Monica Anisie: Învăţământul online continuă până pe 12 iunie. Nu se vor susţine teze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos
Imagine: Inquam Photos

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că în perioada în care elevii vor învăţa online nu se vor mai susţine teze, mediile urmând să se încheie cu notele luate deja, sau pe care elevii le vor lua în timpul orelor online. Ministrul a făcut precizări în legătură cu încheierea anului şcolar, cu modul în care va fi încheiată situaţia şcolară a elevilor, dar şi referitoare la desfăşurarea examenelor naţionale.

„Ţin să menţionez că mediile vor fi încheiate cu minimul două calificative sau note, aşa cum – de altfel – am mai  precizat. Însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţiile excepţionale – de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note – Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de închieiere a situaţiei şcolare. Astfel, dragi elevi, vă asigur că vom încheia cu bine anul şcolar”, a anunţat ministrul Educaţiei.

„Continuă învăţarea asistată de tehnologie până pe 12 iunie,  când se vor încheia cursurile anului şcolar 2019/2020. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin”, a anunţat Anisie.


În ceeea ce priveşte reluarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ, elevii din clasele a 8-a, a 12-a şi a 13-a, anii de final de ciclu profesional şi liceal, pot reveni pe data de 2 iunie doar pentru 2 săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale.


Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezenţa la şcoală va fi opţională şi decizia va fi a părinţilor. Pregătirea lor va fi în mod online.

Cum vor decurge examenele naţionale

Evaluarea naţională şi bacalaureatul se vor susţine în conformitate cu noua programă şi respectând calendarele comunicate deja.


Evaluarea Naţională începe din 15 iunie, iar examenul de bacalaureat începe cu probele scrise pe 22 iunie şi va continua cu probele pentru competenţe. Calendarul acestora va fi comunicat ulterior.


Examenele susţinute de cadrele didactice, de titularizare, definitivat – se vor desfăşura cu respectarea măsurilor de siguranţă şi ministerul va comunica modalitatea de susţinere şi calendarul.


 „Vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. MEC şi MS vor elabora un ordin comun pentru a stabili în mod clar toate măsurile de siguranţă privind reluarea activităţilor în unităţile de învăţământ. În sala de clasă vor fi maxim 10 elevi, respectând măsurile de distanţare socială. Inspectoratele şcolare vor pune la dispoziţie un Tel-Verde pentru orice întrebare sau nelămurire pe această temă.  Vreau să subliniez că toate măsurile luate de MEC respectă recomandările medicilor specialişti. Obiectivele MEC pentru această perioadă sunt încheierea cu bine a situaţiei şcolare, iar examenele pentru elevi, studenţi şi profesori să se desfăşoare în siguranţă şi în conformitate cu legea”, a afirmat ministrul Educaţiei, citat de News.ro.

Anisie a mai spus că detaliile cu privire la desfăşurarea examenelor naţionale şi a admiterii în învăţământul liceal şi profesional/profesional dual vor fi prezentate prin procedurile elaborate de MEC. ”Vor fi elaborate inclusiv proceduri privind siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice la desfăşurarea probelor.”

Examenele de certificare a  competenţelor profesionale pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform Cadrului Naţional al Calificărilor, pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele de la învăţământul postliceal vor fi realizate numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată, în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor, a fost o altă măsură anunţară de oficialul de la Educaţie. 

Totodată, examenul de titularizare şi pentru definitivare în învăţământ, precum şi pentru obţinerea gradelor didactice se vor organiza după un calendar comunicat de MEC.

Măsurile luate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării au fost aplicate şi în state europene precum  Italia, Letonia, Portugalia, Malta şi Ungaria, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.  

Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis

Anunţul Moncăi Anisie vine la scurt timp după ce preşedintele a declarat că anul şcolar se va termina pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învăţământ la distanţă. Astfel, elevii ar putea reveni în bănci abia la toamnă, când începe un nou an şcolar. Preşedintele a subliniat că s-a renunţat la ideea redeschiderii şcolilor, deoarece în unităţile de învăţământ din România nu ar fi posibilă respectarea normelor de distanţare socială.

„S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţile, şcolile, universităţile să nu se mai redeschidă. Anul şcolar se va termina pe 12 iunie, până atunci continuă formele de învăţământ la distanţă. Până atunci vor avea mediile încheiate cu notele de până acum”, a declarat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că excepţie vor face elevii din clasel terminale, care vor putea reveni la şcoală între 2-12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naţionale.

„Nu se deschid şcolile, nu se deschid universităţile, continuă învăţământul la distanţă. Anul şcolar se va încheia cu mediile încheiate şi evităm riscuri majore. Nu ar fi posibil în şcolile noastre să se respecte distanţarea între elevi. S-a renunţat la ideea redeschiderii şcolilor”, a adăugat Klaus Iohannis.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite