VIDEO Ce a lăsat în urmă închiderea şantierului la lotul 2 al Autostrăzii Nădlac-Arad: 600 de şomeri şi datorii neplătite
0
Închiderea şantierului la lotul 2 al Autostrăzii Nădlac-Arad, după falimentul constructorului Alpine Bau, a lăsat fără locuri de muncă aproximativ 600 de oameni doar din oraşul arădean Pecica, unde există şi firme care au de recuperat sute de mii de lei de la firma respectivă sau de la subcontractori.
Construirea lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, a fost oprită cu puţin timp înainte de finalizare, astfel că există asfalt pe 80% din traseu, şoferii fiind opriţi să circule doar de bariere şi de echipe de agenţi de pază aflate la joncţiunea cu DN7, potrivit Mediafax.
De altfel, acest segment al coridorului IV pan-european pare mai bine păzit decât o bază militară, numeroase echipe de agenţi de pază patrulând continuu. Breteaua de legătură între autostradă şi DN7 nu e asfaltată, însă drumul de câţiva kilometri din pământ bătătorit poate fi parcurs cu uşurinţă de către şoferi, până în locul în care începe asfaltul.
„Dacă nu ar fi bariera, aş intra pentru că vreau să ajung la aeroportul din Arad şi pe aici aş scurta drumul cu zece kilometri. Dar nu mă lasă, am încercat deja“, a spus un şofer.
Pe viitorul drum, distanţa dintre Pecica şi Arad s-ar reduce la câteva minute. Şoferii ar putea coborî în oraş, în apropiere de aeroport sau ar putea merge direct până la Timişoara, ocolind oraşul.
Deocamdată, însă, există doar asfalt, fără deliminarea benzilor şi sensurilor de circulaţie. Nu există parapeţi, garduri de protecţie, iar pasajele şi podeţele nu sunt finalizate, în timp ce indicatoarele rutiere sunt doar în cateva locuri.
„Un adevărat ghinion“
Edilul din Pecica, oraş sufocat de traficul de pe DN7 - care în mare măsură s-ar fi mutat pe autostradă dacă segmentul cuprins între Arad şi frontieră era finalizat - spune că e un "adevărat ghinion că s-au oprit lucrările pe ultima sută de metri".
„Dacă pe lotul 1 s-au oprit din cauza unor fraude, la lotul 2 a falimentat constructorul. Nu se poate ghinion mai mare, mai ales pentru oraşul nostru, asupra căruia oprirea şantierului are un impact economic negativ destul de important", afirmă primarul oraşului Pecica, Petru Antal, potrivit Mediafax.
Conform primarului, firme locale de transport au de recuperat aproximativ 100.000 de lei de la Alpine sau subcontractori, iar alte numeroase societăţi comerciale locale au de încasat facturi restante cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei. „Trei restaurante care serveau masa muncitorilor au de primit între 10.000 şi 40.000 de lei. Mai sunt firme de vulcanizare, de piese auto şi altele care livrau materiale sau asigurau servicii, tot cu facturi neîncasate de peste 10.000 de lei. Practic, Alpine plătea periodic, când se adunau două-trei facturi, însă în ultimele luni nu a mai plătit nimic“, a mai spus primarul.
Edilul a mai afirmat că, până recent, de paza autostrăzii se ocupase o altă firmă, din Bucureşti, care a angajat o sută de localnici din Pecica, însă care au rămas fără locuri de muncă şi cu salarii restante pe ultimele trei luni.
Reprezentanţi ai CNADNR spun, neoficial, potrivit Mediafax, că sunt mici şanse ca lucrările pe lotul 2 să fie reluate în acest an, pentru că procedurile de desemnare a unui nou constructor vor dura mai multe luni, iar apoi sezonul rece ar putea ţine blocate lucrările.
În acest moment, terasamentele de la pasajele rutiere de pe autostradă sunt vizibil afectate de oprirea lucrărilor, pentru că, în urma ploilor, pe unele porţiuni s-a surpat încărcătura de pământ.
Construcţia autostrăzii Nădlac - Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno - portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.
La sfârşitul lunii noiembrie, CNADNR a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar în această lună a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 kilometri, al tronsonului de autostradă Nădlac - Arad, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau.
Pentru finalizarea lucrărilor la primul lot al autostrăzii Nădlac - Arad, de 22 de kilometri, CNADNR estima că va desemna în august constructorul, urmând ca proiectul să fie încheiat într-un an de la data semnării contractului.