UE nu mai obligă statele să micșoreze consumul de gaze: diminuarea va fi voluntară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a cerut statelor membre să menţină politica de reducere a consumului de gaze, darnu obligatoriu, ci voluntar, un indiciu că s-a încheiat cea mai gravă criză energetică din Europa, transmite Reuters.

Flacăra unui aragaz peste care sunt puse multe monede
UE nu mai obligă statele să micșoreze consumul de gaze

Ţările blocului comunitar au stabilit în 2022 un obiectiv voluntar ce prevede reducerea consumului lor de gaze cu 15% în timpul lunilor de iarnă - una dintre numeroasele măsuri adoptate după ce Rusia a scăzut semnificativ livrările de gaze în Europa, ceea ce a provocat probleme de aprovizionare şi a dus la creşterea record a preţurilor.

Marţi, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să continue să reducă folosirea gazelor cu 15%, comparativ cu consumul mediu din 2017-2022. Totuşi, a fost înlăturată obligativitatea, stabilită în 2022, a reducerii cu 15% în cazul unei crize de aprovizionare.

Diplomaţii UE au declarat pentru Reuters că unele ţări consideră că această politică nu mai este necesară după ce perioada de vârf a crizei energetice din Europa a fost depăşită, iar ţările europene şi-au redus cererea de gaze după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

Situaţia aprovizionării cu gaze a blocului comunitar s-a îmbunătăţit semnificativ, ţărilor înlocuind gazele ruseşti cu surse de energie regenerabilă şi gaze de la alţi furnizori. Dar situaţia dificilă de pe pieţele mondiale de gaze şi obiectivul UE de a renunţa complet la combustibilii fosili din Rusia arată că economisirea energiei este în continuare necesară, a precizat Comisia Europeană.

Preţul gazelor în Europa a scăzut luna aceasta aproape de cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Iarna blândă a făcut ca ţările UE să aibă depozitele de gaze pline în proporţie de aproximativ 64%, arată datele Gas Infrastructure Europe.

Din august 2022, când preţurile erau la un nivel ridicat record, consumul UE de gaze a scăzut cu 18% până în decembrie 2023, când se înregistra un nivel normal al preţurilor, a informat Executivul comunitar.

"Reducerea cererii de gaze nu a fost determinată de obiectivul stabilit la nivelul UE. Au fost mai multe motive: reducerea activităţii industriale, iarna blândă şi majorarea generării din surse de energie regenerabilă", a explicat Simone Tagliapietra, de la think-tank-ul Bruegel. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite