Uber răscumpără acțiuni în valoare de 7 miliarde de dolari, după primul an profitabil din istoria sa

0
Publicat:

Compania de car-sharing Uber Technologies Inc a anunţat miercuri că va răscumpăra acţiuni proprii în valoare de până la şapte miliarde de dolari, în contextul în care 2023 a fost primul an profitabil din istoria companiei.

foto aplicație Uber
Uber răscumpără acțiuni în valoare de 7 miliarde de dolari Foto: Shutterstock

Directorul financiar de la Uber, Prashanth Mahendra-Rajah, a spus că decizia consiliului director de a aproba primul program de răscumpărări de acţiuni din istoria companiei este un vot de încredere în performanţele financiare ale Uber. "Vom proceda cu prudenţă când vine vorba de ritmul răscumpărărilor de acţiuni", a precizat Prashanth Mahendra-Rajah, transmite Reuters.

Acest anunţ a dus la creşterea cu aproape 6%, până la 72,95 dolari, a acţiunilor Uber în tranzacţiile care preced debutul tranzacţiilor la bursa de pe Wall Street.

2023 a fost anul în care Uber a înregistrat primul său profit net anual de la înfiinţarea sa în urmă cu 14 ani. De asemenea, Uber a avut în 2023 un flux liber de numerar de 3,4 miliarde de dolari, în creştere faţă de 390 milioane de dolari în 2022.

Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Aplicațiile de ride-sharing au devenit din ce în ce mai competitive în ultimii ani, fapt ce a condus la primul an pe plus am companiei. 

Un șofer Uber cu jumătate de normă din SUA, care a dorit să își păstreze anonimitatea, a câștigat aproximativ 44.000 de dolari ( 40.100 de euro) în 2022, potrivit documentelor consultate de Business Insider, dar a declarat că veniturile sale au scăzut cu peste 25% anul trecut.

În noiembrie 2023, Uber a anunțat că avea un număr record de 6,5 milioane de șoferi și curieri activi. Acest lucru a venit după ce numărul de șoferi Uber la nivel global a crescut cu 31% în 2022, ajungând la un număr record de cinci milioane. Între timp, în toamna anului 2022, Bolt a declarat că a avut cel mai mare număr de șoferi activi din ultimii doi ani, dar nu a răspuns solicitării Business Insider de a obține date privind creșterea numărului de șoferi în ultimii ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite