Numai că, să obţii salarii maxime cu eforturi minime este un principiu sfânt pentru toţi salariaţii.

Motivele pentru care şcoala online este un eşec

  • Puţini elevi beneficiază de tehnologia necesară. Circa 25-35%. Nu poţi învăţa cu ochii într-un telefon, fie el şi performant;
  • Nimeni nu poate controla câte ore online se ţin efectiv, şi la ce materii. Dacă se dau câteva exemple din 250.000 de profesori, nu este concludent;
  • Nimeni nu poate şti câţi elevi urmăresc orele online. Chiar dacă stau în faţa laptopului sau tabletei, pot avea cu totul alte preocupări. De exemplu, să joace jocurile de care sunt atraşi;
  • Ştiind că nu vor fi evaluaţi, elevii nu-şi dau silinţa să înveţe, să facă exerciţii, să rezolve întrebările şi testele primite. Unii profesori le cer elevilor pozele temelor. Şi? Vorbesc cu fiecare elev în parte şi îi explică ce a greşit?
  • Pentru elevii din primar şi gimnaziu, contactul direct cu profesorul este esenţial. „Ne plac materiile la care ne plac profesorii”, o explicaţie auzită de la elevi. Profesorul „citeşte” în ochii elevilor dacă au înţeles sau nu lecţia predată, elevii cer explicaţii suplimentare, profesorii văd în caietele elevilor dacă înţeleg lecţia, corectează teme, extemporale, teze. Cine-şi imaginează că poate funcţiona şcoala fără un astfel de feedback permanent, fără evaluare, se înşeală amarnic.
  • Câţi profesori ştiu să utilizeze platforme speciale de învăţare online? Ştie cineva, altfel decât din raportările „oficiale”?
  • Ce zone din ţară, mai ales în rural, nu sunt acoperite cu semnal de internet? E secretă această informaţie?
  • După trei luni de decuplare de la ritmul de învăţare, tare îmi este teamă că rezultatele de la examenele de absolvire vor fi modeste. Mai modeste chiar decât în anii anteriori şi de cât ne-au arătat testele PISA. Din informaţiile culese de la cunoscuţi, se fac puţine ore online, şi doar la materiile de examen.

În ce direcţie trebuie să ne îndreptăm eforturile

Văd eforturi din partea ministerului pentru eventualitatea reluării şcolii online din toamnă, dacă ne va obliga evoluţia pandemiei. Cred că eforturile trebuie îndreptate spre cu totul alte direcţii. Nu este rău ca toţi elevii să aibă tehnologia impusă de digitalizare. Dar nu este nici pe departe suficient. Abilităţile cerute de informatizarea societăţii se învaţă la şcoală. Acasă, elevii comunică foarte bine pe reţelele de socializare, joacă jocurile preferate, dar nu învaţă matematică, fizică, biologie, gramatică şi alte discipline esenţiale. Şi oricum, fără evaluarea învăţării totul este aproape egal cu zero.

Este puţin probabil ca restricţiile impuse de pandemie să dureze până la toamnă. S-ar prăbuşi definitiv economia şi pierderile aduse de această prăbuşire ar fi mai mari decât cele aduse de pandemie. Specialiştii spun că se produce o imunizare în masă, se vor găsi medicaţie şi poate chiar vaccinul care să combată boala.

  1. Recuperarea materiei pierdute în semestrul al doilea. Cu excepţia celor care dau bacalaureatul, restul elevilor trebuie să recupereze materia nepredata. La unele discipline, care sunt construite etajat (la matematică, de exemplu), nu poţi merge mai departe cu predarea lipsind unul sau mai multe „etaje”. Pur şi simplu nu s-ar înţelege mai nimic din materia predată. Şcoala ar trebui să înceapă mai devreme, la 1 septembrie sau chiar 15 august, având în vedere că profesorii au stat deja în „concediu” trei luni. Perioada până la 15 octombrie va fi consacrată exact acestui obiectiv, recuperarea materiei nepredate. În mod esenţializat, fără temele şi capitolele neimportante, de care sunt pline programele şcolare.
  2. Reducerea orelor la 20, 25, 30 pentru primar, gimnaziu, liceu. Nu văd nicio decizie în această direcţie, deşi există o lege care trebuie respectată. Încadrarea profesorilor şi manualele şcolare s-au făcut deja pe vechiul plan cadru, care presupune că elevii de gimnaziu să stea 7 ore pe zi la şcoală. Un atentat la sănătatea lor fizică şi psihică. Între normele profesorilor, frica de sindicate şi sănătatea elevilor, ce va alege dna ministru Anisie?
  3. Adaptarea programelor şcolare. Testele PISA ne-au pus în faţă oglinda. Arhitectura curriculară şi organizarea şcolară din România au ca rezultat: ultimii din Europa la testele PISA, 44% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeţi funcţionali, 47% dintre absolvenţii de gimnaziu nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. La Evaluarea Naţională din vara trecută, cei 47% n-au reuşit să ia nota 5 la examenul de matematică. Ce facem pentru a ieşi din această paradigmă nenorocită? Până acum nu se vede niciun efort din parte ministerului.
  4. Salarizarea profesorilor funcţie de progresul şcolar al elevilor. Nu se vede nici aici vreo direcţie de acţiune. Până când nu vom instaura un sistem de evaluare obiectivă a progresului şcolar, iar profesorii să-şi vadă munca răsplătită proporţional cu acest criteriu, nimic nu se va schimba în învăţământul românesc.
  5. Am uitat că avem circa 1000 de şcoli cu WC-ul în curte. Ce face guvernul României, ministerul Educaţiei, ministerul Dezvoltării, pentru a îmbunătăţi infrastructura şcolară, măcar prin condiţii de igienă minimale?
  6. Competiţia este singura care poate genera performanţă. Competiţie între şcoli, între învăţământul de stat şi privat, între profesori, între elevi, între autorii de programe şi manuale. Fără această competiţie vom sta mult şi bine pe ultimul loc în Europa la testele PISA.
  7. Înmulţirea traseelor educaţionale pentru ca elevii şi părinţii să-şi poată alege pe acela care se potriveşte personalităţii copiilor.

Concluzie

Deşi îmi pusesem mari speranţe în schimbarea în bine a sistemului de educaţie sub noul regim, nu văd nicio schimbare notabilă. Şcoala nu se pliază pe cerinţele şi nevoile elevilor şi societăţii. Rămâne un malaxor, un pat al lui Procust, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate.