ADMITERE LICEU 2013 S-au afişat rezultatele parţiale la examenul de limbă străină pentru liceele bilingve

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 1.000 de elevi au dat vineri proba de limbă engleză la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“           FOTO: Adevărul/ Ioana Nocolescu
Aproape 1.000 de elevi au dat vineri proba de limbă engleză la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“           FOTO: Adevărul/ Ioana Nocolescu

Notele obţinute de elevii care au trecut vineri prin proba de limbă străină pentru a se putea înscrie la un liceu bilingv au fost publicate la avizierul şi pe site-ul liceelor unde s-au ţinut examenele. Notele pot fi contestate luni, între orele 14.00-16.00, iar rezultatele finale se vor afişa marţi după-amiază.

Rezultatele parţiale la examenele de limbă străină, prin care au trecut vineri elevii de clasa a VIII-a din Capitală care vor să meargă mai departe la un liceu cu progil bilingv, au fost afişate la liceele care au fost şi centre de examinare.

Contestaţiile se pot depune luni, între orele 14.00 - 16.00, urmând ca rezultatele să fie afişate, tot în aceste centre, marţi după-amiază.

Carmen Almăşan, director la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“ din Capitală spune că notele elevilor după prima corectare au fost afişate atât la avizierul instituţiei, cât şi pe site, iar părinţii pot depune contestaţii luni după-amiază.

La „Iulia Haşdeu“ au fost respinşi 244 de elevi din cei 920 care au dat examenul de limbă engleză vineri, adică peste 26% din candidaţi, iar 18 din cei înscrişi nu s-au prezentat. 

Cea mai mare notă aici a fost 9,90.

Cei mai mulţi elevi din Capitală au ales să se înscrie pentru acest examen la centrul din cadrul Colegiului „Iulia Haşdeu“, aproape 1.000, în condiţiile în care mai existau la nivelul Bucureştiului alte cinci centre, iar în apropriere e un al liceu, bilingv chiar, Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“. 

Rezultate Limba Engleza la ”Iulia Hasdeu”

35 de elevi picaţi la „George Coşbuc“, aproape 16%

Rezultatele parţiale au fost publicate şi la un alt centru de examinare din Bucureşti, Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“, însă doar la avizier, nu şi pe site. Aici, 35 de elevi au fost repinşi din cei 222 de candidaţi, adică aproape 16%, iar 3 au absentat.

Cea mai mare notă, 9,80, a fost obţinută de o elevă care a absolvit ciclul gimnazial al Colegiului, susţin reprezentanţii instituţiei de învăţământ. Aceştia au mai spus că niciunul dintre elevii liceului nu a picat examenul de limbă. 

„Este foarte greu să pici examenul de engleză pentru admiterea la un liceu bilingv, fiindcă ai nevoie doar de 60 de puncte, dintre care 10 sunt din oficiu, deci trebuie rezolvate corect doar jumătate din subiecte“, a explicat pentru adevarul.ro Ilinca Buciu, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

Testarea la o limbă modernă a avut loc vineri, 31 mai, cu engleza, care se va susţine în şapte licee din Capitală: "I.L. Caragiale", "Nicolae Iorga" şi "Sf. Sava" din sectorul 1, la "George Coşbuc", "Spiru Haret" şi "Iulia Haşdeu" în sectorul 2 şi la "Elena Cuza" în sectorul 6.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite