Ungaria și Serbia vor să aducă petrol rusesc printr-un nou oleoduct, în ciuda embargoului UE

0
Publicat:

Ungaria și Serbia vor construi un nou oleoduct pentru ca Serbia să poată să primească petrol rusesc după ce se va sista furnizarea prin conductele care acum trec prin Croaţia.

conducte petrol
Ungaria și Serbia vor să construiască un nou oleoduct pentru petrolul rusesc Foto Shutterstock

Anunțul, făcut luni de purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a venit într-un moment în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru a implementa un embargo parţial pentru importurile de petrol rusesc, aceasta fiind una dintre sancţiunile impuse Kremlinului pentru invazia din Ucraina, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.

Premierul ungar, Viktor Orban, este principalul aliat comunitar al Moscovei, iar Serbia este o ţară care îşi menţine relaţiile tradiţionale de prietenie cu Rusia.

Serbia va primi petrol rusesc, mai ieftin

"Premierul ungar Orban a fost de acord cu construcţia unui oleoduct către Ungaria. Această nouă conductă va permite aprovizionarea Serbiei cu petrol mai ieftin din Urali (Rusia), prin conectare cu oleoductul Druzhba", a scris purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs pe contul său de Twitter.

Acesta a reamintit că aprovizionarea cu petrol a Serbiei se realizează în prezent "prin intermediul unui oleoduct care trece prin Croaţia".

"Este puţin probabil ca aceasta să mai fi posibil în viitor, din cauza sancţiunilor (comunitare împotriva Rusiei) adoptate", a adăugat el.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, anunţase sâmbătă că a ajuns la un acord cu Orban în legătură cu construcţia oleoductului pentru diversificarea surselor de aprovizionare.

Construcția noii conducte va dura doi ani

Potrivit lui Vucic, instalarea noii conducte, de 128 kilometri lungime şi care va ajunge la rafinăria ungară din apropierea graniţei cu Serbia, va dura circa doi ani şi va costa în jur de 100 milioane de euro.

"Croaţia s-a dovedit a fi un furnizor nesigur", a spus Vucic sâmbătă, făcând referire la planurile Zagrebului de a nu permite trecerea petrolului rusesc pe teritoriul său.

Intrarea în vigoare a acestei măsuri, care va fi adoptată în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană, este prevăzută pentru data de 1 noiembrie.

Totuşi, a fost întârziată cel puţin o lună în aşteptarea unei decizii din partea celor 27 de state membre cu privire la excluderea ţărilor balcanice şi embargoul petrolier care va începe să fie aplicat în decembrie.

Petrolul pe care în prezent îl importă Serbia din Rusia vine pe cale maritimă în Croaţia şi de acolo prin oleoduct.

Vucic a subliniat că Executivul său intenţionează, de asemenea, construirea altui oleoduct care să ajungă la portul albanez Durres, trecând prin Macedonia de Nord.

Serbia depinde în mare măsură de Rusia pentru aprovizionarea cu petrol, deşi importă şi din alte ţări şi are şi surse proprii pentru a acoperi 20% din necesităţile sale.

Ungaria importă din Rusia 65% din petrol şi 85% din gazele pe care le utilizează.

Pe 3 iunie, Consiliul UE a adoptat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv un embargo amânat asupra livrărilor maritime de petrol și produse petroliere din Rusia. Interzicerea livrărilor maritime de petrol a fost amânată până la începutul lunii decembrie, pentru produsele petroliere - până în februarie 2023. Sunt prevăzute scutiri temporare de la embargo pentru importurile prin conducte petroliere pentru acele state UE care, datorită amplasării lor, sunt extrem de dependente de aprovizionarea din Federația Rusă și nu au alternative. Aceste țări includ în principal Ungaria și Slovacia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite