu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite