Adio caligrafie? Cât de oportun ar fi ca România să preia politica Finlandei de a renunţa la scrisul de mână în şcoli

Adio caligrafie? Cât de oportun ar fi ca România să preia politica Finlandei de a renunţa la scrisul de mână în şcoli

În cel mult 30 de ani, scrisul de mână va deveni irelevant, spun specialiştii       FOTO: Adevărul

Scrierea la calculator înlocuieşte încetul cu încetul scrierea de mână, ceea ce i-a determinat pe guvernanţii finlandezi să decidă înlocuirea scrierii cursive de mână cu tastele computerelor, încă din primii ani de şcoală.

Mai exact, finlandezii vor înlocui scrierea de mână cu ore de desen şi lucru manual, pentru ca elevii să aibă dexteritate în mâini şi să ajute la dezvoltarea acelei părţi a creierului pe care colegii lor mai mari au dezvoltat-o învăţând să scrie de mână.

Decizia pare radicală, însă având în vedere progresele tehnologice din ultimii ani, dobândirea de competenţe digitale este esenţială pentru viitorul copiilor, susţin experţii în Educaţie. “În Finlanda, ţară care a fost şi pe locul 1 în lume la testele PISA, schimbarea aceasta este o etapă firească, ei vor să vină în sprijinul copiilor pentru a le dezvolta abilităţile de care vor avea nevoie ca adulţi, în viitor “, a explicat Alexandra Anton, expert în educaţie finlandeză.

Dacă în Finlanda renunţarea la scrisul de mână în favoarea tastelor pare să fie o mişcare naturală, în România, acest sistem nu s-ar potrivi, în primul rând pentru că învăţământul la noi este cu mult în urma celui finlandez, spun specialiştii. Însă aceştia sunt de acord că în cel mult 30 de ani scrisul de mână va deveni irelevant. 

„Dacă e să-i credem pe cercetătorii care spun că generaţiile noi dezvoltă noi structuri neuronale ca urmare a schimbărilor tehnologice, atunci putem accepta că şi scrisul de mână nu va mai fi atât de important în învăţare. Eu încă mai cred că nu înţelegem pe deplin cât de mult s-au schimbat copiii în ultimii ani, cât de diferiţi sunt de noi. Poate de asta se şi plictisesc la şcoală şi li se par inutile majoritatea lucrurilor pe care le învaţă“, explică expertul în educaţie Tincuţa Apăteanu.

La rândul său, expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro Marian Staş spune că are rezerve în a spune dacă decizia finlandezilor este una bună sau una rea. „Mă gândesc la profesioniştii care fac şi gestionează educaţia în Finlanda, şi nu-i pot suspecta că, brusc, le-a luat Dumnezeu minţile de hazul tehnologiei moderne. Ştiinţific, aici cred că merită să discutăm despre schimbările majore în modul de funcţionare al generaţiilor tinere şi despre cum anticipăm că va funcţiona lumea în următoarele decenii – o lume în care tehnologia digitală va modela semnificativ felul nostru de a fi. Nu spun că e bine sau rău, e pur şi simplu altfel, un altfel pe care poate că în acest moment nu suntem pregătiţi să-l înţelegem până la capăt şi, cu atât mai puţin, să-l acceptăm ca normă educaţională şi socială“, a spus Staş.

„Scrisul este mult mai personal“

În opinia sociologului Mircea Kivu, scrisul, pe lângă activitate, înseamnă un anumit mod de a gândi. „Când tastezi, eşti dependent de un instrument, în schimb, scrisul este mai independent. E clar că obiceiul de a scrie de mână dispare treptat. Mi se pare important să-i înveţi pe copii să tasteze rapid încă de la vârste fragede, însă nu în detrimentul scrisului de mână. Ar trebui să fie o activitate complementară. Cum îi înveţi pe copii să se semneze?“, a explicat sociologul.

Potrivit acestuia, un proces de acest gen este unul foarte complex. „În clasa I învăţam să facem bastonaşe înainte să învăţăm literele. Aceste lucruri vor dispărea. Plus că dascălii vor fi nevoiţi să-şi adapteze metodele de învăţare. În România nu vom putea trece la o astfel de măsură în viitorul apropiat“, a completat specialistul.

La rândul ei, Alexandra Tătaru, profesoară de geografie la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau“ din Focşani, este de părere că în România nici nu poate fi vorba despre renunţarea la scrisul de mână având în vedere că cele mai multe şcoli din ţară nu au dotările minime necesare.

„Încă nu am aplicat vreo strategie eficientă, astfel încât să ne permitem să nu mai scriem, ci doar să tastăm, să nu mai spun de faptul că nivelul de trai este scăzut pentru jumătate din populaţia României, iar multe şcoli nu au dotările minime necesare. Să ne mai amintim că am introdus manualele digitale şi cele tipărite nu sunt gata, cu tot cu tehnologiile editoriale şi ministeriale? Să mai amintim că nu au toţi computer şi populaţia şcolară din mediul rural mai învaţă încă după manuale vechi şi depăşite?“, explică Tătaru.

Aceasta a adăugat că a discutat inclusiv cu elevii săi despre măsurile pe care Finlanda urmează să le ia. „Am întrebat elevii mei de liceu dacă vor, ipotetic, să nu mai scrie pe hârtie. Mi-au răspuns că ar fi bine să se adopte metode alternative, în funcţie de obiect, să aibă voie să vină cu laptopul la şcoală, să-şi noteze lecţia cum li se pare mai uşor“, a arătat dascălul. 

Studiul calculatorului în România

Dezvoltarea competenţelor digitale ar trebui introdusă mai mult şi în România, în completarea competenţelor pe care le dezvoltă deja şcoala, spun învăţătorii. Practic, studiul calculatorului ar trebui introdus în trunchiul comun de la clasa zero, nu doar ca opţional, cum este acum. “Trebuie dobândite şi aceste competenţe pentru pregătirea forţei de muncă, însă renunţarea la scrisul cursiv de mână
ar genera o revoluţie în sistem pentru care noi nu suntem încă pregătiţi”, este de părere şi învăţătoarea Cornelia Popa, vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Cum arată sistemul finlandez de educaţie

Secretul succesului finlandez constă într-un sistem care tratează toţi copiii egal, pe când sistemul românesc este unul elitist, ca dovadă că avem de la licee de top cu olimpici internaţionali până la licee tehnologice unde niciun copil nu promovează Bac-ul. Cel puţin aşa compară specialiştii în Educaţie cele două sisteme de învăţământ.

Povestea celui mai performant sistem educaţional din lume începe cu mai bine de jumătate de secol în urmă, când Finlanda era o ţară agrară, iar în anii ’50-’60 au început industrializarea şi urbanizarea ei şi tot atunci au avut loc şi alte transformări radicale la nivel economic şi social. Finlandezii şi-au dat seama că societatea industrializată necesită competenţe şi calificări care nu există într-o societate agrară, motiv pentru care s-au orientat mai întâi spre sistemul de educaţie, la care avea acces atunci mai mult elita populaţiei.

„Oamenii erau nesiguri în privinţa reformei şi au fost multe dezbateri la început, când au fost comasate şcolile populare şi şcolile elitiste. Mulţi finlandezi, inclusiv profesori, nu credeau că este posibil să se asigure un învăţământ egal pentru toţi copiii dintr-o generaţie, dar guvernul din vremea aceea a decis să impună reforma. A fost nevoie de 10 ani ca să o introducă, dar într-un final toate categoriile de copii puteau să beneficieze de învăţământ. Am început cu perfecţionarea profesorilor care se aflau deja în sistem şi, în acelaşi timp, a fost reformată pregătirea cadrelor didactice, care s-a făcut, de atunci încolo, numai în cadrul universităţilor. Reforma s-a conturat şi a dat rezultate evidente abia de la sfârşitul anilor ’80 încolo, fiindcă este nevoie de foarte mult timp pentru a face asemenea schimbări şi a le consolida“, a explicat consilierul Reijo Aholainen din cadrul Ministerului Educaţiei din Finlanda pentru „Adevărul“.

Expertul în educaţie şi bloggerul adevarul.ro Tincuţa Apăteanu spune că un aspect important al sistemului finlandez este faptul că nu s-au făcut schimbări majore după aceea. „Şi-au propus să nu mai aducă modificări importante sistemului, pentru a reuşi să îl stabilizeze şi pentru a putea măsura rezultatele. Aşadar, acum 40 de ani au ajuns la o viziune care se referă în principal la faptul că fiecare copil are dreptul la cel mai înalt nivel de educaţie posibil. Atunci au făcut şi structura organizaţională, a apărut „peruskoulu“ – şcoala pentru toţi copiii între 7 şi 16 ani (cu alte cuvinte, ei nu se duc la 14 ani la liceu ca la noi, ci la 16)“, a explicat Apăteanu. 

Ea a mai spus că viziunea egalitară a finlandezilor înseamnă că atunci când observă întârzieri sau eşecuri, „toţi se dau peste cap să ajute copilul respectiv să recupereze, se întâlnesc profesori, pedagogi, psihologi, consilieri şi realizează planuri de învăţare personalizate. Niciun copil nu e lăsat de izbelişte, pe când la noi, 95% din copii sunt lăsaţi, dacă nu înţeleg ceva la clasă e treaba lor. Părinţii nu pot să îi ajute, aşadar rămân în urmă, iar golurile se măresc până ajung la examene naţionale pe care nu le trec pentru că nu au cum“, a spus expertul.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările