Unii profesori, puţini, s-au implicat în legături online cu elevii. Alţii n-au vrut, n-au ştiut, sau n-au avut tehnologia necesară, nici ei şi nici elevii lor. Oricum nu-i controla nimeni. Elevii care dau examene de absolvire, de care depinde viitorul lor educaţional, sunt cei mai afectaţi. Nu ştiu încă la ce să se aştepte în condiţiile speciale generate de pandemie.

Examenele de absolvire

Mare agitaţie cu temperatura elevilor în dimineaţa examenului. Cum pandemia n-a afectat tinerii din şcoli, cu foarte puţine excepţii, nu este de aşteptat ca în ziua examenelor, peste 2-3 săptămâni, să fie cazuri de COVID-19 printre elevi. Pot fi alte cauze care să ridice temperatura elevilor, în primul rând emoţiile. Alte afecţiuni fizice, o răceală puternică sau o infecţie dentară ar afecta şi puterea de concentrare a elevilor, aşa că prezentarea la o dată ulterioară a examenului poate fi benefică. Şi în anii trecuţi au fost elevi bolnavi în timpul exemenelor, şi nu s-au prezentat. Nu văd de ce anul acesta ar fi o noutate. Cel mai corect ar fi ca un cadru medical care asistă la prezentarea elevilor la şcoală să decidă dacă starea de sănătate îi permite elevului să susţină examenul. Pe 15 iunie încetează starea de alertă, şi toate condiţiile de purtare a măştii, de distanţare socială nu mai sunt impuse de norme legale. Rămâne ca rutina şi prudenţa să inspire şi elevii să se poarte evitând pe cât posibil riscul unei contaminări. Atfel, socializarea, bucuria regăsirii colegilor de clasă nu văd cum ar putea ţine copii şi tinerii la distanţă unii de alţii. Nici să exagerăm cu măsuri de protecţie care să afecteze puterea de concentrare a elevilor nu este indicat.

Pregătirea anului şcolar viitor

Din păcate lucrurile nu stau deloc bine. Se discută despre reducerea numărului de elevi la clasă. O falsă problemă, din mai multe motive. În primul rând că nu se ştie cât de prezent va mai fi riscul contaminării cu coronavirus în septembrie. Posibil neglijabil. În al doilea rând, care este deosebirea între 28 de elevi în clasă, sau 25 sau 18? Neglijabilă. Mai ales în pauze, elevii vor sta tot în grupuri, se joacă, se împing, „socializeza” în felul lor, care nu poate fi controlat de reguli stricte. Cine poate supraveghea sute sau peste o mie de elevi în pauze?

În şcolile bune şi foarte bune oricum sunt pline toate clasele, unele chiar cu peste 30 de elevi la clasă, şi se învaţă în două sau trei schimburi. Părinţii nu vor accepta să-şi mute copiii la şcoli considerate mai slabe, mai ales că sunt arondaţi prin adresa de domiciliu sau viză de flotant la şcoala foarte bună. Spaţii să multiplici numărul de clase nu există, aşa că proiectul de a reduce numărul de elevi la clasă, în principiu util mai ales din motive de psihopedagogie, este mort în faşă.

Continuarea şcolii online din toamnă

Iarăşi o eroare. Şcoala online s-a dovedit un eşec şi în perioada crizei induse de pandemie. N-a existat evaluare. Nimeni nu ştie câţi elevi, câţi profesori au activat online şi cu ce rezultate. Evaluarea din procesul predare-invatare-evaluare lipseşte cu desăvârşire în cazul şcolii online. E o modalitate de a ne fura singuri căciula. Chiar dacă elevii trimit teste rezolvate profesorilor, de unde ştim dacă ei le-au rezolvat? Fără evaluarea proceselor educaţionale nu se poate progresa in viaţa şcolară.

Pe de altă parte, contactul faţă în faţă dintre profesori şi elevi nu poate fi înlocuit cu nimic, mai ales la primar şi gimnaziu. Şi dorinţa de socializare, de învăţarea experienţelor de viaţă de la unii la alţii, de la profesori la elevi, iar nu poate fi înlocuită. Cine militează pentru şcoala online vrea să stea acasă, pe salariu întreg, fără ca cineva să poate verifica munca pentru care ia salariu. Iar de pierdut, pierd elevii şi pregătirea lor pentru viitoare cariere, meserii, pentru viaţă. Dacă ne referim la înlocuirea manualelor cu tablete este cu totul altceva. În loc să vină la şcoală cu ghiozdane de 5-7 Kg, elevii vin doar cu o tabletă şi câteva caiete. Este un alt aspect, care nu trebuie confundat cu şcoala online.

Problemele importante care rămân nerezolvate şi în anul şcolar viitor

Noile planuri cadru. Sunt necesare pentru aplicarea legii care reduce programul şcolar la 20, 25, 30 ore pe săptămână, la primar gimnaziu liceu. Ce facem, ţinem şi în anul următor elevii de gimnaziu 6-7 ore pe zi la şcoală? Cu consecinţe grave asupra sănătăţii lor? Nu există resurse umane la nivelul ministerului şi a instituţiilor subordonate pentru a schimba 3 pagini de planuri cadru? Este foarte grav dacă aşa stau lucrurile!

Şcolile private care ţin elevii 7-8 ore la şcoală au condiţii civilizate de servire a mesei, programe extracurriculare, cu totul alte condiţii in comparaţie cu şcolie de stat.

Curriculumul şcolar. Rămânem încă 10 ani pe ultimul loc în Europa la testele PISA? Testele PISA au o importantă componentă aplicativ-practică şi transdisciplinară. Adică exact ce-i trebuie tânărului să reuşească în viaţă. La noi nu se înţelege acest lucru. Păstrăm doar componenta conceptual teoretică, foarte stufoasă şi încărcată cu noţiuni abstracte şi fără utilizare în viaţa viitoare a tânărului.

Învăţământul profesional. Am tot repetat aceste cifre şi degeaba. În Germania învaţă 70% dintre elevi în învăţământ profesional, la noi 20%. În schimb, aducem muncitori calificaţi din ţări asiatice, iar piaţa muncii deficitară în specialişti de medie şi superioară calificare goneşte potenţialii investitori. Statul nu ia nicio măsură pentru a remedia această situaţie care afectează profund societatea românească.

Nu avem un sistem de evaluare credibil pentru progresul şcolar ale elevilor. Testele PISA, 44% dintre elevii de 15 ani analfabeţi funcţionali, 47% nu iau examenul de Evaluare Naţională pentru că nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume, care este adevărul despre sistemul nostru de învăţământ? Ce facem, rămânem în această situaţie dramatică încă 10 ani? Examenele naţionale, supravegheate audio-video, ne dau medii şi cu 3-4 puncte mai mici decât mediile din timpul anilor de studii. Iar noi ne complacem în situaţia de mistificare, ipocrizie şi minciună din ultimii 30 de ani. Şi plătim salarii neştiind, de fapt, pentru ce le plătim.

Pare complicat, dar in lumea aplicaţiilor informatice este relativ uşor de realizat, cum am explicat în multe articole. 

Există şi profesori buni şi foarte buni, dăruiţi meseriei lor. Dar în ce procent? Câţi iau salariu fără să depună eforturi minime pentru binele elevilor? Nimeni nu ştie cu exactitate, pentru că nu avem un sistem credibil de evaluare a progresului şcolar al elevilor. La examenele naţionale, odată pe an, ne smulgem părul din cap când vedem rezultatele, apoi recădem în dulcea uitare şi indiferenţă. Dacă aşa înţelege ministerul că se pregăteşte viitorul unei ţări, nu mai este nimic de adăugat.