Victorie pentru transportatori. Guvernul scade accizele la motorină
0
Accizele la motorina utilizată de transportatorii de mărfuri şi de persoane vor scădea, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Aceasta este o victorie majoră pentru transportatori, care au cerut în nenumărate rânduri micşorarea accizei.
Astfel, acciza la motorină va fi diminuată cu 183,62 lei/1.000 litri, respectiv cu 217,31 lei/tonă.
Măsura se va aplica în cazul transportului rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone. De asemenea, ea este aplicabilă şi transportului de persoane, regulat sau ocazional, cu excepţia transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.
Modificarea este motivată de Finanţe prin faptul că „sectorul transporturilor de bunuri poate influenţa pe orizontală evoluţia preţurilor în întreaga economie naţională”. Totodată, Finanţele mai susţin că este necesată menţinerea competitivităţii transportului de mărfuri şi persoane. Ministerul susţine că aceste măsuri din domeniul accizelor vor avea impact pozitiv asupra mediului de afaceri.
„Măsura se aplică numai pentru motorină, întrucât este carburantul pentru care Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii permite acordarea unei reduceri de accize. Sunt de asemenea respectate condiţiile impuse la art. 7 din Directiva 2003/96/CE, în sensul că nivelul redus propus al accizelor se situează peste nivelul minim prevăzut în Anexa I tabel A din directivă, respectiv 330 euro/1.000 litri”, se mai arată în documentul citat.
Transportatorii au cerut să fie eliminată supraaciza
Transportatorii au solicitat în repetate rânduri Guvernului să elimine supraacciza la carburanţi pentru a proteja industria de transport, după ce executivul a reintrodus această taxă în septembrie anul trecut.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrăgea atenţia că firmele de transport rutier vor fi nevoite să crească tarifele de transport marfă cu 20%, cu efecte directe şi imediate în preţurile la raft ale produselor de strictă necesitate şi similar tarifele de transport persoane, ca urmare a creşterii costurilor cu carburantul după majorarea accizei şi a lipsei unei scheme de rambursare a acesteia.
Potrivit transportatorilor, majorarea accizei la carburanţi a avut ca impact scăderea consumului şi migrarea alimentărilor cu combustibil de către transportatorii români care fac curse în Europa în alte state membre cum ar fi Ungaria şi Austria, ţări unde preţul la motorină este mai atractiv având în vedere existenţa unui sistem de recuperare a accizei şi a TVA-ului foarte bine reglementat de către autorităţile acestor state. La acestea se adaugă diminuarea vânzărilor de carburant pe teritoriul României ca urmare a migrării volumelor aprovizionate de către transportatori din alte state care tranzitează România şi care preferă să alimenteze acum în ţările vecine, Bulgaria şi Ungaria, unde preţul carburantului este mai mic. România are în acest moment cea mai mare acciză la motorină dintre statele membre UE din regiune, respectiv 393,84 EUR comparativ cu Bulgaria 330,3 EUR sau Ungaria 364,46 EUR.
UNTRR a solicitat în data de 5 septembrie 2017, 5 octombrie 2017 şi 16 noiembrie 2017 reluarea schemei de rambursare a accizei potrivit art. 7.2 al Directivei 96/2003, şi deşi sisteme similare funcţionează de ani de zile în Ungaria, Slovenia, Franţa, Spania, Belgia sau Italia, fără ca rambursarea să fie considerată ajutor de stat având în vedere că nu coboară sub pragul minim european de taxare a motorinei pentru propulsie de 330 euro/1000 litri, în România schema nu s-a reluat nici ca ajutor de stat, nici în afara sferei de aplicare.