Transportatorii vor restituirea unei părţi din acciza la carburanţi. Ei ameninţă cu proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis astăzi Guvernului României o solicitare pentru restituirea unei cote părţi din acciza la carburanţi, ameninţând cu proteste în cazul în care cererea lor este tratată cu lipsă de interes.

„Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis astăzi Guvernului României o solicitare privind constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui act normativ în vederea rambursării unei cote din acciza încasată din carburanţi către transporturile comerciale. FORT consideră că numai o astfel de măsură poate redresa încasările la bugetul de stat, menţinând totodată competitivitatea sectorului de transporturi româneşti, sector aflat pe locul 6 în topul contribuitorilor, în raport cu ceilalţi transportatori europeni”, anunţă transportatorii.

Potrivit lor, în cazul în care „şi această solicitare va fi tratată cu aceeaşi lipsa de interes”,ei se vor afla în situaţia în care, la solicitarea transportatorilor să organizeze ample manifestaţii de protest.

Iată textul adresei :                                                      

„Federaţia Operatorilor Români de Transport, membră a Patronatului Naţional Român

Nr 311/05.09.2017

Către: Guvernul României

În atenţia: Excelenţei Sale, Domnul Prim Ministru Mihai Tudose

Stimate Domnule Prim Ministru,

Transportatorii rutieri din România sunt din nou puşi într-o situaţie dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate/km, influenţa în costul operaţional.

Ne vom afla astfel în aceeaşi situaţie din perioada 2015-2017, respectiv cea în care transporturile rutiere internaţionale îşi vor reloca alimentările în afara României (unde recuperează şi TVA şi parte din acciza), piaţa de consum «captivă» urmând să diminueze investiţii în flotă, resursa umană şi dezvoltare.

Prin piaţa «captivă» înţelegem:

- transportul licenţiat de mărfuri desfăşurat exclusiv pe teritoriul naţional cu vehicule >3,5 to

- transportul regulat de pasageri în trafic judeţean

- transportul regulat de pasageri în trafic interjudeţean

- transportul regulat special

- cursele ocazionale (turistice)

Vă solicităm prin prezenta să aprobaţi consitutirea unui grup de lucru format din specialişti ai ministerului de finanţe şi reprezentanţi ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri şi pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franţa, Ungaria, Slovenia şi Spania.

Prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul de stat urmează să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi şi să alimenteze pe teritoriul ţării noastre, concurenţa loială urmează să crească iar evaziunea fiscală şi comerţul ilicit cu motorina să scadă.

Statul poate avea totodată la dispoziţie o statistică în timp real raportată alimentărilor cu carburanţi şi totodată la îndemâna insituţiilor de control, o oglindă vie a celor ce nu alimentează din zona accizabilă însă desfăşoară activităţi de transport comercial.

În speranţa unui răspuns favorabil, aşteptând răspunsul dumneavoastră, vă mulţumim anticipat.

Cu stimă,

Augustin Hagiu - Preşedinte

Federaţia Operatorilor Români de Transport”

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite