Elevii fug de şcoală, se reduc 5000 de posturi în învăţământ

Am avertizat de câţiva ani că aici se va ajunge. Când abandonul şcolar este masiv, la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a a ajuns la 20%, dar continuă şi în cursul liceului, la ce altceva să te aştepţi? 330.000 de elevi au parcurs liceul, în ultimii 4-5 ani, degeaba. Fie n-au luat examenul de bacalaureat, fie nici nu s-au prezentat la examen.

De ce-ar mai fi tentaţi urmaşii lor să vină la liceu?

Intr-un recent proiect de Ordin de Ministru, pe care ministrul nu si-l asuma, se prevede reducerea a 5000 de posturi in invatamant.

Există o prăpastie între şcoală şi piaţa muncii. Elevii nu mai învaţă o meserie la şcoală, învaţă ecuaţii, integrale, derivate, fizică cuantică, teorie şi critică literară, pe un curriculum încremenit în tiparele comuniste.

Scăderea dramatică a populaţie şcolară duce inevitabil la reducerea numarului normelor şi posturilor din învăţământ.

În loc să preseze pentru modernizarea sistemului, pentru adecvarea sa la noile realităţi economice, sociale, la noile provocări precum globalizarea, sindicatele au luptat tot timpul, cu succes, pentru menţinerea unui învăţământ nereformat. Acum plătesc poliţele, când profesorii pe care pretindeau că-i apără rămân fără slujbe.

Finanţarea sporită a educaţiei nu înseamnă aruncarea banilor în gropi fără fund. Înseamnă, inainte de toate, mecanisme de control a eficienţei cheltuirii banilor, standarde de costuri care ţin cont de realităţile din teren.

Degeaba plăteşti armate de funcţionari, clase cu 10-12 elevi prezenţi la cursuri, şcoli care funcţionează cu sub 16 elevi, nu vom avea niciodată o eficientă  cheltuire a banilor în educaţie. Şi, în plus, după terminarea şcolii, elevii devin şomeri.

Piaţa muncii a funcţionat ca un reglator de ultimă instanţă, face ce nu a făcut statul prin politicile sale în materie.

A arătat elevilor şi părinţilor că îşi cheltuiesc inutil banii şi energia în şcoli, acestea nu le oferă şansa de a ocupa un job bine plătit în piaţa muncii. Şi atunci, drumul străinătăţii pare singura soluţie pentru tinerii care iau viaţa în piept.

Soluţiile le-am prezentat în precedentul articol.

Şcoala profesională pentru jumătate din elevi, cointeresarea materială a angajatorilor să contribuie la formarea profesională a tinerilor, schimbarea curriculumului într-unul care să ţină cont de noul context în care evoluează România, examen de admitere la liceu şi altele de acest fel.

Dacă nu se va ţine cont de aceste realităţi, abandonul şcolar va creşte în continuare în mod dramatic, iar drept consecinţă tot mai mulţi profesori îşi vor pierde slujbele.

Înţeleg, deşi nu sunt de acord, că guvernele socialiste aflate la conducerea ţării preferă un electorat needucat, care poate fi mai uşor manipulat cu mită electorală şi promisiuni deşarte.

Preţul plătit pentru această politică deliberată este dramatic.

Fără o piaţă a muncii de calitate, economia României nu este competitivă, atractivă, cu productivitate mare. Nu avem o producţie de mărfuri şi servicii vandabile, cu valoare adăugată mare, pe care să ne bazăm creşterea economică. Cu creştere PIB bazată pe veniturile  presupuse  din prostituţiei, din evaziune şi alte artificii, nu va creşte nivelul de trai şi nici veniturile la buget.

Consecinţa, adio nivel de trai cel puţin decent, adio apropierea de ţările dezvoltate din vest.

Cel mai bine au înţeles acest lucru românii din diaspora, care au votat majoritar împotriva stângii, iar când vor avea posibilitatea tehnică să voteze, vor înclina balanţa votului.

În concluzie, fără soluţii radicale în învăţământ, precum cele propuse în articolele anterioare, degringolada din învăţământ va continua, economia va stagna- în cel mai bun caz- iar creşterea nivelului de trai se amână sine die.